settings icon
share icon
Întrebare

Cine a fost soţia lui Cain? A fost soţia lui Cain de fapt sora lui?

Răspuns


Biblia nu spune în mod specific cine a fost soţia lui Cain. Singurul răspuns posibil este că soţia lui Cain a fost sora lui, sau nepoata lui, sau stră-nepoata lui etc. Biblia nu ne spune ce vârsta avea Cain când l-a ucis pe Abel (Geneza 4:8). Deoarece amândoi erau agricultori, este de aşteptat să fi fost amândoi persoane adulte, posibil să aibă propriile familii. Până la momentul când Abel a fost ucis, Adam şi Eva au avut şi alţi copii în afara lui Cain şi Abel – şi în mod clar au avut mulţi copii după aceasta (Geneza 5:4). Faptul că însuşi Cain s-a temut pentru viaţa lui după ce l-a ucis pe Abel (Geneza 4:14) arată că la acel moment existau mulţi alţi copii şi poate chiar nepoţi şi strănepoţi ai lui Adam şi Eva. Soţia lui Cain (Geneza 4:17) a fost o fiică sau o nepoată a lui Adam şi Eva.

Deoarece Adam şi Eva au fost primele fiinţe umane (şi singurele create de Dumnezeu), copiii lor nu au avut altă alegere decât să se căsătorească între ei. Dumnezeu nu a interzis căsătoria intra-familială până mult timp după aceea, practic până când au existat suficienţi oameni astfel încât acest tip de căsătorie nu a mai fost necesar (Levitic 18:6-18). Motivul pentru care incestul conduce adesea la anomalii genetice la copii este că atunci când două persoane cu caracteristici genetice similare (cum sunt o soră şi un frate) au copii – defectele genetice sunt de departe mai probabil să apară întrucât ambii părinti au ei înşişi aceleaşi defecte genetice. Atunci când persoane din familii diferite au copii, este foarte puţin probabil ca ambii părinţi să aibă aceleaşi defecte genetice. Codul genetic uman a devenit din ce în ce mai “poluat” de-a lungul secolelor întrucât defectele genetice s-au multiplicat, s-au amplificat şi au fost transferate de la o generaţie la alta. Adam şi Eva nu au avut nici un defect genetic, ceea ce le-a permis lor şi câtorva dintre primele generaţii de descendenţi ai lor să aibă o stare a sănătăţii cu mult mai bună decât o avem noi în prezent. Copiii lui Adam şi ai Evei au avut puţine defecte genetice, poate chiar deloc. În consecinţă, căsatoria intra-familială a fost sigură pentru ei. Poate părea ciudat sau chiar dezgustător să ne gândim la soţia lui Cain ca fiind chiar sora lui. La începuturile lumii totuşi, deoarece Dumnezeu a început cu un singur bărbat şi o singură femeie, cea de-a doua generaţie de oameni nu a avut altă posibilitate decât să se căsătorească între ei.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Cine a fost soţia lui Cain? A fost soţia lui Cain de fapt sora lui?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries