settings icon
share icon
Întrebare

Ce este darul spiritual al vindecării?

Răspuns


Darul spiritual al vindecării este manifestarea supranaturală a Duhului lui Dumnezeu care aduce în mod miraculos vindecare și eliberare de boală și/sau neputință. Puterea lui Dumnezeu distruge lucrarea păcatului și/sau a Diavolului în trupul uman, cum s-a întâmplat în cazul vindecărilor înfăptuite de Isus și ucenicii Lui (Matei 4.24, 15.30, Fapte 5.15-16, 28.8-9). Darul vindecării dat Bisericii e consemnat pentru prima dată în 1 Corinteni 12, unde sunt enumerate darurile spirituale.

Darurile spirituale sunt puteri, îndemânări, capacități sau cunoștințe date de Dumnezeu prin Duhul Sfânt creștinilor. Pavel îi spune Bisericii că scopul darurilor spirituale este edificarea altor credincioși și, la urma urmei, glorificarea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă aceste daruri pentru folosul Său, dar în Biserica din Corint, se pare că erau un fel de simbol al statutului sau erau folosite pentru a indica superioritatea. Interesant e că 1 Corinteni 12.9 face referire la „darurile" vindecării la plural, un posibil indiciu că există diferite daruri de vindecare. Darurile vindecării puteau însemna o paletă largă de îndemânări sau capacități. Puteau varia de la puterea de a săvârși vindecări miraculoase sau dramatice, cum ar fi să-l faci pe un olog să meargă, până la folosirea sau înțelegerea medicinii. Putea fi până și capacitatea de a manifesta empatie și dragoste față de alții până la a duce la vindecarea unei răni emoționale.

Între creștini a existat o dezbatere lungă cu privire la folosirea darului spiritual al vindecării. Unii cred că darul vindecării și alte daruri-semne nu mai sunt operaționale astăzi, în timp ce alții cred că darurile miraculoase sunt în folosință și în zilele noastre. Bineînțeles, puterea de a vindeca nu se afla în persoana care a primit acest dar. Puterea de a vindeca e numai și numai de la Dumnezeu. Cu toate că Dumnezeu vindecă și în ziua de azi, credem că vindecarea Lui prin intermediul darului vindecării le-a aparținut în cea mai mare parte apostolilor din Biserica Primară, pentru a confirma că mesajul lor este din partea lui Dumnezeu (Fapte 2.22, 14.3).

Dumnezeu încă înfăptuiește miracole. Dumnezeu încă îi vindecă pe oameni. Nimic nu-L poate împiedica pe Dumnezeu să vindece o persoană prin lucrarea unei alte persoane. Totuși, darul spiritual al vindecării, ca dar spiritual, nu pare să mai funcționeze în ziua de azi. Dumnezeu poate cu siguranță să intervină în orice mod găsește potrivit, fie într-o manieră „normală", fie printr-un miracol. Mântuirea noastră în sine e un miracol. Eram morți în păcat, dar Dumnezeu a intrat în viața noastră și ne-a făcut făpturi noi (2 Corinteni 5.17). Aceasta e cea mai mare vindecare dintre toate.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este darul spiritual al vindecării?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries