Întrebare
Ce este Ziua Cincizecimii?
Răspuns
„Cincizecimea" e semnificativă atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Cincizecimea este de fapt cuvântul grecesc pentru sărbătoarea cunoscută în Vechiul Testament ca Sărbătoarea Săptămânilor (Leviticul 23.15, Deuteronomul 16.9). Cuvântul grecesc înseamnă „cincizeci" și se referă la cele cincizeci de zile care se scurg de la darul legănat de Paște. Sărbătoarea Săptămânilor celebra sfârșitul seceratului grâului. Totuși, cea mai interesantă e folosirea lui în Ioel și în Fapte. Uitându-ne înapoi la profeția lui Ioel (Ioel 2.8-32) și înainte la promisiunea privitoare la Duhul Sfânt din ultimele cuvinte ale lui Cristos înaintea înălțării Lui la cer (Fapte 1.8), Cincizecimea marchează începutul epocii Bisericii.
Singura referire biblică la evenimentele propriu-zise ale Cincizecimii e în Fapte 2.1-3. Cincizecimea amintește de Ultima Cină; în ambele cazuri, ucenicii sunt împreună într-o casă, pentru ceea ce se dovedește a fi un important eveniment. La Ultima Cină, ucenicii sunt martori la sfârșitul lucrării pământești a lui Mesia, când El le cere să-și amintească de El după moartea Lui și până va veni din nou. La Cincizecime, ucenicii sunt martori la nașterea Bisericii nou-testamentare, în momentul în care Duhul Sfânt vine să locuiască în toți cei credincioși. Astfel, scena în care ucenicii sunt adunați într-o cameră la Cincizecime face legătura dintre începutul lucrării Duhului Sfânt în Biserică și încheierea lucrării pământești a lui Cristos în camera de sus, înainte de răstignire.
Descrierea focului și a vântului menționate în relatarea despre Cincizecime are ecou atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Sunetul vântului de la Cincizecime a fost ca un „vâjâit" și „puternic". Referirile scripturale la puterea vântului (în înțelegerea că se află întotdeauna sub controlul lui Dumnezeu) sunt din abundență. Exodul 10.13, Psalmul 18.42 și Isaia 11.15 în Vechiul Testament și Matei 14.23-32 în Noul Testament sunt doar câteva exemple. Și mai semnificativ decât vântul ca putere este vântul ca viață în Vechiul Testament (Iov 12.10) și ca Duh în Noul (Ioan 3.8). Așa cum Adam a primit suflare de viață fizică (Genesa 2.7), la fel, al doilea Adam, Isus, aduce suflare de viață spirituală. Ideea vieții spirituale generate de Duhul Sfânt e cu siguranță implicită în vântul de la Cincizecime.
Focul e asociat adesea, în Vechiul Testament, cu prezența lui Dumnezeu (Exodul 3.2, 13.21-22, 24.17, Isaia 10.17) și cu sfințenia Lui (Psalmul 97.3, Maleahi 3.2). La fel, în Noul Testament, focul e asociat cu prezența lui Dumnezeu (Evrei 12.29) și cu purificarea pe care o poate realiza în viața omului (Apocalipsa 3.18). Prezența și sfințenia lui Dumnezeu sunt implicite în limbile de foc de la Cincizecime. Într-adevăr, focul e identificat cu Cristos Însuși (Apocalipsa 1.14, 19.12); această asociere evidențiază în mod natural darul Duhului Sfânt de la Cincizecime, care îi va învăța pe ucenici lucrurile lui Cristos (Ioan 16.14).
Un alt aspect legat de Ziua Cincizecimii este vorbirea miraculoasă în limbi străine, care a făcut posibil ca oameni din diferite grupuri lingvistice să înțeleagă mesajul apostolilor. La aceasta se adaugă predicarea plină de curaj și tranșantă a lui Petru în fața unui auditoriu format din evrei. Efectul predicii a fost puternic, iar ascultătorii au fost „străpunși în inimă" (Fapte 2.37) și au fost îndemnați de Petru să „se pocăiască și să fie botezați" (Fapte 2.38). Narațiunea se încheie cu trei mii de suflete care se adaugă la legătura frățească, la frângerea pâinii și la rugăciuni, la semnele și minunile apostolice și la o comunitate în care nevoile fiecăruia erau îndeplinite.
English
Ce este Ziua Cincizecimii?
