Ce este Wicca? Este Wicca vrăjitorie?


Întrebare: Ce este Wicca? Este Wicca vrăjitorie?

Răspuns:
Wicca este o religie neopăgână care a crescut în popularitate și în gradul de acceptare în Statele Unite și Europa. Sunt multe site-uri Web și cărți care pretind să te învețe „adevărata" Wicca, dar adevărul este că nu există consens printre wiccani care să ne ajute să știm despre ce este vorba în această religie. Motivul acestui lucru este că Wicca, așa cum se practică acum, are un istoric de doar 50 de ani. Wicca este un sistem de credințe pe care britanicul Gerald Gardner l-a pus laolaltă în anii '40 și '50 dintr-o varietate de tradiții religioase și credințe, cât și din ritualuri francmasonice. De când Gardner a publicat câteva cărți expunând sistemul lui de închinare, au apărut multe ramificații și variații de Wicca. Unii wiccani sunt politeiști, venerând mai mult decât o singură divinitate, în timp ce alții se închină unui singur „Dumnezeu" sau „Zeițe". Iar alți wiccani venerează natura și o numesc Gaea, după zeița greacă a pământului. Unii wiccani selectează părți din doctrina creștină pe care să le adopte, în timp ce alții resping cu totul creștinismul. Majoritatea practicanților Wicca cred în reîncarnare.

Majoritatea wiccanilor vor nega în mod vehement că Satan face parte din panteonul lor, citând deosebiri doctrinale majore între ei și sataniști. Wiccanii în general promovează relativismul moral, disprețuind etichetele de felul „bun" și „rău" și „drept" și „greșit". Wicca are o lege sau o regulă numită Rede: „Fă ce vrei, nu-i fă rău nimănui." La prima vedere, Rede pare un liber personal la acțiune complet și fără inhibiții. Poți face orice vrei, atâta timp cât nimeni nu e afectat; totuși, wiccanii indică repede faptul că efectele în lanț ale acțiunii cuiva pot genera consecințe în plan îndepărtat. Ei formulează acest principiu în Legea triplei reîntoarceri, care spune: „Tot binele pe care un om îl face altuia se întoarce de trei ori în această viață; răul, de asemenea, se întoarce de trei ori."

Un factor major care contribuie la fascinația care continuă să însoțească Wicca este pretinsa folosire a vrăjilor și a magikului (un cuvânt scris intenționat diferit, pentru a-i deosebi pe wiccani de magicieni și iluzioniști). Căutătorii de curiozități, precum și neofiții spirituali sunt cei mai doritori să se adâncească în aceste mistere. Nu toți wiccanii practică vrăjitorie, dar cei care fac acest lucru afirmă că magikul e pentru ei ceea ce rugăciunea este pentru creștin. Deosebirea dintre cele două este că wiccanii pretind că magikul e pur și simplu folosirea minții pentru a controla materia sau că apelează la divinitatea lor favorită să le facă un favor, în timp ce creștinii apelează la un Dumnezeu omnipotent, omniprezent să vindece oameni și să intervină și să lucreze în viața lor. Pentru că Rede le interzice vrăjitorilor să le facă rău altora și Legea triplei reîntoarceri pronunță consecințele celor care încalcă regula Rede, vrăjitorii care practică magik preferă să se numească „vrăjitorii naturii" sau „vrăjitori albi", pentru a se distanța și mai mult de sataniști.

Wicca e în linii mari o religie care are de-a face cu a-ți vedea de propriile treburi și a trăi în pace cu aproapele tău și cu mediul înconjurător. Wiccanii sunt râvnitori să traseze paralele între ei și creștinismul biblic, pentru a câștiga credibilitate, dar ce are de zis Biblia despre această religie? Nu vei găsi cuvântul „wicca" în Biblie, așa că să-i evaluăm credințele în lumina a ceea ce spune Dumnezeu despre ele.

Vrăjile wiccanilor sunt idolatrie – Romani 1.25 spune: „... au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului..." În Isaia 40, Dumnezeu descrie cât de mare e Creatorul față de creația Lui. Dacă te închini la orice altceva pe lângă Creator, ești vinovat de idolatrie.

Vrăjile wiccane aduc o speranță falsă. Evrei 9.27 spune: „.. oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata." Dumnezeu spune că avem o singură șansă la viață. Nu există șanse noi într-o altă viață. Dacă nu acceptăm darul lui Dumnezeu, pe Domnul Isus, în viața noastră, consideră că nu vrem să fim în prezența Lui și suntem trimiși în iad.

Vrăjile wiccane produc deziluzie. Marcu 7.8 spune: „Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni." Dumnezeu e Dumnezeu, și noi nu suntem. Avem o decizie de luat. Ne vom încrede în Dumnezeu și vom adopta felul Lui de a vedea lucrurile sau nu? Să-L cunoști pe Dumnezeu implică multă disciplină. Wicca e o religie plină de minciuni direcționate către oameni bine intenționați, dar naivi.

Deuteronomul 18.10-12 spune: „Să nu fie la tine nimeni care ... să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul … Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului..." Vrăjitoria Wicca e păcat, și Dumnezeu o urăște. De ce? Pentru că e o încercare de a te debarasa de dependența de Dumnezeu și să obții răspunsuri separat de El.

Păcatul nu e doar o acțiune dezagreabilă social. Păcatul e decizia noastră de a nu fi de acord cu Dumnezeu pe orice subiect – să te răzvrătești împotriva Lui. Păcatul înseamnă să spui: „Doamne, vreau să-mi trăiesc viața în felul meu." Romani 3.23 spune: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu." Romani 6:23 spune: „Fiindcă plata păcatului este moartea..." Aceasta nu este moartea fizică, ci moartea spirituală: separarea veșnică de Dumnezeu și de toate binecuvântările pe care le aduce prezența Lui. Iată definiția iadului: absența prezenței lui Dumnezeu. Acesta este lucrul pe care-l câștigăm pe urma păcatului.

Din fericire, Romani 6.23 nu se sfârșește aici, ci continuă: „... dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Cristos, Domnul nostru." Dumnezeu a știut că toți ne vom răzvrăti într-un fel sau altul, și ne-a pus la dispoziție o cale să putem evita această separare – prin credința în Isus Cristos. Vrăjitoria Wicca nu e nimic altceva decât o altă minciună a lui Satan, dușmanul sufletului nostru, care „dă târcoale ca un leu care răcnește şi caută pe cine să înghită" (1 Petru 5.8).

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este Wicca? Este Wicca vrăjitorie?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu