Întrebare
Ce este voluntarismul doxastic?
Răspuns
Voluntarismul doxastic, pe scurt, este ideea că oamenii aleg în mod liber ceea ce cred că este adevărat. Deși Biblia indică faptul că fiecare persoană este responsabilă pentru propriile convingeri, ea sugerează, de asemenea, că o parte din ceea ce credem depinde de lucrarea lui Dumnezeu. Ambele doctrine au o legătură parțială cu cele două interpretări majore ale voluntarismului doxastic.
Întrebarea dacă o persoană „alege” sau nu o credință poate fi împărțită în două versiuni distincte. Prima formă este voluntarismul doxastic direct, care implică faptul că o persoană alege direct și imediat ceea ce va crede. În cadrul acestui sistem, o persoană ar decide: „Aleg să cred în Faptul X” și apoi ar accepta imediat Faptul X ca fiind adevărat. A doua aplicație este voluntarismul doxastic indirect, care implică faptul că o persoană alege ce credințe va supune examinării și poate căuta în mod voluntar experiențe pentru a testa sau schimba acele credințe.
Niciunul dintre aceste concepte nu este același cu alegerea de a acționa ca și cum o anumită idee ar fi adevărată. Alegerea de a acționa într-un anumit mod nu necesită convingerea de ceva anume. Din același motiv, voluntarismul doxastic nu îi impune unei persoane să acționeze într-un anumit mod pe baza a ceea ce „crede”. Dacă o persoană se comportă sau nu într-un mod consecvent cu convingerile sale este o întrebare separată. Punând aceste puncte împreună, facem distincția între „convingerea” intelectuală la care se referă voluntarismul doxastic și „convingerea” spirituală la care se referă Biblia. Prezentarea „convingerii” în Scriptură implică încredere și credincioșie, în timp ce conceptul doxastic este pur abstract.
Filozofii resping în general conceptul de voluntarism doxastic direct. Ideea că cineva poate pur și simplu „apăsa un buton” pentru a accepta o idee ca fiind adevărată este contrară atât experienței, cât și bunului simț. Ar fi tentant să susținem că voluntarismul doxastic direct este, de asemenea, nebiblic, pe baza ideii de predestinare. În special conform interpretărilor reformate, ideea că o persoană are puterea de a crede sau de a nu crede, în întregime din propria putere, este falsă. Cu toate acestea, reține că aceste idei se referă la semnificații distincte ale cuvântului credință. Biblia vorbește despre cei care par, intelectual, să accepte anumite idei, dar nu exprimă „credința” supusă și mântuitoare relevantă pentru chestiunile spirituale (vezi Iacov 2:19; Matei 7:21-23).
În contrast, voluntarismul doxastic indirect este considerat mai larg a fi adevărat. Această interpretare implică faptul că oamenii nu pot alege ceea ce cred, dar pot alege dacă vor supune sau nu credințele lor unei analize minuțioase. Cea mai comună analogie a acestui concept este aceea de a învăța să cânți la un instrument muzical. O persoană nu poate pur și simplu „alege” să cânte bine la un instrument muzical. Cu toate acestea, ea poate alege să ia lecții, știind că acest lucru o va conduce în direcția corectă. De asemenea, poate alege ce instrumente să studieze și pe care să le lase deoparte. Aplicat la alegerea credințelor, o persoană poate – indirect – să selecteze ce să creadă prin investigare și lipsa investigării.
Voluntarismul doxastic indirect pare să se potrivească bine cu abordarea Bibliei față de credință și convingerile (spirituale). Scriptura indică faptul că se așteaptă de la noi să ne examinăm propriile convingeri (2 Corinteni 13:5), să investigăm ceea ce ni se spune (Faptele Apostolilor 17:11) și să ne supunem adevărului pe care îl găsim (Ioan 5:39-40). Deși Biblia sugerează că credința mântuitoare necesită o intervenție divină (Ioan 6:44), ea indică, de asemenea, că există suficiente dovezi în experiența umană pentru ca oamenii să fie trași la răspundere pentru căutarea adevărului (Psalmul 19:1; Matei 7:7-8). Drept urmare, Biblia are o bază extrem de rațională pentru a afirma că toți oamenii sunt „fără scuză” (Romani 1:18-20). Conform Scripturii, oamenii sunt responsabili pentru ceea ce cred, chiar dacă nu pot „alege” în mod arbitrar acele credințe. Aceasta este, mai mult sau mai puțin, exact ceea ce implică voluntarismul doxastic indirect.
Această concluzie, încă o dată, trebuie înțeleasă în sensul că Scriptura face distincție între ceea ce o persoană acceptă în mintea sa și ceea ce crede și face în inima sa. Conceptele sunt similare, dar voluntarismul doxastic nu se referă exact la același lucru ca și conceptul biblic de „credință”.
Doar o minoritate de filozofi resping toate formele de voluntarism doxastic. Conform acestor opinii, credințele intelectuale sunt complet involuntare; chiar și alegerea de a căuta informații este o consecință neintenționată a stării mentale preexistente a unei persoane. Respingerea voluntarismului doxastic este mai frecventă în rândul celor care favorizează o viziune asupra lumii puternic deterministă. Această abordare ar putea fi considerată compatibilă și cu versiunile mai extreme ale determinismului divin, dar aceasta (din nou) este o opinie minoritară. Din punct de vedere practic, o astfel de abordare are o valoare redusă, deoarece experiența umană presupune că putem și chiar schimbăm opiniile altora.
Din punct de vedere scriptural, cele două interpretări principale ale voluntarismului doxastic trebuie abordate separat. Voluntarismul doxastic direct nu se potrivește la fel de ușor cu Biblia ca voluntarismul doxastic indirect. Biblia sugerează capacitatea ființelor umane de a căuta, cerceta și pune întrebări și afirmă responsabilitatea noastră de a face acest lucru. Dar Biblia nu sugerează că avem un control nelimitat asupra propriei noastre minți; prin urmare, voluntarismul doxastic indirect ar părea să fie abordarea mai biblică. O respingere totală a voluntarismului doxastic, până la determinismul absolut, nu este doar slabă din punct de vedere scriptural, ci și imposibil de trăit în practică.
English
Ce este voluntarismul doxastic?
