Întrebare
Care sunt diferențele dintre culturile vinovăției/nevinovăției și culturile rușinii/onoarei?
Răspuns
Înțelegerea diferenței dintre culturile vinovăției/nevinovăției și rușinii/onoarei este importantă din două motive. În primul rând, Biblia a fost scrisă în contextul culturilor rușinii/onoarei. Cei care aparțin culturilor vinovăției/nevinovăției pierd foarte mult din îndurarea și harul lui Dumnezeu atunci când acest lucru nu este luat în considerare. În al doilea rând, acestea sunt cele două culturi principale din ziua de azi. Accentul pus pe vinovăție vs. nevinovăție este viziunea predominantă în Europa și America de Nord; rușinea și onoarea sunt puternic apreciate în America Latină, Orientul Mijlociu și Asia. Înțelegerea acestor particularități este esențială pentru a ne înțelege reciproc și pentru a înțelege modul în care diferite popoare vor răspunde la Evanghelie.
Comportament greșit
Vina sau nevinovăția constituie o condiție individualistă. Ea descrie oamenii pe baza a ceea ce au făcut. Condiția de a fi vinovat sau nevinovat se bazează pe un set de legi sau reguli care definesc comportamentul acceptabil. Oamenii sunt vinovați dacă încalcă una dintre aceste reguli și nevinovați dacă nu o fac. Ei au libertatea de a alege pentru ei înșiși, iar condiția lor îi afectează pe ei înșiși. Dacă sunt vinovați, trebuie să-și justifice fapta, să-și ceară scuze pentru ea, să ofere despăgubiri și/sau să fie pedepsiți. Restaurarea are loc atunci când sunt iertați pentru păcatul sau nelegiuirea lor. Un exemplu biblic de iertare pentru un păcat flagrant este atunci când Iosif i-a iertat pe frații săi pentru că l-au vândut ca sclav (Geneza 45).
Rușinea sau onoarea pot apărea numai în contextul unei relații. Ele identifică ceea ce sunt oamenii, nu ceea ce au făcut. Ei aduc fie onoare parteneriatului, familiei, clanului sau corporației, fie rușine. Grupul lor influențează puternic comportamentul lor, iar comportamentul lor se reflectă asupra grupului din care fac parte. Rușinea nu poate fi iertată; ea trebuie îndepărtată sau ascunsă. Când Adam și Eva s-au acoperit cu frunze de smochin și s-au ascuns de Dumnezeu, ei încercau să își ascundă rușinea (Geneza 3:7-10).
Stiluri de comunicare
Culturile care valorizează vinovăția și nevinovăția tind să fie mai directe, chiar abrazive. Oamenii vorbesc clar despre probleme, atribuie vina, caută soluții și nu îi condamnă pe cei care își cer scuze și își corectează greșeala. Comunicarea în culturile vinovăției/nevinovăției tinde să fie cu un context redus: informațiile necesare sunt transmise prin cuvinte, nu prin subtext, comunicare nonverbală sau informații de fond înțelese de ambele părți. Un astfel de discurs adresat cuiva dintr-o cultură a rușinii/onoarei poate fi incredibil de jignitor. Pavel era foarte bun la comunicarea directă.
Oamenii din culturile rușinii/onoarei sunt comunicatori de context la nivel înalt. Într-o astfel de cultură, gazda oferă mâncare și băutură fără să întrebe, pentru a dovedi că oaspetele este binevenit. În alta, gazda întreabă de trei ori, iar oaspetele refuză de două ori înainte de a accepta, pentru a se asigura că gazda are mâncare de rezervă. Este rușinos să spui „nu” direct, cu excepția cazului în care refuzul este dat de un superior unui subordonat. În schimb, se folosesc răspunsuri nuanțate – sau chiar minciuni directe – care sunt înțelese ca însemnând „nu” din cauza contextului cultural. Corectarea unui comportament greșit sau a unei neînțelegeri necesită un proces delicat, cu excepția cazului în care scopul este de a distruge complet persoana care a greșit. Oamenii din culturile bazate pe vinovăție/nevinovăție consideră acest stil de comunicare confuz și pasiv-agresiv. Totuși, nu aceasta este intenția. Un exemplu biblic de comunicare distinctivă din punct de vedere cultural, cu un context bogat, este negocierea lui Avraam cu Efron hetitul privind prețul pentru locul de înmormântare al Sarei (Geneza 23:1-16).
Ispășirea
Oamenii din culturile bazate pe vinovăție/nevinovăție înțeleg foarte bine teoria penală a ispășirii. Păcatul nostru este un delict împotriva dreptății lui Dumnezeu. Mânia Lui dreaptă împotriva păcatului trebuie suportată. În timp ce Isus atârna pe cruce, El a purtat vina păcatului nostru și a luat pedeapsa pe care o merităm în locul nostru. Suntem îndreptățiți prin sângele Lui (Romani 5:9), iar dreptatea Lui ne acoperă (Romani 3:22).
Culturile bazate pe rușine/onoare înțeleg mai bine teoria satisfacerii legată de ispășire. L-am dezonorat pe Dumnezeu prin neascultarea deplină față de El. Nu putem compensa datoria de onoare. Când Isus a murit pe cruce, Om perfect ascultător și Dumnezeu pe deplin onorabil, El a acumulat merite pe care le acordă celor care Îl urmează. Prin acceptarea meritelor Sale, onoarea lui Dumnezeu este satisfăcută, iar relația noastră cu El este restabilită.
Concluzie
Nicio cultură nu se bazează în întregime pe vinovăție/nevinovăție sau rușine/onoare. În Orient, rușinea este cauzată de păcate specifice; culturile occidentale devin tot mai pricepute în a „anula” oamenii pentru fapte considerate rușinoase. Ambele culturi trebuie să înțeleagă că vinovăția și rușinea noastră sunt cele mai grave atunci când sunt îndreptate către Dumnezeu. Faptele noastre păcătoase împotriva altor oameni sunt, în ultimă instanță, păcate împotriva lui Dumnezeu (vezi Psalmul 51:4). Rușinea pe care o putem aduce grupului nostru înseamnă puțin în comparație cu dezonoarea pe care o aducem Dumnezeului universului, care merită toată onoarea.
Încă de la primul păcat, planul lui Dumnezeu a fost să Se ocupe atât de vinovăție, cât și de rușine. El i-a promis Evei că Descendentul ei va zdrobi capul șarpelui (Geneza 1:15) și apoi a acoperit rușinea ei și a lui Adam cu haine din piele (Geneza 21:21). Legea mozaică oferă soluții atât pentru păcatele individuale, cât și pentru starea rușinoasă de a fi „necurat”. Când fiul risipitor s-a întors, și-a mărturisit păcatul împotriva tatălui său (Luca 15:21), iar tatăl său i-a acoperit rușinea cu cea mai bună haină (Luca 15:22). Isus a purtat păcatele noastre pe cruce, precum și rușinea noastră (1 Petru 2:24; Evrei 12:2).
English
Care sunt diferențele dintre culturile vinovăției/nevinovăției și culturile rușinii/onoarei?
