settings icon
share icon
Întrebare

Veriga lipsă – a fost găsită?

Imprimă
Răspuns


Din când în când, agențiile de știri relatează în mod iresponsabil afirmația senzațională că cineva, undeva, a găsit în sfârșit „veriga lipsă”. Astfel de relatări le dau oamenilor impresia falsă că știința a descoperit, în sfârșit, rămășițele fosilizate ale unei creaturi jumătate om, jumătate maimuță, dovedind astfel teoria evoluției lui Darwin. În realitate, nicio „verigă lipsă” nu a fost găsită vreodată – ea încă lipsește. Au fost descoperite numeroase rămășițe fosilizate de prosimieni, maimuțe, maimuțe mari și oameni, dar nicio fosilă intermediară între maimuță mare și om. Oricât de dornici ar fi darwiniștii să găsească veriga lipsă care nu a apărut niciodată, aceștia tind să se concentreze asupra oricărui aspect superficial al unei fosile care ar putea fi interpretat ca un semn al tranziției evolutive de la maimuță la maimuță mare sau de la maimuță mare la om. Trusturile de știri sunt apoi mai mult decât fericite să publice titluri senzaționale, care sunt bune pentru afaceri.

Darwinius massillae, de exemplu, a fost prezentat ca o verigă lipsă. Această fosilă, cunoscută și sub numele de „Ida” (după fiica omului de știință norvegian care a condus echipa de cercetare), arată exact ca un lemur modern, cu excepția faptului că îi lipsește gheara de îngrijire caracteristică lemurilor moderni. Darwiniștii au interpretat cu entuziasm acest lucru, concluzionând că Ida trebuie să fi reprezentat o tranziție evolutivă de la prosimieni (grupul din care fac parte lemurii) la maimuță, întrucât maimuțelor le lipsesc ghearele de îngrijire. Aceasta nu este singura interpretare posibilă a datelor, după cum vom vedea, dar le convine de minune darwiniștilor.

Ce s-ar întâmpla dacă am găsi un om născut cu mâini, dar fără brațe, astfel încât mâinile sale să fie atașate direct de umeri? Ar trebui să credem că el reprezintă o verigă lipsă între om și pește? Aceasta ar fi aceeași rațiune folosită de darwiniști în ceea ce o privește pe Ida. Adevărul este că există oameni născuți cu mâini, dar fără brațe, și toți sunt în continuare 100% oameni. Ei suferă de o afecțiune cunoscută sub numele de focomelie, care poate fi fie moștenită genetic, fie cauzată de expunerea prenatală la medicamentul talidomidă.

S-ar fi putut întâmpla ca lemurul fosilizat, în loc să fie o verigă lipsă, să fi suferit de o deformitate? Este pe deplin posibil. Dar ce este mai senzațional de relatat – dezgroparea unui lemur mort și deformat sau descoperirea unei noi specii captivante care se încadrează undeva în presupusul arbore genealogic al evoluției umane? Dacă alegem cea de-a doua variantă în locul celei dintâi, oamenii ar putea-o proclama pe Ida drept „a opta minune a lumii”. Google ar putea integra imaginea Idei în logo-ul său pentru o zi. Titlurile din presă ar putea proclama că am găsit în sfârșit veriga lipsă. Iar adepții entuziaști ai lui Darwin ar putea revendica victoria o dată pentru totdeauna. De fapt, toate acestea s-au întâmplat în 2009 – multă agitație în jurul unui lemur mort cu câteva părți ale corpului lipsă.

Știrile, în entuziasmul lor față de o posibilă verigă lipsă, au făcut mare caz și de faptul că Ida are degete opozabile și unghii în loc de gheare, care sunt caracteristici umane. Nu s-au obosit să menționeze că și lemurii moderni au degete opozabile și unghii în loc de gheare, așa că aceste trăsături nu au absolut nicio semnificație evolutivă.

Din păcate, graba de a declara o fosilă drept „verigă lipsă” se întâmplă cu regularitate. S-ar putea da mai multe exemple de simple fragmente de oase și chiar de dinți de porc care au fost înhipuiți ca fiind ai unor oameni-maimuță, vânduți publicului și fotografiați pentru a fi folosiți în manuale școlare. Oase aparținând în proporție de 100% oamenilor au fost amestecate în mod eronat cu oase aparținând în proporție de 100% maimuțelor pentru a crea specii fanteziste de oameni-maimuță. Schelete umane afectate de boli au fost deformate pentru a arăta mai mult ca ale maimuțelor și expuse publicului.

Anatomia umană prezintă o gamă largă de variații potențiale, iar aceste variații au fost exploatate și interpretate greșit, pentru a sugera existența unei verigi lipsă. Aborigenii australieni moderni, de exemplu, sunt cunoscuți pentru ochii adânciți, fețele scurte, arcadele sprâncenare proeminente și maxilarele mari și proeminente. Aceste așa-numite trăsături asemănătoare maimuțelor, coroborate cu cultura tradițională aborigenă, i-au determinat pe darwiniștii din secolele al XIX-lea și al XX-lea să-și imagineze că aborigenii erau un fel de oameni-maimuță primitivi. Nici pigmeii din Africa nu au avut o soartă mai bună. Mulți au fost adunați și expuși în cuști ca „dovadă” a evoluției.

Unii darwiniști din secolele al XIX-lea și al XX-lea considerau că toate popoarele non-caucaziene erau asemănătoare maimuțelor și, prin urmare, inferioare albilor. Darwin însuși a scris că „într-o perioadă viitoare, nu foarte îndepărtată dacă ne gândim în termeni de secole, rasele civilizate ale omenirii vor extermina aproape cu siguranță și vor înlocui rasele sălbatice de pe tot globul. În același timp, maimuțele antropomorfe [maimuțele care arată ca oamenii]... vor fi, fără îndoială, exterminate. Diferența dintre om și cei mai apropiați aliați ai săi va fi atunci mai mare, deoarece se va situa între omul aflat într-o stare mai civilizată – așa cum putem spera, chiar mai civilizat decât cel caucazian – și o maimuță de nivel inferior, precum babuinul, în loc să fie, așa cum este acum, între negru sau aborigenul australian și gorilă” (Charles Darwin, The Descent of Man, ediția a II-a, John Murray, Londra, p. 156, 1887). Observă cum Darwin afirmă că viitorul om „mai civilizat” va proveni din rasa caucaziană și că oamenii cei mai apropiați de maimuțe sunt negrii și aborigenii australieni (în ciuda faptului că negrii, aborigenii și caucazienii sunt cu toții 100% oameni, în timp ce gorilele sunt 100% maimuțe). În esență, asta fac darwiniștii moderni cu neanderthalienii. Neanderthalienii par să fi fost doar o altă rasă de oameni cu trăsături superficiale, „asemănătoare maimuțelor”, precum cele ale aborigenilor australieni. Mulți neanderthalieni par să fi suferit de afecțiuni patologice precum rahitismul, scorbutul, sifilisul și artrita, care le-au accentuat trăsăturile superficiale asemănătoare maimuțelor. Tot ceea ce știm despre neanderthalieni sugerează că erau la fel de umani ca noi. Erau vânători pricepuți, trăiau în societăți complexe, își îngropau morții și practicau religia.

Concluzia este că deformările și variațiile din cadrul genomului implică duplicarea, deplasarea, pierderea și/sau rearanjarea informației genetice preexistente. Procesul poate fi observat în lumea naturală, iar mecanismele sale sunt identificabile și înțelese. Însă evoluția prosimianilor în maimuțe, a maimuțelor în maimuțe mari sau a maimuțelor mari în oameni ar implica introducerea de informație genetică nouă într-un genom, un proces care nu a fost niciodată observat în natură și ale cărui mecanisme nu au fost identificate de oamenii de știință. Nu este de mirare, așadar, că nu putem găsi nicio dovadă solidă că acest lucru s-ar fi întâmplat vreodată în trecut. Nu este de mirare că veriga lipsă este încă de negăsit.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Veriga lipsă – a fost găsită?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries