settings icon
share icon
Întrebare

Care era semnificația mirodeniilor pentru ungere în Biblie?

Răspuns


"După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus" (Marcu 16:1). Vizita femeilor la mormânt este menționată și în Matei 28:1, Luca 24:1 și Ioan 20:1, deși Luca este singurul scriitor al evangheliei care menționează miresmele pe care femeile le-au adus cu ele.

Luca 23:56 adaugă că, în ziua răstignirii lui Isus, femeile "s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege". Ioan 19:39 arată că Nicodim folosise deja mirodenii pe trupul lui Isus: "Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea, a venit şi el şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe".

Principalul motiv pentru care un cadavru era uns cu mirodenii era acela de a controla mirosul de descompunere. Evreii nu practicau îmbălsămarea, iar mirodeniile funerare erau o modalitate de a ajuta la minimizarea mirosurilor neplăcute. La mormântul lui Lazăr, când Isus a cerut ca piatra să fie rostogolită de la gura mormântului, Marta s-a opus: "Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile" (Ioan 11:39). Mirodeniile pe care femeile le-au adus la mormântul lui Isus aveau scopul de a elimina un astfel de miros și de a cinsti trupul lui Hristos.

Faptul că femeile au adus mirodenii pentru a unge trupul mort al lui Isus arată că nu se așteptau ca Isus să învie literalmente din morți. După ce s-au odihnit în Sabat (sâmbătă), conform obiceiului iudaic, femeile au călătorit la mormântul lui Isus duminică dimineața devreme, cu gândul de a aduce miresmele tradiționale folosite pentru un cadavru. Din acest grup de femei făceau parte Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, Salomeea, Ioana și posibil și altele (Luca 24:10). Principala lor preocupare era legată de modul în care piatra va fi dată la o parte pentru a le permite intrarea în mormânt. Când au ajuns la mormânt, au fost surprinse să vadă piatra deja rostogolită și niciun trup înăuntru.

În actul lor de devotament, aceste adepte credincioase și evlavioase ale lui Isus au devenit primii martori ai mormântului gol și primele care L-au văzut pe Isus cel înviat. Mirodeniile pe care le-au adus nu erau necesare, deoarece Isus era viu pentru totdeauna, dar loialitatea lor plină de zel față de Mântuitor a fost răsplătită cu onoarea de a deveni primii martori oculari ai Domnului înviat.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Care era semnificația mirodeniilor pentru ungere în Biblie?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries