Ce este Toronto Blessing?


Întrebare: Ce este Toronto Blessing?

Răspuns:
Toronto Blessing e o presupusă revărsare a Duhului Sfânt asupra oamenilor din biserica Toronto Airport Christian Fellowship, cunoscută mai înainte ca biserica Toronto Airport Vineyard. În 20 ianuarie 1994, un pastor penticostal numit Randy Clark a vorbit în biserică și a depus mărturie despre cum urma să se „îmbete" în Duhul Sfânt și să râdă incontrolabil. Ca răspuns la mărturia lui, congregația a izbucnit în pandemoniu, oamenii râzând, scoțând sunete guturale, dansând, scuturându-se, lătrând precum câinii și chiar fiind blocați în poziții de paralizie. Aceste experiențe I-au fost atribuite Duhului Sfânt care ar fi intrat în trupul oamenilor. Pastorul bisericii, John Arnott, a numit-o o mare petrecere a Duhului Sfânt. Titlul de „Toronto Blessing" a fost desemnat și în curând biserica a ajuns în atenția internațională.

Totuși, când această „binecuvântare" e observată în lumina Scripturii, sub nicio formă nu ar putea numită astfel. Absolut niciunde în Scriptură nu poate fi găsit un precedent pentru ceea ce se întâmpla la biserica Toronto Airport. Locul unde Scriptura descrie cel mai asemănător paralizia și comportamentul bizar generat de Toronto Blessing e acolo unde relatează efectele posesiunii demonice (Marcu 9.18).

Biserica Toronto Airport a devenit cunoscută pentru izbucnirile emoționale ale celor din congregație și manifestările mentale stranii. Pastorul Arnott a început să pună accent aproape exclusiv pe „petrecerea Duhului Sfânt". Experiențele erau privite cu mai multă considerație decât Scriptura. Aceasta a fost prea mult până și pentru mișcarea extrem de carismatică Vineyard, care a întrerupt legăturile cu biserica lor Toronto Airport în 1995, ducând ulterior la schimbarea denumirii în Toronto Airport Christian Fellowship.

Atenția unui credincios trebuie să fie concentrată pe Isus Cristos, „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre" (Evrei 12.2), nu pe el însuși, pe experiențele lui sau chiar pe Duhul Sfânt. Toronto Blessing se concentrează pe Duhul Sfânt, în detrimentul credinței biblice. Credincioșii se pot simți bine, pot dansa, cânta și chiar să scoată strigăte de bucurie către Domnul. Totuși, când un serviciu de închinare devine haos, convulsii și izbucniri necontrolate – toate atribuite Duhului Sfânt – ceva este greșit. Biserica trebuie să fie caracterizată de aderare la Cuvântul lui Dumnezeu (1 Timotei 3.5), bucurie (Filipeni 4.4) și „cumpătare ... cunoscută de toți" (Filipeni 4.5, trad. liberă).

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este Toronto Blessing?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu