settings icon
share icon
Întrebare

Ce este un timp de liniște?

Răspuns


Un timp de liniște este o parte importantă a vieții de zi cu zi a unui creștin, fiindcă acesta este momentul când merge într-un loc confortabil și preferabil retras din casa lui (de obicei), unde se poate apropia de Dumnezeu în lipsa distragerilor. Un timp de liniște este o parte pusă deoparte în fiecare zi pentru o întâlnire dintre un credincios și Dumnezeu. Ea constă din citirea unei părți din Biblie la alegerea credinciosului și rugăciune.

Fiecare credincios are nevoie de un timp de liniște împreună cu Domnul. Dacă Isus Însuși a avut nevoie de acest timp, cu cât mai mult avem nevoie noi? Isus Se îndepărta în mod frecvent de ceilalți pentru a avea comuniune cu Tatăl în mod regulat, așa cum ne spun următoarele versete: „Atunci, Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor: «Ședeți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.»” (Matei 26.36) „A doua zi dimineața, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo.” (Marcu 1.35) „Iar El Se ducea în locuri pustii și Se ruga.” (Luca 5.16)

Lungimea timpului de liniște nu contează, dar trebuie să fie suficient timp pentru a medita la ceea ce citești și apoi să te rogi despre aceasta sau despre orice altceva îți vine în minte. Apropierea de Dumnezeu e o experiență care aduce satisfacție și odată ce se creează un obicei al timpului de liniște, un timp specific de studiu și rugăciune e așteptat cu nerăbdare. Dacă orarul nostru e atât de plin și de presant încât simțim că nu putem pune deoparte un timp zilnic în care să ne întâlnim cu Tatăl nostru ceresc, atunci e nevoie de o revizuire a orarului, pentru a îndepărta „ocuparea”.

O atenționare: unele religii estice care ne învață principiile meditației includ instrucțiuni pentru „golirea minții” prin concentrarea la un sunet repetitiv sau la un anume cuvânt din nou și din nou. A face acest lucru înseamnă să-i lași loc lui Satan să intre și să provoace distrugere în mintea noastră. În schimb, creștinii trebuie să urmeze sfatul apostolului Pavel din Filipeni 4.8: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească.” Umplerea minții cu aceste gânduri frumoase nu poate decât să aducă pace și să-I fie plăcută lui Dumnezeu. Timpul nostru de liniște trebuie să fie un timp de transformare prin înnoirea minții noastre (Romani 12.2), nu prin golirea ei.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este un timp de liniște?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries