Întrebare
Ce este teoria poruncii divine?
Răspuns
Teoria poruncii divine (TPD) ne învață, în esență, că un lucru (adică o acțiune, un comportament, o alegere etc.) este bun pentru că Dumnezeu poruncește să fie făcut sau rău pentru că Dumnezeu interzice să fie făcut. Astfel, a spune că este bine să ne iubim aproapele este echivalent din punct de vedere semantic cu a spune că Dumnezeu ne poruncește să ne iubim aproapele. În mod similar, este rău să comiți o crimă pentru că Dumnezeu interzice crima.
Acum, cineva poate obiecta imediat împotriva Teoriei poruncii divine pe motiv că binele și răul devin arbitrare în funcție de capriciile lui Dumnezeu. Dacă binele și răul se bazează exclusiv pe capriciile lui Dumnezeu, atunci moralitatea este doar o voință de putere sau „puterea face dreptate”. Deoarece Dumnezeu este mai puternic decât oricare dintre noi, moralitatea se reduce la „cum spune El sau deloc”.
Alternativa la teoria poruncii divine este afirmația că baza moralității se află în afara lui Dumnezeu, mai degrabă decât la mila capriciilor Sale. Aceasta este abordarea pe care Platon o adoptă în dialogul său Euthyphro. Așa-numita dilemă Euthyphro poate fi formulată astfel: „O acțiune este morală pentru că Dumnezeu o poruncește [TPD] sau Dumnezeu o poruncește pentru că este morală?” S-ar putea să fii tentat să renunți la teoria poruncii divine și să îți bazezi moralitatea pe ceva extern lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, a spune că Dumnezeu poruncește ceva pentru că este bun din punct de vedere moral amenință suveranitatea și independența lui Dumnezeu. Dacă un principiu extern, în acest caz fundamentul obiectiv al moralității, se află în afara lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu este obligat să adere la acest standard și, astfel, El nu este suveran. Mai mult, moralitatea lui Dumnezeu depinde de aderarea Sa la acest standard extern; prin urmare, independența Sa este amenințată.
Astfel, ne aflăm într-o dilemă. Niciuna dintre alternative nu este acceptabilă pentru viziunea creștină asupra lumii. Dumnezeu nu este cu siguranță arbitrar în acțiunile Sale morale și nici nu este supus unui standard extern de moralitate care să-I guverneze deciziile. În primul caz, putem spune că Dumnezeu nu este bun, iar în al doilea caz putem spune că Dumnezeu nu este Dumnezeu. Este destul de ușor de înțeles, în acest moment, de ce unii resping creștinismul și adoptă relativismul moral ca „standard”, cu excepția faptului că Biblia ne prezintă o imagine diferită a moralității și demonstrează că dilema lui Euthyphro este o dilemă falsă.
Răspunsul creștin clasic la dilema lui Euthyphro este să întemeiem bunătatea pe natura lui Dumnezeu. Acest lucru rezolvă prima ramură a dilemei, deoarece Dumnezeu nu decide în mod arbitrar ce este bine și ce este rău după bunul Său plac. Mai degrabă, este în natura lui Dumnezeu să facă bine, iar Dumnezeu nu acționează niciodată contrar naturii Sale. Acest lucru rezolvă și a doua ramură a dilemei, deoarece fundamentul moralității este natura lui Dumnezeu, nu un standard extern la care Dumnezeu trebuie să adere. Suveranitatea lui Dumnezeu este păstrată, precum și un standard obiectiv pentru moralitate, adică natura lui Dumnezeu.
Scriptura, revelația lui Dumnezeu către omenire, ilustrează foarte bine acest lucru. Iată câteva pasaje care demonstrează că bunătatea se bazează pe natura lui Dumnezeu:
• Domnul este bun și drept: de aceea arată El păcătoșilor calea. (Psalmul 25:8)
• Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalmul 34:8)
• Căci Tu ești bun, Doamne, gata să ierți și plin de îndurare cu toți cei ce Te cheamă. (Psalmul 86:5)
• Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ține în veci, și credincioșia Lui, din neam în neam. (Psalmul 100:5)
• Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui! (Psalmul 107:1)
Chiar și cu această definiție a Teoriei poruncii divine, pot fi anticipate două obiecții. În primul rând, ce se întâmplă dacă natura lui Dumnezeu se schimbă astfel încât ceea ce este bun prin natura lui Dumnezeu devine rău și viceversa? Natura lui Dumnezeu este totalitatea tuturor atributelor Sale. Prin urmare, deoarece Dumnezeu este neschimbător (Maleahi 3:6), bunătatea Lui este o bunătate neschimbătoare (Iacov 1:17). Iată o altă modalitate de a spune acest lucru: natura lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată – nu se poate schimba; prin urmare, bunătatea nu se va schimba niciodată, deoarece se bazează pe natura lui Dumnezeu.
În al doilea rând, ce se întâmplă cu momentele în care Dumnezeu le poruncește israeliților să-și ucidă dușmanii până la ultimul bărbat, femeie și copil? Nu este aceasta o încălcare a poruncii lui Dumnezeu care interzice uciderea? Răspunsul este similar cu cel al primei obiecții; și anume, natura lui Dumnezeu este totalitatea tuturor atributelor Sale. Dumnezeu este bun – imuabil bun –, dar El este și sfânt, drept și just. Dumnezeu este un Dumnezeu care trebuie să pedepsească păcatul și răutatea. Canaaniții erau răi și rebeli și se aflau sub condamnarea dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcatul lor. Știm că plata păcatului este moartea (Romani 6:23); și Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a decretat momentul și modul în care canaaniții vor muri, ceea ce a fost o demonstrație a judecății lui Dumnezeu asupra păcatului. Și acesta este un exemplu al bunătății lui Dumnezeu – este bine ca Dumnezeu să execute o judecată sfântă asupra păcatului.
Prin urmare, Dumnezeu poruncește anumite acțiuni ca fiind bune și, prin urmare, trebuie făcute, și interzice anumite alte acțiuni ca fiind rele și, prin urmare, nu trebuie făcute. Ceea ce este bun nu este bun pur și simplu pentru că Dumnezeu poruncește acest lucru. Este bun pentru că reflectă natura Sa divină.
English
Ce este teoria poruncii divine?
