Întrebare
Ce este teoria „baldachinului de apă”?
Răspuns
Teoria bolții/baldachinului de apă încearcă să explice referirea din Geneza 1:6-8 la „apele care sunt deasupra întinderii”, presupunând că „întinderea” sau „firmamentul”, după cum este tradus alternativ cuvântul ebraic, se referă la atmosfera noastră. Potrivit teoriei baldachinului de apă, deasupra atmosferei exista o boltă de apă până la cataclismul din vremea lui Noe, moment în care aceasta a dispărut fie prăbușindu-se asupra pământului, fie disipându-se în spațiu. Se presupune că acest baldachin era format din vapori de apă, deoarece unul de gheață nu ar fi putut supraviețui bombardamentului constant al obiectelor cerești, precum meteoriții, care lovesc neîncetat atmosfera terestră.
Deși Geneza 1:20 (NTLR) spune într-adevăr că păsările zboară pe bolta cerului, sugerând atmosfera Pământului, totodată menționează că acolo se află soarele, luna și stelele (Geneza 1:14-17), sugerând întregul cer de la suprafața Pământului spre exterior, unde zboară păsările și se află obiectele cerești. Cuvântul ebraic tradus alternativ prin „boltă” în unele traduceri și prin „întindere” în altele este raqiya. Acesta apare de nouă ori în primul capitol al Genezei (în versetele 6-8, 14-18 și 20) și de încă opt ori în restul Vechiului Testament (în Psalmi, Ezechiel și Daniel).
Conform cărții Geneza, înainte de a exista aer, pământ sau orice formă de viață, pământul era o masă fără formă de apă primordială. În a doua zi a creației, Dumnezeu a creat raqiya, așezând-o în mijlocul apei, separând-o astfel în două părți: „apele de deasupra boltei [raqiya]” și apele de dedesubtul acesteia. Apele de dedesubtul raqiya le-a numit „mare” (yam în ebraică), iar raqiya însăși a numit-o „cer”, „aer” sau „cerul”, în funcție de traducerea cuvântului ebraic shamayim. Însă Geneza nu oferă un nume pentru apele de deasupra raqiya, și nici nu există astăzi apă deasupra atmosferei noastre, presupunând că raqiya înseamnă într-adevăr „atmosferă”.
Susținătorii teoriei „baldachinului” au speculat odată că prăbușirea unui astfel de baldachin de vapori ar fi putut furniza apa necesară ploilor torențiale care au inundat pământul în timpul potopului lui Noe. O problemă a teoriei „baldachinului” este însă căldura latentă a apei și cantitățile uriașe de apă implicate. Dacă un astfel de baldachin de vapori s-ar prăbuși sub formă de ploaie, ar „fierbe” literalmente întreaga planetă. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când apa se transformă din vapori în lichid, în timpul procesului se eliberează energie sau căldură latentă, provocând încălzirea zonei înconjurătoare; acest fenomen este cunoscut sub numele de reacție exotermă. În schimb, atunci când apa trece de la starea solidă — gheață — la cea lichidă sau de la lichid la vapori, se absoarbe energie, iar zona înconjurătoare se răcește — un proces endotermic.
Relatarea din Geneza menționează cinci săptămâni și jumătate de ploaie neîntreruptă. Dacă un strat de vapori de apă suficient de dens pentru a produce acea cantitate de ploaie s-ar prăbuși, ar „fierbe” întreaga planetă. Acest lucru nu înseamnă că nu a existat un astfel de strat de vapori sau că acesta nu s-a prăbușit, ci doar că, dacă s-ar fi întâmplat, acesta nu ar fi putut produce cantitatea de ploaie în cauză (cu cât mai puțină apă, cu atât mai puțină căldură).
Este interesant de remarcat că, dacă un strat de vapori înghețați ar fi putut exista în atmosferă în ciuda bombardamentului cosmic, prăbușirea sa sub formă de ploaie lichidă ar fi avut un efect de răcire extrem și ar putea constitui o explicație pentru începutul Erei Glaciare. În ciuda faptului că știm că acest lucru s-a întâmplat, factorii complecși implicați în declanșarea unei Ere a Ghețarilor fac ca acest fenomen să pară imposibil și continuă să nedumerească știința modernă până în prezent. Susținătorii teoriei stratului de vapori menționează, de asemenea, existența unui astfel de strat ca posibilă cauză pentru o serie de anomalii din perioada pre-potop, inclusiv longevitatea umană și aparenta lipsă a ploii sau a curcubeelor. Ei susțin că un astfel de baldachin ar filtra o mare parte din radiația cosmică dăunătoare pentru oameni și ar cauza lipsa ploii sau a curcubeelor. Cu toate acestea, oponenții contestă capacitatea unui astfel de baldachin de a produce aceste rezultate.
În apărarea opiniei că „raqiya” înseamnă „atmosferă”, referirea din Geneza 1:14-17 la soare, lună și stele care se află acolo ar fi putut fi pur și simplu o afirmație fenomenologică, la fel cum termenii noștri moderni „apus de soare” și „răsărit de soare” sunt descrieri fenomenologice. Adică, știm foarte bine că soarele este staționar și nu „răsare” sau „apune” cu adevărat, în ciuda folosirii de către noi a unor termeni care sugerează mișcarea sa din perspectiva noastră pământească.
Oricare ar fi cazul, astăzi nu există niciun baldachin ceresc acolo sus, iar orice sugestie că ar fi existat unul în trecut este o speculație, deoarece pur și simplu nu există suficiente dovezi în niciun sens, cu excepția acelei singure referințe enigmatice la apele de deasupra firmamentului din Geneza 1:6, și nimeni nu pretinde că știe cu certitudine ce înseamnă aceasta.
English
Ce este teoria „baldachinului de apă”?
