Întrebare
Ce este teologia retribuției?
Răspuns
Teologia retribuției este, în esență, ideea că primești ceea ce meriți. Dumnezeu veghează ca oamenii buni să primească lucruri bune în viață, iar oamenii răi să primească lucruri rele. Dumnezeu îi pedepsește pe oamenii din această lume ca răspuns direct la acțiunile lor. Teologia retribuției spune, de exemplu, că dacă faci cancer, este un semn că Dumnezeu te pedepsește pentru ceva rău pe care l-ai făcut. Dacă afacerea ta prosperă, este un semn că Dumnezeu este mulțumit de tine. Teologia retribuției este, prin urmare, o interpretare prea simplistă a evenimentelor din viață, care face presupuneri cu privire la intențiile lui Dumnezeu.
Biblia ne învață cu siguranță conceptul de a semăna și a culege (Galateni 6:7). Dumnezeu Se va răzbuna într-o zi pe cei care fac rău (Mica 5:15; Matei 3:7) și promite o judecată finală (Isaia 1:24; Apocalipsa 20:11-15). Așadar, va exista o răzbunare. Dar judecata finală este încă viitoare. Teologia răsplătirii este preocupată de răsplătiri și pedepse aici și acum.
Teologia retribuției este combătută în Scriptură. Faptul este că nu toți oamenii buni sunt răsplătiți cu lucruri bune în această viață (Iov și Pavel sunt exemple notabile). Și nu toți oamenii răi primesc pedeapsa imediat; altfel, nu am avea întrebări precum "Până când vor birui cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi?" din Psalmul 94:3 (cf. Psalmul 73:2-16). Regele Ahab a fost unul dintre cei mai răi regi care au defăimat vreodată un tron, dar a domnit douăzeci și doi de ani în Samaria (1 Regi 16:29). Douăzeci și doi de ani de lux pentru regele cel rău, timp în care ce cei drepți din Israel erau persecutați; nu erau mulți credincioși în teologia retribuției în vremea lui Ahab.
Când prietenii lui Iov au venit să vorbească cu Iov în suferința sa, au adus cu ei teologia retribuției. Elifaz stabilește scena încă de la început: "Adu-ți aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniți au fost nimiciți? După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele! Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciți de vântul mâniei Lui." (Iov 4:7-9) Cu alte cuvinte, Elifaz a concluzionat simplist că cei nevinovați sunt protejați în această lume, iar cei răi pier. Bildad și Țofar se fac ecoul acelorași sentimente, acuzându-l pe Iov de greșeli, după cum o dovedește situația sa dificilă (Iov 8:6; 20:27-29). Dar toți cei trei prieteni ai lui Iov s-au înșelat în privința lui Iov și în privința lui Dumnezeu (Iov 42:7).
Când ucenicii lui Isus au văzut un om născut orb, au întrebat: "Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?" (Ioan 9:2) O astfel de întrebare arată o credință subiacentă în teologia retribuției - fie omul, fie părinții săi erau pedepsiți pentru vreo faptă greșită. Răspunsul lui Isus anulează această noțiune: "N-a păcătuit nici omul acesta nici părinții lui." (versetul 3) Dumnezeu a avut alte scopuri în orbirea bărbatului decât pedepsirea păcatului.
Isus S-a referit odată la o tragedie locală pentru a sublinia un aspect legat de pocăință: "Acei optsprezece inși, peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel." (Luca 13:4-5). Chemându-i pe toți oamenii să se pocăiască, Isus a combătut, de asemenea, teologia retribuției - cei care au murit în Siloam nu au fost uciși din cauza vreunui păcat special pe care l-au comis; căderea turnului nu a fost retribuția lui Dumnezeu.
Unii oameni văd teologia retribuției prezentată în cartea Proverbele. Multe proverbe par să promită lucruri bune pentru cei drepți și lucruri rele pentru cei răi. De exemplu: "Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuința celor neprihăniți o binecuvântă." (Proverbele 3:33) De asemenea: "Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei." (Proverbele 18:12) Și: "Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă." (Proverbele 13:25) Trebuie să ne amintim ceva despre natura proverbelor, și anume că proverbele nu sunt promisiuni; mai degrabă, ele sunt adevăruri generale despre viață. În general vorbind, a face alegeri înțelepte în viață aduce rezultate mai bune decât a face alegeri prostești. A trăi în mod evlavios are, de obicei, beneficii practice, temporale, în plus față de beneficiile eterne. Pot exista excepții de la regulă, cum ar fi atunci când un om evlavios este aruncat într-o groapă cu lei (Daniel 6:16) sau coborât într-o groapă cu noroi (Ieremia 38:6).
Alții se uită la binecuvântările și blestemele atașate Legii mozaice pentru a găsi dovezi ale teologiei retribuției: "Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești și ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta și te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei și să le slujești, vă spun astăzi că veți pieri și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul." (Deuteronomul 30:16-18) Este adevărat că, sub teocrația lui Israel, Dumnezeu promitea pedeapsa asupra celor neascultători. Uneori, această pedeapsă era rapidă (Numeri 11:33), iar alteori nu atât de rapidă (Psalmul 35:17). Dar tratamentul lui Dumnezeu față de Israel în timpul Legii nu poate fi baza teologiei noastre în timpul harului.
Când nava care îl transporta pe Pavel a naufragiat pe insula Malta, apostolul a adunat bețe pentru a ajuta la construirea unui foc pe țărm. În timp ce arunca câteva vreascuri în flăcări, o viperă a ieșit și i-a mușcat mâna. Imediat, locuitorii insulei au presupus că știu de ce: "Au zis unii către alții: «Cu adevărat omul acesta este un ucigaș, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.»" (Faptele Apostolilor 28:4). Locuitorii insulei credeau în teologia retribuției, dar se înșelau în privința lui Pavel.
Când Isus era atârnat pe cruce între doi criminali, trecătorii au presupus că Isus primea ceea ce merita: "Am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit." (Isaia 53:4) Acesta este genul de presupunere întâlnită în mod obișnuit în teologia retribuției, dar, în cazul lui Isus, a fost din nou greșită.
Într-o zi, Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate și justiție perfectă. Răsplata va veni (Apocalipsa 22:12). Până în acea zi, suntem atenți să nu presupunem existența binecuvântării sau a judecății lui Dumnezeu în dreptul persoanelor pe baza circumstanțelor externe în care se află. Avem încredere că Judecătorul întregului pământ va face întotdeauna ceea ce este corect (Geneza 18:25).
English
Ce este teologia retribuției?
