Ce este o teofanie? Ce este o Cristofanie?


Întrebare: Ce este o teofanie? Ce este o Cristofanie?

Răspuns:
O teofanie este o manifestare a lui Dumnezeu în Biblie care e tangibilă simțurilor umane. În cel mai restrictiv sens, este o apariție vizibilă a lui Dumnezeu în perioada Vechiului Testament adesea, dar nu întotdeauna în formă omenească. Câteva dintre teofanii se găsesc în următoarele pasaje:

1. Genesa 12.7-9 – Dumnezeu I s-a arătat lui Avraam la sosirea lui în țara pe care Dumnezeu i-a promis-o lui și urmașilor lui.

2. Genesa 18.1-33 – Într-o zi, Avraam a avut trei vizitatori: doi îngeri și Însuși Dumnezeu. El i-a invitat să vină acasă la el și Sara le-a purtat de grijă. Mulți comentatori cred că aceasta putea fi, de asemenea, o Cristofanie, o arătare preîntrupată a lui Cristos.

3. Genesa 32.22-30 – Iacov s-a luptat cu ceea ce a părut să fie un om, dar a fost de fapt Dumnezeu (vs. 28-30). Aceasta, de asemenea, s-ar putea să fi fost o Cristofanie.

4. Exodul 3.2-4.17 – Dumnezeu i S-a arătat lui Moise sub forma unui tufiș aprins, spunându-i exact ce voia de la el să facă.

5. Exodul 24.9-11 – Dumnezeu i S-a arătat lui Moise, împreună cu Aaron și fii lui și cei șaptezeci de bătrâni.

6. Deuteronomul 31.14-15 – Dumnezeu li S-a arătat lui Moise și lui Iosua, când a avut loc transferul rolului de conducere asupra lui Iosua.

7. Iov 38-42 – Dumnezeu i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și a vorbit îndelungat, ca răspuns la întrebările lui Iov.

În mod frecvent, termenul de „slava Domnului" reflectă o teofanie, cum e în Exodul 24.16-18, iar „stâlpul de nor" are o funcție similară, în Exodul 33.9. O introducere frecventă pentru teofanii poate fi văzută în cuvintele „Domnul S-a coborât", cum e în Genesa 11.5, Exodul 34.5, Numeri 11.25 și 12.5.

Unii comentatori biblici cred că ori de câte ori cineva a primit vizita „Îngerului Domnului", acela a fost de fapt Cristosul preîntrupat. Aceste arătări pot fi văzute în Genesa 16.7-14, Genesa 22.11-18, Judecătorii 5.23, 2 Împărați 19.35 și în alte pasaje. Alți comentatori cred că acestea au fost de fapt angelofanii, sau apariții ale îngerilor. Cu toate că nu există Cristofanii indiscutabile în Vechiul Testament, fiecare teofanie în cadrul căreia Dumnezeu ia o formă umană prefigurează întruparea, unde Dumnezeu a luat forma unui om, să locuiască în mijlocul nostru ca Emanuel, „Dumnezeu cu noi" (Matei 1.23)

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este o teofanie? Ce este o Cristofanie?