Întrebare
Ce este solipsismul?
Răspuns
Solipsismul este convingerea că nimic altceva în afară de propria minte nu există cu certitudine. Aceasta poate implica orice, de la scepticismul față de propriile simțuri și experiențe, până la convingerea că nimic din afara minții nu există. Ca orice viziune filozofică abstractă, solipsismul are mii de variante și aplicații diferite. Diverse versiuni ale solipsismului au fost aplicate viziunilor creștine, ateiste și panteiste asupra lumii, precum și tuturor celorlalte viziuni intermediare.
Dintr-un punct de vedere simplu, Biblia nu sugerează nimic asemănător solipsismului. Se spune că Dumnezeu a creat (Geneza 1:1; Ioan 1:1-3), iar această creație se spune că s-a schimbat (Geneza 1:2-3) și se va schimba din nou (Apocalipsa 21:1-2). Această realitate este descrisă ca având părți diferite, distincte (Geneza 1:4-7). De asemenea, ființele umane sunt chemate să răspundă la experiențele noastre ca mijloc de a realiza voia lui Dumnezeu (Romani 1:20; Matei 11:21-23). O persoană care susține opinii solipsiste trebuie să interpreteze astfel de idei într-un mod extrem de metaforic, ceea ce nu este firesc pentru text. Nicio astfel de viziune asupra realității sau a Scripturii nu este sugerată în scrierile Părinților Bisericii Primare.
De asemenea, solipsismul trebuie distins de scepticismul general și de verificarea faptelor. Biblia încurajează un scepticism prudent (Faptele Apostolilor 17:11), în special în ceea ce privește ideile spirituale (1 Ioan 4:1). Simpla conștientizare a faptului că suntem supuși greșelilor și că trebuie să verificăm de două ori experiențele noastre nu este solipsism. Solipsismul adevărat, de fapt, nu poate fi deloc legat de experiențele noastre.
Solipsismul corodează orice logică sau dovadă care ar susține realitatea experienței. Dacă experiențele noastre sunt artificiale, imaginare sau false, atunci orice experiență care ne-ar putea conduce la a crede în solipsism ar putea face parte din iluzie și, prin urmare, ar fi nesigură. În același timp, orice experiență care ne-ar putea conduce la îndoiala solipsismului ar putea fi respinsă din același motiv. Ca rezultat, solipsismul nu este nici dovedit, nici contrazis de nicio experiență posibilă – ceea ce înseamnă că solipsismul ca filozofie este practic lipsit de sens. Ideea este atât necontestabilă, cât și neverificabilă. Adevărată sau falsă, nu o putem cunoaște sau infirma și, prin urmare, nu putem lua nicio decizie semnificativă în legătură cu ea.
Acesta este unul dintre motivele pentru care solipsismul și argumentele care îl implică sunt considerate, în general, fundături în discuțiile filozofice. Adică, introducerea solipsismului face conversația inutilă. De îndată ce cineva susține că experiențele noastre – la un nivel fundamental – sunt nesigure, rămânem incapabili să știm ceva. Acest lucru nu numai că este contrar modului în care experimentăm viața, dar face ca toată rațiunea și experiența să fie inutile. Solipsismul se încadrează în categoria ideilor care sunt interesante, dar în care nu merită să te împotmolești (Coloseni 2:8; Tit 3:9).
Unii oameni consideră solipsismul tulburător, deoarece este un concept greu de ignorat. Dacă nu putem avea încredere în propriile noastre simțuri și experiențe, atunci ce se întâmplă cu relațiile noastre, cu știința sau cu religia noastră? Soluția la această anxietate este să realizăm cât de nepractic este solipsismul. Adică, credința în solipsism nu poate fi trăită într-un mod semnificativ. Nici nu poate fi dovedită sau infirmată prin vreo experiență sau dovadă posibilă. Pentru a scăpa de îngrijorarea legată de solipsism, trebuie să ne dăm seama că este o abstracție pură, fără aplicație practică.
O metaforă simplă pentru a descrie blocarea în gândirea solipsistă este melodia pentru copii „The Song That Never Ends” (Cântecul care nu se termină niciodată), care are următorul text:
Acesta este cântecul care nu se termină niciodată.
Da, continuă la nesfârșit, prieteni.
Unii oameni au început să-l cânte fără să știe ce este.
Și vor continua să-l cânte pentru totdeauna, doar pentru că...
(se repetă de la început până la greață)
Dacă accepți afirmația cântecului (că trebuie să continui să cânți), ești blocat în buclă pentru totdeauna, așa cum spune cântecul. Dar dacă cineva te întreabă de ce cânți constant, singurul motiv pe care l-ai putea da este „pentru că așa spune cântecul”! Soluția este să realizezi că, în afară de cântec în sine, nu există absolut niciun motiv pentru care trebuie să continui să cânți. Nu ai fost obligat să începi și nu ești obligat să continui – cu excepția cazului în care decizi în mod arbitrar că trebuie să te supui cântecului din anumite motive.
Solipsismul funcționează în același mod în mintea noastră. Dacă am vrea, am putea considera tot ceea ce experimentăm ca fiind rodul imaginației noastre, inclusiv toate semnele care indică contrariul. Dar ar trebui să facem același lucru cu toate semnele care indică solipsismul în primul rând. Și nu avem motive tangibile să credem că este adevărat în orice caz. La fel ca în cântecul pentru copii, am putea foarte bine să ne agățăm de această idee, dar nu există absolut nimic care să sugereze că ar trebui să facem acest lucru, în afară de ideea în sine.
English
Ce este solipsismul?
