Ce este siguranța condiționată?


Întrebare: Ce este siguranța condiționată?

Răspuns:
„Siguranța condiționată" este un termen teologic folosit cu referire la mântuirea credincioșilor în Isus Cristos. Aceasta descrie calitatea de a rezista în timp a mântuirii creștinului. Cu alte cuvinte, mântuirea creștinului e „sigură condiționat". De aici rezultă întrebarea: cu ce condiție e mântuirea credinciosului sigură? Cei care susțin ideea siguranței condiționate afirmă că mântuirea e condiționată de a rămâne credincios până la capăt. Folosind o analogie pe care Biblia o folosește, atletul trebuie să-și încheie cursa pentru a primi premiul. Cei care aderă la doctrina siguranței condiționate folosesc ca suport pasaje biblice de felul celor care urmează:

„Se vor scula mulți proroci mincinoși și vor înșela pe mulți. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit." (Matei 24.11-13)

„Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pamântești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu." (Romani 8.12-14)

„Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba ați crezut." (1 Corinteni 15.1-2)

„Nu vă înșelați: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală." (Galateni 6.7-9)

Aceste pasaje și altele dovedesc aspectul condițional al mântuirii creștinului. În fiecare dintre aceste pasaje, autorul biblic (sub inspirația Duhului Sfânt) folosește un limbaj condițional (de felul dacă rămâneți, veți fi mântuiți) pentru a evidenția natura siguranței credinciosului în Cristos. Pentru a-și asigura siguranța mântuirii, credinciosul trebuie: 1) să rămână ferm până la final; 2) să trăiască prin Duhul Sfânt; 3) să se țină strâns de Cuvântul vestit; și 4) să semene în Duhul. Nu e vorba că darul mântuirii ar avea lipsuri în vreun fel, ci individul trebuie să se lupte în mod serios să rămână credincios. Cum spune Pavel: „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur." (Filipeni 2.12)

Dat fiind numărul mare de dovezi biblice, ar părea că perspectiva siguranței condiționate este incontestabilă. Cum ar putea cineva să nu fie de acord cu noțiunea că credinciosul trebuie să rămână credincios până la sfârșit pentru a-și asigura mântuirea? Totuși, există și o altă fațadă a discuției. Este vorba despre dezbaterea teologică de secole dintre arminieni (cei care susțin siguranța condiționată) și calviniști (cei care susțin ceea ce se numește siguranța „veșnică" sau perseverarea sfinților). Acolo unde arminienii pot cita zeci de pasaje biblice care indică siguranța condiționată a credinciosului, calviniștii pot indica o mulțime la fel de mare de pasaje biblice pentru a susține perspectiva siguranței veșnice, cum sunt următoarele:

„Căci se vor scula cristoși mincinoși și proroci mincinoși, vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși." (Matei 24.24)

„Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru." (Romani 8.38-39)

„Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu." (Ioan 10.28-29)

„Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui." (Efeseni 1.13-14)

Pot fi enumerate multe alte pasaje care detaliază siguranța veșnică a unui urmaș adevărat al lui Cristos. În cazul fiecărui pasaj de mai sus, un lucru se observă clar – siguranța veșnică a credinciosului nu are nimic de-a face cu efortul individual al credinciosului, ci cu harul lui Dumnezeu care păstrează, timp în care pasajele care susțin siguranța condiționată par să se concentreze pe capacitatea credinciosului de a rămâne credincios.

Ce concluzie trebuie să tragem din toate acestea? Ne învață Biblia atât siguranța condiționată, cât și cea veșnică? Răspunsul este „nu". Totuși, trebuie să putem împăca pasajele care vorbesc despre rămânerea în credincioșie a credinciosului cu pasajele care vorbesc despre faptul că Dumnezeu îl păstrează pe credincios până la sfârșit. Răspunsul se află în ceea ce teologii au numit Doctrinele harului. Doctrinele harului au fost numite în mod alternativ Cele cinci puncte ale calvinismului (un nume cu etichetare greșită, fiindcă Calvin nu a formulat niciodată doar „cinci puncte"). Iată, pe scurt, Doctrinele harului:

Depravarea totală: Datorită păcatului originar, omul se naște corupt în întregime și nu e în stare să facă nimic pentru a-I fi plăcut lui Dumnezeu, și nici nu-L caută pe Dumnezeu.

Alegerea necondiționată: Din cauza depravării omului, Dumnezeu trebuie să acționeze, pentru a asigura mântuirea credinciosului. Dumnezeu face acest lucru alegându-l necondiționat (adică omul nu contribuie cu nimic) pentru mântuire.

Ispășirea limitată: Pentru ca cei pe care Dumnezeu i-a ales pentru mântuire să poată fi primiți, trebuie făcută ispășire, pentru a satisface judecata dreaptă a lui Dumnezeu asupra păcatului lor. Dumnezeu face acest lucru prin jertfa Fiului Său, Isus Cristos.

Harul irezistibil: Dumnezeu aplică meritele acestei salvări în „timp real" atrăgându-i în mod irezistibil pe cei aleși ai Lui la El prin puterea regeneratoare a Duhului Sfânt. Iar mijlocul prin care se realizează acest lucru e predicarea Evangheliei.

Perseverarea sfinților: Mântuirea pe care Dumnezeu a lucrat-o pentru credincioși e dusă la bun sfârșit prin faptul că Dumnezeu îi păstrează și-i sfințește pe cei aleși ai Lui până la final.

Pentru a evalua dacă mântuirea celui credincios e sigură condiționat sau veșnic sau nu, trebuie să analizezi cele cinci puncte de mai sus ale Doctrinelor harului. Perseverarea sfinților nu e o doctrină de sine stătătoare, ci se bazează în mod logic pe celelalte patru puncte. Temelia Doctrinelor harului este primul punct, depravarea totală, care, dacă e adevărată, face ca celelalte patru puncte să urmeze în mod necesar. Biblia ne învață. limpede că omul, prin puterile lui, e cu totul incapabil să vină la Dumnezeu pentru mântuirea lui (Matei 19.25-26, Ioan 6.44, Romani 3.10-18).

Criticii calvinismului și ai Doctrinelor harului vor afirma că, dacă-i învățăm pe oameni aceste doctrine, sfințenia și pietatea vor fi pierdute. Cu alte cuvinte, dacă mântuirea e sigură veșnic, ce-l mai împiedică pe creștin să păcătuiască după voie? Apostolul Pavel a pus aceeași întrebare în Romani 6.1. Răspunsul lui a fost că păcatul nu e compatibil cu viața nouă în Cristos (Romani 6.2-4). Departe de a susține un liber la a păcătui, Doctrinele harului de fapt fac mai mult pentru a promova pietatea creștină decât doctrina siguranței condiționate. Puritanii, cunoscuți pentru pietatea lor și devotamentul pentru o viață trăită în sfințenie, au fost în mod predominant calviniști. În Doctrinele harului, pietatea e văzută ca răspunsul plin de recunoștință al credinciosului la harul măreț al lui Dumnezeu manifestat în mântuire (Romani 12.1-2). Aceste doctrine, dacă sunt ținute și crezute în mod corespunzător, fac ca faptele noastre să fie un răspuns al dragostei adevărate față de Dumnezeul nostru plin de îndurare, care ne-a iubit atât de mult încât să ne salveze din păcat și mizerie. Catehismul de la Heidelberg (unul dintre cele mai timpurii documente confesionale ale Reformei Protestante și o unealtă de învățare pentru copii și noii credincioși) e împărțit în trei secțiuni: Mizeria omului (starea noastră de păcat); Izbăvirea omului (actul plin de har al salvării lui Dumnezeu prin Isus Cristos); și Mulțumire (răspunsul nostru față de harul lui Dumnezeu, care, de asemenea, evidențiază sarcina noastră de creștini).

Așadar, dacă acceptăm premisa că Doctrinele harului sunt adevărate (adică biblice), atunci cum le împăcăm cu toate pasajele care par să susțină siguranța condiționată? Răspunsul scurt este că noi (credincioșii) perseverăm (rămânem credincioși până la sfârșit) pentru că Dumnezeu ne păstrează. Ca să spunem în alt fel, dacă nu facem nimic pentru a obține sau a câștiga mântuirea, atunci cum o putem pierde? Siguranța condiționată e acceptabilă numai pentru cei care consideră că într-un fel au contribuit de la bun început la mântuirea lor (lucru pe care teologia arminiană îl implică în mod logic). Dar acest lucru contrazice pasaje cum e cel din Efeseni 2.8-9: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni", care afirmă în mod clar că nu contribuim cu absolut nimic la mântuirea noastră; până și credința necesară pentru a primi darul harului e ea însăși un dar de la Dumnezeu.

Arminianismul îi dă omului un motiv să se laude în final. Dacă prin cooperarea mea cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu rămân credincios până la sfârșit, mă pot lăuda (puțin) cu privire la felul în care am putut rămâne în cursă și să o termin. Totuși, în cer nu va exista laudă în afară de lauda în Domnul (1 Corinteni 1.31). Doctrina siguranței condiționate nu e biblică; Biblia prezintă foarte clar că perseverăm fiindcă Dumnezeu ne păstrează.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este siguranța condiționată?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu