Întrebare
Cum ar trebui un creștin să privească mișcarea #metoo?
Răspuns
În 2006, activista pentru drepturile civile Tarana Burke a introdus expresia „me too” (și eu) ca o modalitate de a le ajuta pe femeile care au fost victime ale hărțuirii sexuale să realizeze că nu sunt singure. Un deceniu mai târziu, mișcarea #metoo a izbucnit în spațiul virtual ca răspuns la un tweet postat de actrița Alyssa Milano, care sugera ca toate femeile care au fost victime ale agresiunii sexuale să posteze aceste cuvinte în secțiunea de comentarii. În câteva ore, victimele au inundat internetul cu postări #metoo pe Twitter și Facebook. Răspunsurile pasionate s-au datorat în parte acuzațiilor de abuz sexual și hărțuire care au ieșit la iveală la Hollywood. Atât bărbați, cât și femei au ieșit în față pentru a-și acuza foștii șefi, producători și alții de exploatare sexuală la locul de muncă.
Cu toate acestea, la fel ca multe alte mișcări din climatul nostru cultural, mișcarea #metoo a fost rapid cuprinsă de o mlaștină politică ce a insistat să includă dreptul la avort, egalitatea salarială, agenda gay și o serie de alte probleme fierbinți. Potrivit fondatoarei sale, Tarana Burke, mișcarea #metoo și-a pierdut din putere, fiind slăbită de adăugarea altor probleme legate de drepturile femeilor, care i-au diminuat popularitatea. Așadar, deși creștinii pot și ar trebui să sprijine orice încercare de a opri valul crescând de abuzuri sexuale, ar trebui să fim atenți să nu susținem pe deplin orice mișcare care nu este centrată pe Hristos. În schimb, ar trebui să ne gândim care ar fi o alternativă care Îl are în centru pe Hristos.
În primul rând, Hristos nu ar dori niciodată ca o victimă să sufere fără a primi ajutor. Este regretabil că a fost nevoie de un hashtag pentru a le inspira pe victime să identifice hărțuirea și agresiunea sexuală pe care le-au suferit. Este adevărat că victimele nu au fost întotdeauna crezute. Victimele nu ar trebui să ezite să contacteze poliția sau departamentul de resurse umane al companiei lor, după caz. Astfel de măsuri pot fi intimidante sau chiar înfricoșătoare; victimele ar trebui să se simtă libere să ceară ajutorul unui prieten pentru a le ajuta în acest proces.
Biserica ar trebui să ajute în acest sens. Creștinismul, prin însăși natura sa, se opune oricărui tip de abuz și exploatare. Orice formă de maltratare, și în special hărțuirea sexuală, este în contradicție directă cu porunca lui Isus de a-i trata pe ceilalți așa cum am vrea să fim tratați noi (Matei 7:12). A-ți iubi aproapele ca pe tine însuți este un fundament al credinței creștine, așa că oricine pretinde că Îl urmează pe Hristos trebuie să se supună acestor condiții (Matei 19:19; Luca 10:27; Galateni 5:14; Romani 13:8). În mod evident, orice formă de intimidare sau hărțuire sexuală se încadrează cu mult în afara acestor parametri, astfel încât creștinii pot apăra și susține cu încredere pe oricine este victimă a uneia dintre acestea. În Psalmul 82:3, Dumnezeu dă această poruncă: „Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenorocitului și săracului.” Când cineva a fost victima abuzului sau a agresiunii sexuale, creștinii ar trebui să fie primii care să intervină pentru a-l salva, a-l mângâia și a-l ajuta să obțină dreptate.
Bisericile noastre ar trebui să fie refugii sigure pentru victime și ar trebui să se știe pe scară largă că avansurile sexuale de orice fel nu vor fi tolerate niciodată, la niciun nivel. Din păcate, mișcarea #metoo s-a răspândit și în #churchtoo. Victimele au dezvăluit recent hărțuirea și agresiunea sexuală din partea mai multor lideri creștini, unii proeminenți, alții necunoscuți. Bisericile și denominațiile s-au dovedit vinovate de negare, de învinovățirea victimei și de perpetuarea abuzului. Având în vedere numărul mare de pastori și lideri ai slujirii evlavioși, incidentele de abuz sunt rare. Dar creștinii ar trebui să depună eforturi și mai mari pentru a curăța abuzul sexual din biserici și slujiri decât lumea în general. Slujirea GRACE și credincioși precum Rachael Denhollander lucrează din greu pentru a ajuta victimele să găsească dreptate și vindecare.
Un hashtag nu are puterea de a îndrepta nedreptățile sau de a aduce dreptate. În loc să se alăture unei mișcări care poate oferi treizeci de secunde de validare, biserica trebuie să meargă alături de aceste victime pe parcursul procesului judiciar și să se asigure că se face dreptate. Bisericile ar trebui să-i învețe pe tineri despre nivelurile acceptabile de atingere și de ce este important pentru Dumnezeu – inclusiv modalități sănătoase de a ieși la întâlniri sau de a-și exprima interesul față de o altă persoană. Nu toate bisericile au resursele necesare pentru a oferi consiliere în situații de criză și ajutor juridic celor care se află în situația de victime ale hărțuirii sexuale, dar pot oferi informații despre organizațiile care fac acest lucru. Și bisericile pot să-și țină membrii la un standard evlavios de sexualitate și comportament, folosind disciplina bisericească atunci când este cazul și apelând la autorități atunci când a fost comisă o infracțiune.
Este regretabil că a fost nevoie de hashtag-uri pentru a încuraja victimele să caute sprijin și dreptate. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care #metoo va aparține doar lumii, deoarece creștinii preferă hashtag-ul #biserica-m-a-ajutat.
English
Cum ar trebui un creștin să privească mișcarea #metoo?
