Ce este sfințirea? Care este definiția sfințirii creștine?





Întrebare: Ce este sfințirea? Care este definiția sfințirii creștine?

Răspuns:
Isus are multe de spus despre sfințire în Ioan 17. În versetul 16, Domnul spune: „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume” și acest lucru se întâmplă înainte de cererea Sa: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Sfințirea este o stare de separare pentru Dumnezeu; toți credincioșii intră în această stare când se nasc din Dumnezeu: „Și voi, prin El, sunteți în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.” (1 Corinteni 1.30). Aceasta este o separare o dată pentru totdeauna, pe veșnicie pentru Dumnezeu. Este o parte intrinsecă a mântuirii noastre, legătura noastră cu Cristos (Evrei 10.10).

Sfințirea se referă de asemenea la experiența practică a acestei separări pentru Dumnezeu, ca efect al ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu în viața cuiva și trebuie să fie urmărită cu hotărâre de către credincios (1 Petru 1.15, Evrei 12.14). Așa cum S-a rugat Domnul în Ioan 17, sfințirea are în vedere punerea deoparte a credincioșilor pentru scopul pentru care sunt trimiși în lume: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.” (vs. 18-19) Faptul că S-a pus pe Sine deoparte pentru scopul pentru care a fost trimis este atât temelia, cât și condiția punerii noastre deoparte pentru lucrul pentru care suntem trimiși (Ioan 10.36). Sfințirea Lui este modelul și puterea pentru sfințirea noastră. Trimiterea și sfințirea nu pot fi separate una de cealaltă. Pe această bază credincioșii sunt numiți sfinți, hagioi, în limba greacă: „cei sfințiți”. Întrucât mai înainte comportamentul lor era o mărturie a separării lor de Dumnezeu în lume, acum comportamentul lor ar trebui să fie o mărturie a separării lor de lume înaintea lui Dumnezeu.

Mai există un sens în care apare cuvântul „sfințire” în Biblie. În 1 Tesaloniceni 5.23, Pavel se roagă: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.” Pavel scrie de asemenea în Coloseni despre „[nădejdea] care vă așteaptă în ceruri și despre care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei” (Coloseni 1.5). Mai târziu, vorbește despre Cristos Însuși ca fiind „nădejdea slavei” (Coloseni 1.27) și apoi menționează temeiul acelei nădejdi când spune: „Când Se va arăta Cristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă.” (Coloseni 3.4) Această stare glorificată va fi separarea noastră definitivă de păcat, sfințirea totală în fiecare aspect. „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.” (1 Ioan 3.2)

Ca să facem un rezumat, sfințirea este sinonimă cu sfințenia, cuvântul grecesc pentru ambele însemnând „o separare”, mai întâi o separare pozițională o dată pentru totdeauna pentru Cristos, în momentul mântuirii noastre; în al doilea rând, o sfințire practică progresivă în viața credinciosului, în timp ce așteaptă revenirea lui Cristos și, în cele din urmă, o separare definitivă de păcat, când vom ajunge în cer.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Ce este sfințirea? Care este definiția sfințirii creștine?