Întrebare
Care este semnificația numelui Isus? Ce înseamnă numele Isus?
Răspuns
Dacă există un nume plin de semnificație, acela este Numele Isus. Scriptura spune că lui Isus I s-a dat „Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ” (Filipeni 2:9-10). De ce este Numele Domnului nostru atât de puternic? Ce înseamnă Numele Isus?
Numele Isus, anunțat lui Iosif și Mariei prin îngeri (Matei 1:21; Luca 1:31), înseamnă „Iahve mântuiește” sau „Iahve este mântuirea”. Transliterat din ebraică și aramaică, numele este Ieșua. Acest cuvânt este o combinație între ya, o abreviere pentru Iahve, numele Dumnezeului lui Israel (Exodul 3:14); și verbul yasha, care înseamnă „a salva”, „a izbăvi” sau „a mântui”.
Ortografia din limba română a cuvântului ebraic Yeshua este Iosua. Dar când este tradus din ebraică în greaca koine, limba originală a Noului Testament, numele Ieșua devine Iēsous. În lima română, Iēsous devine Isus. Astfel, Ieșua și, în mod corespunzător, Iosua și Isus înseamnă „Iahve mântuiește” sau „Domnul este mântuirea”.
Numele Isus era destul de popular în Iudeea secolului I. Din acest motiv, Domnul nostru era adesea numit „Isus din Nazaret”, distingându-L prin locul în care a copilărit, orașul Nazaret din Galileea (Matei 21:11; Marcu 1:24; Luca 18:37; Ioan 1:45; Ioan 19:19; Faptele Apostolilor 2:22). În ciuda caracterului său comun, numele Isus este remarcabil de semnificativ. Isus a fost trimis de Dumnezeu pentru un scop anume, iar Numele Său personal mărturisește această misiune. La fel cum Ieșua/Iosua din Vechiul Testament și-a condus poporul la victorie asupra canaaniților, Ieșua/Isus din Noul Testament Și-a condus poporul la victorie asupra păcatului și a dușmanilor lor spirituali.
Galateni 4:4-5 spune: „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Dumnezeu L-a trimis pe Isus ca să ne mântuiască (Ioan 3:17). Semnificația Numelui lui Isus – „Iahve mântuiește” – dezvăluie misiunea Sa (de a mântui și a elibera) și identitatea Sa ca Mântuitor al lumii. În același timp, caracterul obișnuit al Numelui lui Isus subliniază umanitatea și smerenia Sa. Fiul lui Dumnezeu S-a golit de slava Sa pentru a deveni un om smerit (Filipeni 2:6-8). Lexham Survey of Theology surprinde elocvent această dublă semnificație a numelui Isus: „El era, dintr-un anumit punct de vedere, "doar un alt Iosua", și totuși, într-un alt sens, era adevăratul Iosua – cel care urma să se ridice la înălțimea semnificației acestui nume într-un mod în care nimeni altcineva nu putea.”
Numele lui Isus este important datorită semnificației sale și datorită Celui pe care Îl reprezintă. Există putere și autoritate în Persoana lui Hristos Isus și, desigur, persoana este desemnată prin nume. Mai mult decât în cazul altor nume, asociem Numele lui Isus cu caracterul, calitățile și lucrarea Sa distinctive, așa cum se vede în următoarele adevăruri biblice:
Mântuirea se găsește numai în Numele lui Isus: „El este "Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului". În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4:11-12; vezi și Ioan 14:6; 20:31; Faptele Apostolilor 2:21; Ioel 2:32; 1 Corinteni 6:11; 1 Ioan 2:12).
Iertarea păcatelor se primește prin Numele lui Isus: „Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Faptele Apostolilor 10:43; vezi și 22:16)
Credincioșii sunt botezați în Numele lui Isus: „"Pocăiți-vă", le-a zis Petru, "și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh."” (Faptele Apostolilor 2:38; vezi și Matei 28:19; Faptele Apostolilor 8:12, 15-16; 10:48; 19:5)
Vindecări și minuni au fost săvârșite în Numele lui Isus: „Prin credința în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeți și-l cunoașteți; credința în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeți cu toții.” (Faptele Apostolilor 3:16; vezi și versetele 6-8 și 4:30)
Isus îi învață pe credincioși să se roage în Numele Său; adică să se roage, în autoritatea Sa, genul de rugăciune pe care El ar rosti-o: „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14:13-14; vezi și 15:16; 16:23-24)
În toate privințele, Isus Se ridică la înălțimea Numelui Său. Numele Isus ne amintește de puterea, prezența și scopul lui Hristos cel înviat. El ne asigură că intenția plină de har a lui Dumnezeu este să ne mântuiască. Domnul nostru Isus L-a adus pe Dumnezeu la omenire și acum îi aduce pe oameni la Dumnezeu prin mântuirea pe care El a dobândit-o. În Biblie, când oamenii vorbeau sau acționau în Numele lui Isus, o făceau ca reprezentanți ai Domnului, cu autoritatea Lui. Însăși viața credinciosului trebuie trăită în Numele lui Isus (Coloseni 3:17) și, făcând acest lucru, să aducă slavă lui Dumnezeu: „Pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, și voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Hristos.” (2 Tesaloniceni 1:12)
English
Care este semnificația numelui Isus? Ce înseamnă numele Isus?