settings icon
share icon
Întrebare

Ce reprezintă Scaunul de Judecată al lui Hristos?

Răspuns


Romani 14:10-12 spune: “Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos… Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.” De asemenea, 2 Corinteni 5:10 declară: “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup”. În contextul ambelor pasaje din Scriptură, este foarte clar că acestea se referă la creştini şi nu la necredincioşi. Prin urmare, Scaunul de Judecată al lui Hristos este locul unde credincioşii vor da socoteală înaintea Mântuitorului Hristos pentru felul în care şi-au trăit vieţile de credinţă. Scaunul de Judecată al lui Hristos nu va determina mântuirea, pentru că mântuirea este oferită prin jertfa lui Hristos la cruce în locul nostru (1 Ioan 2:2) şi prin credinţa noastră în El (Ioan 3:16). Toate păcatele noastre sunt iertate şi noi nu vom mai fi niciodată condamnaţi pentru ele (Romani 8:1). Nu trebuie să privim la Scaunul de Judecată al lui Hristos ca la Dumnezeu judecând păcatele noastre, ci mai degrabă ca la Dumnezeu recompensându-ne pentru vieţile noastre. Desigur, aşa cum scriu Sfintele Scripturi, noi vom fi nevoiţi să dăm socoteală pentru felul în care ne-am trăit vieţile de credinţă. Şi cu siguranţă că o parte din această dare de socoteală va fi să răspundem cu privire la păcatele pe care le-am comis. Cu toate acestea, nu acesta este principalul scop al Scanului de Judecată al lui Hristos.

La Scanul de Judecată al lui Hristos, credincioşii vor fi răsplătiţi pentru cât de plini de credinţă l-au slujit pe Hristos (1 Corinteni 9:4-27; 2 Timotei 2:5). Lucrurile care ne vor fi aduse la această judecată vor consta în cât de mult ne-am supus ascultării şi împlinirii Marii Trimiteri (Matei 28:18-20), cât de biruitori am fost în lupta cu păcatul (Romani 6:1-4), cât de bine ne-am controlat vorbirea (Iacov 3:1-9) etc. Biblia spune despre credincioşi că vor primi coroane pentru diferite lucruri pe baza a cât de credincios L-au slujit pe Hristos (1 Corinteni 9:4-27; 2 Timotei 2:5). Aceste coroane diverse sunt descrise în 2 Timotei 2:5; 2 Timotei 4:8; Iacov 1:12; 1 Petru 5:4 şi Apocalipsa 2:10. Iacov 1:12 ne oferă o descriere concentrată asupra modului cum ar trebui să ne gândim la Scaunul de Judecată al lui Hristos: “Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.”

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce reprezintă Scaunul de Judecată al lui Hristos?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries