Cum trebuie să răspundă creștinii la sărăcia și foametea globală?


Întrebare: Cum trebuie să răspundă creștinii la sărăcia și foametea globală?

Răspuns:
Potrivit ultimelor statistici, peste 840 de milioane de oameni la nivel global sunt malnutriți la nivel cronic. În fiecare zi, 26.000 de copii mici mor datorită sărăciei, a foametei și a bolilor prevenibile. Fiindcă atât de mare parte din populația lumii e într-o astfel de stare lamentabilă, ce trebuie să facă creștinul? Cum trebuie să răspundă Biserica?

Creștinii trebuie să răspundă la sărăcia și foametea globală cu compasiune. Să avem o compasiune reală pentru cei aflați în nevoi, așa cum a arătat Isus (Marcu 8.2), înseamnă să fim conștienți de nevoie, să ne pese de oamenii implicați și să fim gata să acționăm pentru binele lor. Să avem compasiune față de un frate aflat în nevoie e o dovadă a dragostei lui Dumnezeu din noi (1 Ioan 3.17). Îl cinstim pe Dumnezeu atunci când arătăm bunătate față de cei în nevoi (Proverbele 14.31).

Creștinii trebuie să răspundă la sărăcia și foametea globală cu acțiune. Bineînțeles, rugăciunea pentru cei aflați în nevoi e ceva ce fiecare creștin poate să facă. Dincolo de aceasta, creștinii trebuie să facă tot ceea ce le stă în putință să ușureze suferința cauzată de sărăcia și foametea globală. Isus a spus: „Vindeți ce aveți și dați milostenie ... Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră." (Luca 12.33-34). La fel ca Tabita, trebuie întotdeauna să „facem o mulțime de fapte bune și milostenii" (Fapte 9.36).

Credinciosul care dă cu inimă largă celui sărac va fi binecuvântat de Dumnezeu. „Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea." (Proverbe 19.17) Aceste binecuvântări divine pot fi spirituale, mai degrabă decât materiale, însă răsplata e garantată – a dărui la cei săraci e o investiție în eternitate.

Există câteva organizații creștine de ajutorare care lucrează nu numai să combată sărăcia și foametea globală, ci în același timp împărtășesc Evanghelia lui Isus Cristos. Grupuri cum e Compassion International se străduiesc să îndeplinească nevoile persoanei ca întreg, atât cele fizice, cât și cele spirituale.

Creștinii trebuie să răspundă la sărăcia și foametea globală cu speranță. Credincioșii pot acționa în favorul celor săraci cu încrederea că ajută la înaintarea lucrării lui Dumnezeu în lume: „Știu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiți." (Psalmul 140.12) Credincioșii lucrează cu nădejdea că Isus Se va întoarce, și „va judeca pe cei săraci cu dreptate și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării" (Isaia 11.4).

Până în ziua aceea de echitate deplină, Isus a spus: „Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi." (Matei 26.11) Acesta fiind cazul, avem oportunități nelimitate – și obligația urgentă – de a-L sluji pe Domnul slujindu-i pe alții.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Cum trebuie să răspundă creștinii la sărăcia și foametea globală?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu