Întrebare
Ce este sfințirea pozițională?
Răspuns
A sfinți înseamnă a separa ca sfânt, ceea ce se întâmplă cu păcătoșii care sunt salvați de păcat prin harul lui Dumnezeu, prin darul credinței (Efeseni 2:8-9). Cele trei "faze" ale mântuirii sunt sfințirea pozițională, sfințirea progresivă și sfințirea finală. În momentul mântuirii, suntem sfințiți sau puși deoparte din punct de vedere pozițional; adică, suntem salvați de pedeapsa finală pentru păcat. Apoi începe sfințirea progresivă, procesul prin care suntem salvați de practica și puterea păcatului. Iar după ce această viață fizică se va încheia, vom fi sfințiți definitiv; adică vom fi salvați de prezența păcatului.
Sfințirea pozițională este un act unic al Duhului Sfânt asupra inimii celor necredincioși pe care El i-a ales pentru mântuirea din păcat. În momentul mântuirii, credincioșii înțeleg și își recunosc starea păcătoasă, incapacitatea lor de a se mântui prin fapte proprii, nevoia de un Salvator, acceptarea jertfei lui Hristos pe cruce ca plată pentru păcat și credința lor în învierea lui Isus. În acel moment, credincioșii sunt scoși din întuneric în lumină. Poziția noastră în fața lui Dumnezeu a fost schimbată pentru totdeauna. Nu mai suntem morți în păcate, ci suntem făcuți vii împreună cu Hristos (Efeseni 2:5). Poziția noastră se schimbă în sensul că suntem făcuți cetățeni ai unei Împărății cu totul noi: "El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui." (Coloseni 1:13)
De asemenea, sfințirea pozițională ne schimbă poziția de păcătoși care merită mânia lui Dumnezeu în poziția de copii iubiți ai Tatălui și perfecți în ochii Lui. Noua noastră poziție înseamnă că suntem parte a trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:27); posesiunea specială a lui Dumnezeu (1 Petru 2:9); noi creații (2 Corinteni 5:17); morți față de păcat (Romani 6:2); și posesori ai naturii divine (2 Petru 1:4). Deoarece mântuirea este un act al Duhului, noua poziție a credinciosului nu se poate schimba, nu se poate pierde și nu poate fi dată înapoi. Nu ne putem "de-salva" și nici nu ne putem modifica poziția în fața lui Dumnezeu prin faptele noastre sau prin lipsa lor. Suntem păstrați în poziția de iubiți pentru tot restul vieții noastre și pentru eternitate. Sfințirea pozițională este lucrarea lui Dumnezeu prin care El ne pune deoparte și ne consideră sfinți în ochii Săi: "El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus." (Efeseni 2:6) Sfințirea pozițională nu depinde de sentimentele sau capriciile noastre; este un fapt al mântuirii, chiar dacă acțiunile noastre pe pământ nu se aliniază întotdeauna cu poziția noastră în cer.
Sfințirea pozițională duce în mod inevitabil la sfințirea progresivă, cu faptele bune ca rezultat inevitabil. Cei care sunt născuți din nou vor începe în mod natural să acționeze conform naturii lor noi în Hristos, iar rezultatul va fi o sfințenie crescândă în viața personală (1 Petru 1:15-16). Cei sfințiți pozițional vor fi sfințiți progresiv de același Duh Sfânt care ne-a regenerat în primul rând. Lucrările pe care Dumnezeu le-a rânduit mai dinainte pentru noi vor fi împlinite prin puterea Sa (Efeseni 2:10).
Odată ce am fost sfințiți pozițional, începe procesul de sfințire progresivă. Sfințirea progresivă este procesul de-a lungul întregii vieți de a deveni mai asemănători cu Hristos pe măsură ce cooperăm cu Duhul Sfânt și ne supunem controlului Său (Romani 8:29; 2 Corinteni 3:18). Odată ce suntem sfințiți pozițional, Duhul Sfânt folosește Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne sfinți progresiv (Ioan 17:17), astfel încât, în cele din urmă, sfințenia noastră practică să se alinieze cu sfințenia noastră pozițională atunci când Îl vom vedea pe Hristos față în față în slavă (1 Ioan 3:2).
English
Ce este sfințirea pozițională?