De ce ar trebui să-mi pese dacă Dumnezeu există?


Întrebare: De ce ar trebui să-mi pese dacă Dumnezeu există?

Răspuns:
Există o imensitate de păreri privitoare nu numai la natura Lui Dumnezeu, ci și la existența Lui în sine. Oamenii au o percepție limitată privitoare la complexitatea lumii prezente și a universului ca întreg. Ironia este că natura lui Dumnezeu nu e una confuză, ci una care produce pace. 1 Corinteni 14.33 afirmă: „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii..." Cheia pentru biruirea confuziei nu e să eviți cu totul întrebarea, ci să îți îndrepți atenția asupra Celui pe care mulți oameni aleg să-L ignore (Filipeni 4.6-7).

Trebuie să ne adresăm de îndată problemelor reale, concrete cu care se confruntă omenirea, cum sunt sărăcia, analfabetismul și bolile, și e adevărat că dezbaterile privitoare la existența și natura lui Dumnezeu ne pot împiedica să ne concentrăm asupra acestor probleme. Așadar, de ce ar trebui să ne pese dacă Dumnezeu există sau nu? Pentru credincios, primează chestiunea teologică. Pentru cel neconvins, rămâne o chestiune filosofică. Pentru agnostic, teologia e o pură invenție umană; întrebarea privitoare la existența lui Dumnezeu pare fără niciun rost.

Prezentarea biblică a lui Dumnezeu arată de ce existența Lui contează. Natura sfântă a lui Dumnezeu e revelată în contrast cu natura umană (păcătoasă), și Biblia îi dă omenirii un standard pentru bine și rău. Fără arbitru, nu există autoritate supremă care să cântărească valorile și să stabilească pentru noi (Psalmul 19.7-11) Cine trebuie să spună că un lucru e greșit și altul e corect? De ce e în sarcina noastră să-i ajutăm pe cei în nevoi? Cu ce autoritate putem obiecta față de analfabetism? Dacă nu există Dumnezeu, viața pe pământ e simpla „supraviețuire a celui mai adaptat", și atunci de ce ar trebui cineva să lucreze să-i hrănească pe cei flămânzi? Pe ce standard ne sprijinim temelia moralității noastre?

Dumnezeu ne revelează esența Lui: „Eu sunt Cel ce sunt." (vezi Exodul 3.3-15) Această afirmație vorbește despre existența prin Sine a lui Dumnezeu, care e independentă de felul în care Îl percepe omenirea. El cuprinde totul și El Însuși e standardul pentru ceea ce e bun. Psalmul 19.1-6 prezintă o imagine minunată a naturii veșnice a lui Dumnezeu și a revelării acelei naturi în creația Lui.

Chestiunea existenței lui Dumnezeu e importantă pentru că, la nivel practic, dacă Dumnezeu există, sunt șanse mari că vrea să aibă legătură cu noi și că cere îndeplinirea anumitor standarde ca acest lucru să fie posibil. Așadar, chestiunea se află în centrul tuturor lucrurilor. Fie suntem creați după chipul lui Dumnezeu, fie nu suntem. Dragostea și compasiunea fie sunt parte din natura lui Dumnezeu (și prin urmare trebuie să fie reflectate în noi), fie sunt produsul unui accident biologic aleator (și prin urmare nenencesar). Existența noastră are semnificație (sau nu are) în funcție de existența (sau nonexistența) lui Dumnezeu. Rezolvarea problemelor temporale, materiale ale omenirii e importantă, dar rezolvarea problemelor spirituale ale omenirii e și mai importantă.

Biblia spune că omenirea a fost stricată de păcat. În realitate, problemele globale presante cu care ne confruntăm în ziua de azi sunt, la urma urmei, rezultatul păcatului. Chestiunea existenței lui Dumnezeu prin urmare devine de maximă importanță, pentru că a ignora existența lui Dumnezeu înseamnă să ignori realitatea păcatului și, prin urmare rădăcina problemelor lumii.

Din fericire, Dumnezeu a făcut posibilă o cale prin care să ierte păcatul și să restaureze părtășia noastră cu El prin credința în Isus Cristos (Ioan 3.16, Romani 3.21-26). Omul păcătos e mort din punct de vedere spiritual și adesea respinge orice noțiune despre singurul Dumnezeu adevărat. Ioan 3.19 afirmă: „Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele." Dumnezeu e cel care ne aduce la credința în Fiul Său prin Duhul Sfânt (Ioan 6.41-51). Mântuirea e un dar pe care Dumnezeu îl oferă întregii omeniri (Ioan 3.16). Rolul nostru e pur și simplu să credem ceea ce spune Dumnezeu și să ne supunem Duhului Său Sfânt. Validitatea acestui mesaj, bineînțeles, e condiționată de existența lui Dumnezeu.

De ce încearcă oamenii să-i facă pe alții să fie de acord cu părerea lor despre existența lui Dumnezeu? De ce nu-și pot ține creștinii credința în limitele casei și ale bisericii lor, așa cum li se spune adesea? Motivația pentru mulți creștini e că vor ca toți să aibă ocazia să aibă părtășie cu Dumnezeu. De asemenea, creștinismul e inerent evanghelistic. Unul dintre mandatele date de Isus este să răspândim Evanghelia și să facem ucenici. Această lucrare de evanghelizare e făcută din dragoste, și e un principiu endemic al credinței creștine.

Cu toate că nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, El ni Se arată în diverse feluri. În primul rând, Dumnezeu e făcut cunoscut prin creația Lui (Romani 1.20). Observatorul doritor poate privi în jurul lui, poate vedea lucrarea mâinilor lui Dumnezeu și să petreacă o viață întreagă în uimire față de complexitatea și interdependența tuturor lucrurilor fizice. Scriptura afirmă că e o nebunie să negi că există Dumnezeu (Psalmul 14.1). Universul a fost proiectat în mod clar și am fost creați cu capacitarea de a-l înțelege într-o măsură. Scriptura e precisă în privința faptului că Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce avem nevoie pentru a recunoaște existența Lui (Iov 38).

Dumnezeu Se revelează, de asemenea, prin Cuvântul Lui (Psalmul 19.7-11). Biblia ne învață despre natura lui Dumnezeu și ne învață în ceea ce privește moralitatea (1 Timotei 3.16-17). Exprimarea supremă a lui Dumnezeu se găsește în Fiul Său, Isus Cristos (Coloseni 1.15).

Lucrul limpede e că Dumnezeu există. El ne iubește și vrea să ne aducă din moarte spirituală la viață în Fiul Său, Isus.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
De ce ar trebui să-mi pese dacă Dumnezeu există?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu