settings icon
share icon
Întrebare

Ce înseamnă să ne iubim unii pe alții?

Răspuns


În Ioan 13.34, Isus ne-a învățat: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” Apoi a adăugat: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (versetul 35) Cum știm acest lucru? Ce înseamnă să ne iubim unii pe alții?

„Unii pentru alții” în aceste verste se referă la ceilalți credincioși. O marcă distinctivă a faptului că suntem urmași ai lui Cristos este dragostea adâncă, sinceră pentru frații și surorile în Cristos. În alt loc, apostolul Ioan ne amintește despre acest lucru: „Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.” (1 Ioan 4.21)

Prin faptul că ne-a dat această poruncă, Isus a făcut ceva ce lumea nu a mai văzut înainte – a creat un grup identificat printr-un singur lucru: dragostea. Există multe grupuri în lume, și se identifică în diverse moduri: după culoarea pielii, după uniformă, după interesul împărtășit, după alma mater etc. Un grup are tatuaje și piercinguri; un alt grup se abține de la carne; iar un alt grup poartă fesuri – felurile în care se împart oamenii în categorii sunt nesfârșite. Însă Biserica e unică. Pentru prima și unica dată în istorie, Isus a creat un grup al cărui factor de identitate e dragostea. Culoarea pielii nu contează. Limba maternă nu contează. Nu există reguli privitoare la dietă sau uniforme sau purtarea de pălării haioase. Urmașii lui Cristos se identifică după dragostea lor unii pentru alții.

Biserica Primară a demonstrat felul de dragoste despre care a vorbit Isus. Erau oameni în Ierusalim din toate părțile lumii cunoscute (Faptele Apostolilor 2.9-11). Cei care au fost mântuiți s-au adunat și imediat au început să-și împlinească nevoile unii altora: „Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.” (Faptele Apostolilor 2.44-15) Aceasta era dragostea în acțiune, și putem fi siguri că a lăsat o impresie asupra oamenilor din acel oraș.

Afirmațiile lui Isus din Ioan 13.34-35 ridică alte câteva întrebări la care ar fi bine să răspundem. În primul rând, cum iubește Isus? Iubește necondiționat (Romani 5.8), jertfitor (2 Corinteni 5.21), iertător (Efeseni 4.32) și veșnic (Romani 8.38-39). În același timp, dragostea lui Isus e sfântă – caracterizată de puritate morală transcendentă – pentru că El e sfânt (Evrei 7.26). Punctul culminant al dragostei uimitoare a lui Cristos pentru noi este moartea Lui pe cruce, îngroparea și învierea în trup (1 Ioan 4.9-10). Credincioșii trebuie să se iubească unii pe alții în acest fel.

În al doilea rând, cum poate cel care crede în Cristos să iubească așa cum a iubit Isus? Cel care crede în Cristos Îl are pe Duhul Sfânt care locuiește în el (1 Corinteni 6.19-20). Ascultând de Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu, credinciosul poate iubi așa cum iubește Cristos. El dă dovadă de acea dragoste necondiționată, jertfitoare și iertătoare față de ceilalți credincioși, dar nu se oprește aici. El manifestă dragostea lui Cristos față de prieteni, membrii familiei, colegi de lucru etc. (Efeseni 5.18-6.4, Galateni 5.16, 22-23). Chiar și dușmanii primesc dragostea lui Cristos (vazi Matei 5.43-48).

Dragostea lui Cristos arătată prin credincios e diferită de „dragostea” produsă de carne, care poate fi egoistă, centrată în sine, neiertătoare și nesinceră. 1 Corinteni 13.4-8 oferă o minunată descriere a cum arată dragostea lui Cristos în și prin credinciosul care umblă prin Duhul.

Oamenii nu iubesc în mod natural cu felul de dragoste din 1 Corinteni 13. Pentru a iubi în acest fel, trebuie să aibă loc o schimbare a inimii. Un om trebuie să realizeze că e păcătos înaintea lui Dumnezeu și să înțeleagă că Cristos a murit pe cruce și a înviat ca să-i facă parte de iertare; apoi trebuie să ia decizia să-L primească pe Cristos ca Salvator personal. În acel moment e iertat de Cristos și primește darul vieții veșnice – în mod real devine părtaș în natura divină (2 Petru 1.4). În Cristos, știe că e iubit cu adevărat de Dumnezeu. Viața nouă pe care credinciosul o primește include o capacitate nouă de a iubi așa cum iubește Cristos, pentru că credinciosul are acum dragostea necondiționată, jertfitoare, iertătoare, veșnică și sfântă a lui Dumnezeu, care locuiește în el (Romani 5.5).

A ne iubi unii pe alții înseamnă să-i iubim pe ceilalți credincioși așa cum Cristos ne iubește pe noi. Cei care iubesc ca Cristos prin puterea Duhului Sfânt vor da dovadă că sunt ucenicii lui Isus Cristos.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce înseamnă să ne iubim unii pe alții?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries