Întrebare
Ce este revelația progresivă în ceea ce privește mântuirea?
Răspuns
Termenul "revelație progresivă" se referă la ideea și învățătura că Dumnezeu a revelat diferite aspecte ale voinței Sale și ale planului general pentru omenire în diferite perioade de timp, care au fost numite "dispensații" de către unii teologi. Pentru dispensaționaliști, o dispensație este o economie distinctă (adică o stare ordonată a lucrurilor) în desfășurarea scopului lui Dumnezeu. În timp ce dispensaționaliștii dezbat numărul de dispensații care au avut loc de-a lungul istoriei, toți cred că Dumnezeu a revelat doar anumite aspecte ale Sale și ale planului Său de mântuire în fiecare dispensație, fiecare dispensație nouă bazându-se pe cea anterioară.
Deși dispensaționaliștii cred în revelația progresivă, este important de observat că nu trebuie să fii dispensaționalist pentru a îmbrățișa revelația progresivă. Aproape toți cei care studiază Biblia recunosc faptul că anumite adevăruri conținute în Scriptură nu au fost pe deplin revelate de Dumnezeu generațiilor anterioare. Orice persoană care astăzi nu aduce cu ea o jertfă de animale atunci când dorește să se apropie de Dumnezeu sau care se închină în prima zi a săptămânii, nu în ultima înțelege că astfel de distincții în practică și cunoaștere au fost revelate și aplicate progresiv de-a lungul istoriei.
În plus, există chestiuni mai importante referitoare la conceptul de revelație progresivă. Un exemplu este nașterea și componența Bisericii, despre care vorbește Pavel: "Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurilor… (Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată față de voi. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoștință de taina aceasta, despre care vă scrisei în puține cuvinte. Citindu-le, vă puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care nu le-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri în felul cum le-a fost descoperită acum sfinților apostoli și proroci ai lui Hristos, prin Duhul: că, adică, neamurile sunt împreună-moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea.)" (Efeseni 3:1-6)
Pavel afirmă aproape același lucru în Romani: "Iar a Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea și propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ținută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor și, prin porunca Dumnezeului celui veșnic, a fost adusă la cunoștința tuturor neamurilor, ca să asculte de credință." (Romani 16:25-26)
În discuțiile despre revelația progresivă, una dintre primele întrebări pe care le au oamenii este cum se aplică aceasta la mântuire. Au fost cei care au trăit înainte de prima venire a lui Hristos mântuiți într-un mod diferit față de oamenii care sunt mântuiți astăzi? În epoca Noului Testament, oamenilor li se spune să își pună credința în lucrarea finalizată a lui Isus Hristos și să creadă că Dumnezeu L-a înviat din morți, și vor fi mântuiți (Romani 10:9-10; Faptele Apostolilor 16:31). Cu toate acestea, expertul în Vechiul Testament Allen Ross observă: "Este foarte improbabil ca toți cei care au crezut pentru mântuire [în Vechiul Testament] să fi crezut în mod conștient în moartea substitutivă a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu." John Feinberg adaugă: "Oamenii din epoca Vechiului Testament nu știau că Isus era Mesia, că Isus va muri și că moartea Sa va fi baza mântuirii." Dacă Ross și Feinberg au dreptate, atunci ce anume le-a revelat Dumnezeu celor care au trăit înainte de Hristos și cum au fost salvați sfinții Vechiului Testament? Ce s-a schimbat, dacă s-a schimbat ceva, în mântuirea din Vechiul Testament față de mântuirea din Noul Testament?
Revelația progresivă - două căi sau o singură cale de mântuire?
Unii acuză că cei care susțin revelația progresivă adoptă două metode diferite de mântuire - una care era în vigoare înainte de prima venire a lui Hristos și alta care a venit după moartea și învierea Sa. O astfel de afirmație este respinsă de L.S. Chafer care scrie: "Există două căi prin care cineva poate fi mântuit? Ca răspuns la această întrebare, se poate afirma că mântuirea, indiferent de caracterul specific, este întotdeauna lucrarea lui Dumnezeu în favoarea omului și niciodată lucrarea omului în favoarea lui Dumnezeu. ... Prin urmare, nu există decât o singură cale de a fi mântuit, și aceasta este prin puterea lui Dumnezeu făcută posibilă prin jertfa lui Hristos."
Dacă acest lucru este adevărat, atunci cum pot fi reconciliate revelațiile din Vechiul și Noul Testament cu privire la mântuire? Charles Ryrie rezumă problema succint în felul următor: "Baza mântuirii în fiecare epocă este moartea lui Hristos; cerința pentru mântuire în fiecare epocă este credința; obiectul credinței în fiecare epocă este Dumnezeu; conținutul credinței se schimbă în diferitele epoci." Cu alte cuvinte, indiferent de perioada în care a trăit o persoană, mântuirea sa depinde în cele din urmă de lucrarea lui Hristos și de o credință pusă în Dumnezeu, dar gradul de cunoaștere pe care o persoană l-a avut cu privire la specificul planului lui Dumnezeu a crescut de-a lungul veacurilor prin revelația progresivă a lui Dumnezeu.
Cu privire la sfinții Vechiului Testament, Norman Geisler prezintă următoarele: "Pe scurt, se pare că, cel mult, cerințele salvatoare normative ale Vechiului Testament (în termeni de credință explicită) erau (1) credința în unitatea lui Dumnezeu, (2) recunoașterea păcătoșeniei umane, (3) acceptarea harului necesar al lui Dumnezeu și, eventual, (4) înțelegerea faptului că va exista un Mesia care va veni."
Există dovezi în Scriptură care să susțină afirmația lui Geisler? Ia în considerare acest pasaj, care conține primele trei cerințe, din Evanghelia după Luca:
"Doi oameni s-au suit la Templu să se roage: unul era fariseu, și altul – vameș. Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel: «Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.» Vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!» Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat." (Luca 18:10-14)
Acest eveniment a avut loc înainte de moartea și învierea lui Hristos, deci implică în mod clar o persoană care nu cunoaște mesajul Evangheliei Noului Testament așa cum este el articulat astăzi. În declarația simplă a vameșului ("Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!") găsim (1) o credință în Dumnezeu, (2) o recunoaștere a păcatului și (3) o acceptare a milei. Apoi, Isus face o afirmație foarte interesantă: El spune că omul a plecat acasă ”socotit neprihănit". Acesta este exact termenul folosit de Pavel pentru a descrie poziția unui sfânt din Noul Testament care a crezut mesajul Evangheliei și și-a pus încrederea în Hristos: "Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos." (Romani 5:1)
Al patrulea element de pe lista lui Geisler lipsește din relatarea lui Luca - înțelegerea venirii lui Mesia. Cu toate acestea, alte pasaje din Noul Testament indică faptul că aceasta ar fi putut fi o învățătură comună. De exemplu, în relatarea lui Ioan despre Isus și femeia samariteancă de la fântână, femeia spune: "«Știu», I-a zis femeia, «că are să vină Mesia» (căruia I se zice Hristos); «când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.»" (Ioan 4:25) Cu toate acestea, după cum a recunoscut însuși Geisler, credința în Mesia nu era un aspect obligatoriu pentru mântuirea din Vechiul Testament.
Revelația progresivă - Mai multe dovezi din Scriptură
O căutare rapidă în Scriptură dezvăluie următoarele versete din Vechiul și Noul Testament care susțin faptul că credința în Dumnezeu a fost întotdeauna calea de mântuire:
- "Avram L-a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire." (Geneza 15:6)
- "Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit." (Ioel 2:32)
- "Căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele." (Evrei 10:4)
- "Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că prin aceasta cei din vechime au căpătat o bună mărturie." (Evrei 11:1-2)
- "Și fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că îi răsplătește pe cei ce-L caută." (Evrei 11:6)
Scriptura afirmă în mod clar că credința este cheia mântuirii pentru toți oamenii de-a lungul istoriei, dar cum ar putea Dumnezeu să-i mântuiască pe oameni fără ca ei să știe de jertfa lui Hristos pentru ei? Răspunsul este că Dumnezeu i-a mântuit pe baza răspunsului lor la cunoștințele pe care le aveau. Credința lor privea înainte spre ceva ce nu puteau vedea, în timp ce astăzi, credincioșii privesc înapoi la evenimente pe care le pot vedea.
Scriptura ne învață că Dumnezeu le-a dat întotdeauna oamenilor suficientă revelație pentru a-și exercita credința. Acum, că lucrarea lui Hristos a fost împlinită, cerința s-a schimbat; "vremurile de neștiință" s-au încheiat:
- "El, în veacurile trecute, a lăsat toate neamurile să umble pe căile lor." (Faptele Apostolilor 14:16)
- "Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și le poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască." (Faptele Apostolilor 17:30)
- "Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea [literalmente «a lăsat nepedepsite»] păcatele de dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu." (Romani 3:25)
Înainte de venirea lui Hristos, Dumnezeu a prefigurat moartea lui Isus prin sistemul de jertfe și a condiționat poporul Său să înțeleagă că păcatul duce la moarte. Legea a fost dată pentru a fi un îndrumător care să îi conducă pe oameni la înțelegerea faptului că sunt păcătoși care au nevoie de harul lui Dumnezeu (Galateni 3:24). Dar Legea nu a revocat legământul avraamic anterior, care se baza pe credință; legământul lui Avraam este modelul pentru mântuirea de astăzi (Romani 4). Dar, așa cum a afirmat Ryrie mai sus, conținutul detaliat al credinței noastre - cantitatea de revelație dată - a crescut de-a lungul veacurilor, astfel încât oamenii de astăzi au o înțelegere mai directă a ceea ce Dumnezeu le cere.
Revelația progresivă - Concluzii
Referindu-se la revelația progresivă a lui Dumnezeu, John Calvin scrie: "Domnul S-a ținut de acest plan ordonat în administrarea legământului milei Sale: pe măsură ce ziua revelației depline se apropia cu trecerea timpului, cu atât mai mult creștea în fiecare zi strălucirea manifestării sale. În consecință, la început, când prima promisiune de mântuire i-a fost dată lui Adam (Gen. 3:15), ea a strălucit ca o scânteie slabă. Apoi, pe măsură ce a fost completată, lumina a crescut în plenitudine, izbucnind din ce în ce mai mult și răspândindu-și strălucirea mai larg. În cele din urmă - când toți norii s-au risipit - Hristos, Soarele dreptății, a luminat pe deplin întregul pământ." (Institutes, 2.10.20)
Revelația progresivă nu înseamnă că poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament a fost lipsit de orice revelație sau înțelegere. Cei care au trăit înainte de Hristos, spune Calvin, nu au fost "lipsiți de predicarea care conține speranța mântuirii și a vieții veșnice, dar ... ei doar au întrezărit de departe și în umbră ceea ce noi vedem astăzi în plină zi" (Institutes, 2.7.16; 2.9.1; comentariu la Galateni 3:23).
Faptul că nimeni nu este mântuit în afara morții și a învierii lui Hristos este clar afirmat în Scriptură (Ioan 14:6). Baza mântuirii a fost și va fi întotdeauna jertfa lui Hristos pe cruce, iar mijlocul de mântuire a fost întotdeauna credința în Dumnezeu. Cu toate acestea, conținutul credinței unei persoane a depins întotdeauna de cantitatea de revelație pe care Dumnezeu a avut plăcerea să o ofere la un moment dat.
English
Ce este revelația progresivă în ceea ce privește mântuirea?
