Poate un creștin „returna” mântuirea?





Întrebare: Poate un creștin „returna” mântuirea?

Răspuns:
Răspunsul pe scurt la această întrebare este nu, un creștin adevărat nu poate „da înapoi” de la mântuire. E destul de ciudat că unii care sunt de acord că un creștin nu poate „pierde” mântuirea totuși cred că ea Îi poate fi „returnată” lui Dumnezeu. Unii care susțin acest punct de vedere vor citi Romani 8.38-39 și vor spune că, cu toate că nimic din exteriorul nostru nu ne poate despărți de Dumnezeu, noi înșine putem alege, prin voința noastră liberă, să ne separăm de Dumnezeu. Acest lucru nu numai că nu este biblic, ci sfidează orice logică.

Ca să înțelegem de ce nu e posibil să „returnăm” mântuirea, trebuie să pricepem trei lucruri: natura lui Dumnezeu, natura omului și natura mântuirii în sine. Dumnezeu e, prin natura Sa, un Mântuitor. Numai în Psalmi, de treisprezece ori se face referire la Dumnezeu ca la Mântuitorul omului. Numai Dumnezeu e Mântuitorul nostru; nimeni altcineva nu ne poate mântui și nu ne putem mântui pe noi înșine. „Eu, Eu sunt Domnul, și afară de Mine nu este niciun Mântuitor!” (Isaia 43.11) Niciunde în Scriptură nu e Dumnezeu înfățișat ca un Mântuitor care depinde de cei pe care îi mântuiește ca să înfăptuiască mântuirea. Ioan 1.13 prezintă clar că aceia care Îi aparțin lui Dumnezeu nu sunt născuți din nou din voia lor, ci din voia lui Dumnezeu. Dumnezeu mântuiește din voia Lui de a mântui și prin puterea Lui de înfăptui mântuirea. Voia Lui nu e niciodată dejucată și puterea Lui nu are limite (Daniel 4.35).

Planul lui Dumnezeu de mântuire a fost îndeplinit de Isus Cristos, Dumnezeul întrupat, care a venit pe pământ să „caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10). Isus a spus clar că nu noi L-am ales pe El, ci El ne-a ales pe noi și ne-a rânduit să mergem și să aducem roadă (Ioan 15.16). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, prin credința în Cristos, dat acelora pe care i-a rânduit, de dinainte de întemeierea lumii, să o primească și care au fost sigilați de Duhul Sfânt în acea mântuire (Efeseni 1.11-14). Acest lucru elimină ideea că omul poate, prin propria sa voință, să zădărnicească planul lui Dumnezeu de a-l mântui. Dumnezeu nu rânduiește pe cineva să primească darul mântuirii, numai ca mai târziu planul Lui să fie distrus de cineva care înapoiază darul. Omnisciența lui Dumnezeu și cunoașterea mai dinainte a lucrurilor fac un astfel de scenariu imposibil.

Omul este, prin natura sa, o ființă depravată, care nu Îl caută în niciun fel pe Dumnezeu. Până când Duhul lui Dumnezeu nu îi schimbă inima, nu Îl va căuta pe Dumnezeu și nici nu va putea face acest lucru. Cuvântul lui Dumnezeu e de neînțeles pentru el. Omul neregenerat e nelegiuit, netrebnic și înșelător. Gura lui e plină de amărăciune și blestem, inima lui e înclinată să verse sânge, nu are pace și „frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor săi” (Romani 3.10-18). Un astfel de om nu se poate mântui pe sine și nici măcar nu-și poate vedea nevoia de mântuire. Numai după ce e făcut o făptură nouă în Cristos, inima și mintea sa se întorc spre Dumnezeu. Acum vede adevărul și înțelege lucrurile spirituale (1 Corinteni 2.14, 2 Corinteni 5.17).

Un creștin e un om care a fost răscumpărat de păcat și pus pe calea către cer. E o făptură nouă și inima lui e întoarsă către Dumnezeu. Natura lui veche s-a dus, a murit. Noua lui natură nu va mai dori să returneze inima nouă, în schimb pentru cea veche, bolnavă. Conceptul unui creștin care își returnează mântuirea e nescriptural și de neconceput.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Poate un creștin „returna” mântuirea?