Întrebare
Cum ar trebui creștinii să privească ideea reparațiilor pentru sclavie?
Răspuns
O reparație este o compensație plătită pentru a repara o nedreptate comisă. Problema reparațiilor pentru sclavie este un subiect destul de spinos. Se ridică întrebări cu privire la moralitatea reparațiilor, cine ar trebui să plătească, cine ar trebui să primească plățile, cât ar trebui să se plătească și ce formă ar trebui să ia plățile.
Reparațiile propuse pentru sclavie includ acțiuni afirmative, acorduri monetare, burse, scutiri de taxe, scuze, recunoașterea nedreptății, îndepărtarea monumentelor și redenumirea străzilor și a clădirilor. Reparațiile internaționale pentru sclavie au constat în principal în recunoașterea publică a nedreptății și scuze pentru implicarea diverselor țări, dar nu și în compensații materiale.
Mulți cred că sclavii și descendenții lor direcți merită reparații din cauza maltratării la care au fost supuși și a modului în care sclavia i-a împiedicat să progreseze. Economistul Robert Browne afirmă că scopul reparațiilor ar trebui să fie „readucerea comunității negre la poziția economică pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi fost supusă sclaviei și discriminării” (https://defendernetwork.com/news/national/the-case-for-reparations, accesat la 16.05.2022).
Unii aplică ideea de restabilire la scară intercontinentală. În 2001, Conferința de revizuire de la Durban, sponsorizată de ONU, a emis o rezoluție în care se afirma că Occidentul datorează reparații poporului african din cauza „rasismului, a discriminării rasiale, a xenofobiei și a intoleranței asociate” cauzate de comerțul transatlantic cu sclavi (https://www.apa.org/pi/oema/programs/racism/taskforce-statement.pdf, accesat la 16.05.2022). În 2002, activiștii au cerut țărilor europene care au fost implicate în comerțul cu sclavi să achite datoria africană. Iar în 2013 și 2014, mai multe țări din Caraibe au cerut Regatului Unit și altor foste națiuni implicate în comerțul cu sclavi să plătească despăgubiri guvernelor lor.
Recent, în 2021, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a declarat: „Măsurile luate pentru a aborda trecutul ar trebui să vizeze transformarea viitorului. ... Despăgubirile contribuie la promovarea încrederii în instituții și la reintegrarea socială a persoanelor ale căror drepturi ar fi putut fi neglijate, oferind recunoaștere victimelor și supraviețuitorilor ca titulari de drepturi.” (https://www.procon.org/headlines/reparations-for-slavery-top-3-pros-and-cons, accesat la 16.05.2022)
Cei care se pronunță împotriva reparațiilor pentru sclavie invocă adesea faptul că cei care sunt despăgubiți nu au fost niciodată sclavi. Jurnalistul Kevin Williamson susține: „Persoanele cărora li se datorează reparații sunt de mult moarte; datoria noastră este față de cei vii și față de generațiile viitoare, iar interesele lor sunt cel mai bine servite de libertate și prosperitate, nu de teatru moral.” (https://www.nationalreview.com/2014/05/case-against-reparations-kevin-d-williamson, accesat la 16.05.2022) De asemenea, multe țări, inclusiv Marea Britanie, și-au cerut deja scuze pentru rolul lor în comerțul cu sclavi, exprimându-și regretul că acest lucru s-a întâmplat vreodată.
Un argument conex împotriva reparațiilor pentru sclavie este că cei care vor plăti reparațiile – contribuabilii – nu au fost niciodată proprietari de sclavi. Așadar, oamenii care nu au deținut niciodată un sclav vor plăti bani unor oameni care nu au fost niciodată sclavi, și este dificil de înțeles cum acest lucru va îndrepta nedreptatea sclaviei. Reparațiile bănești rezolvă cu adevărat problema inegalității rasiale? Ce sumă de bani ar putea compensa răul făcut prin sclavie?
Biblia nu abordează problema plății de despăgubiri sclavilor eliberați sau descendenților acestora. Conceptul de restituire făcea parte din Legea lui Moise (Exodul 22:12; Leviticul 6:4-5; Numeri 5:6-7). De asemenea, când copiii lui Israel au părăsit Egiptul în noaptea primului Paște, Dumnezeu pare să fi aranjat despăgubiri pentru ei: israeliții „au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur și haine. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Și astfel au jefuit pe egipteni” (Exodul 12:35-36). În ambele pasaje, cei care au plătit despăgubirile au fost infractorii propriu-ziși, nu rudele lor, la distanță de generații. Dar rămâne faptul că restituirea, ca principiu, este corectă și este arătată în mod clar în Biblie.
Biblia ne învață, de asemenea, conceptul de responsabilitate personală. Dumnezeu a spus: „Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, și răutatea celui rău va fi peste el.” (Ezechiel 18:20; cf. Ieremia 31:29-30 și Deuteronom 24:16) Domnul promite că „va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Romani 2:6). Fiecare dintre aceste pasaje subliniază vina individuală, nu vina colectivă. Domnul îl consideră pe păcătosul individual responsabil pentru propriile sale acțiuni.
Pavel îi spune bisericii: „Fiți în același gând unul cu altul! Trăiți în pace.” (2 Corinteni 13:11, NTR). Alte traduceri spun: „Urmăriți restaurarea” (traducere directă din Biblia în limba engleză, versiunea ESV) sau „Trăiți în armonie” (BVA). Creștinii sunt chemați să restaureze relațiile și ar trebui să prețuiască armonia. Niciun creștin de astăzi nu crede că sclavia era un lucru bun; dimpotrivă, credincioșii o consideră un păcat grav și o recunosc ca atare. Modelele biblice promovează restituirea, iar creștinii ar trebui să lucreze pentru vindecare și împăcare. Din această cauză, majoritatea creștinilor nu au o problemă de principiu cu reparațiile pentru sclavie. Dezbaterea se concentrează pe forma sau formele specifice pe care ar trebui să le ia aceste reparații – ce politici specifice ar trebui să adopte un guvern sau o instituție. Aceasta este o chestiune pe care creștinii ar trebui să o delibereze cu har, înțelepciune și dragoste.
English
Cum ar trebui creștinii să privească ideea reparațiilor pentru sclavie?
