Întrebare
Ce este relativismul etic?
Răspuns
Termenul „relativism etic” cuprinde o serie de convingeri diferite, dar toate sunt de acord că nu există criterii universale și permanente pentru a determina ce poate fi sau nu un act etic. Dumnezeu nu a dat nicio poruncă divină, iar natura umană nu prezintă nicio lege comună. Consecințele nu au nicio influență, deoarece fiecare persoană sau societate poate interpreta „corectitudinea” fiecărei consecințe în mod diferit.
Relativismul etic susține că etica unei societăți evoluează în timp și se schimbă pentru a se adapta circumstanțelor. Etica se referă la o determinare colectivă a ceea ce este corect sau adecvat în comparație cu ceea ce este greșit sau inadecvat. Aceasta se opune moralei, care se referă la determinarea individuală a ceea ce este corect și greșit. Moralitatea și etica nu sunt întotdeauna aliniate; cineva poate considera că este imoral să mănânci carne, dar poate crede, de asemenea, că este neetic ca un guvern să-i oblige pe alții să fie vegetarieni. Sau un părinte poate fi de acord cu legea statului care interzice consumul de alcool de către minori, dar îi poate permite propriului copil să bea o înghițitură de șampanie la o reuniune de familie.
Există mai multe fațete ale relativismului etic, care afirmă că adevărul universal este fie un mit, fie imposibil de determinat, dar în același timp admite că comportamentul etic există. Diversele puncte de vedere din cadrul relativismului etic provin din opinii diferite cu privire la faptul că etica se bazează pe cultură, pe o analiză atentă a lumii sau pe opinia personală.
RELATIVISMUL CULTURAL
Relativismul cultural este adesea susținut de antropologii care doresc să analizeze o cultură fără a face uz de propriile prejudecăți. Relativismul cultural spune că „bine” și „rău” ar trebui considerate numai în contextul culturii și al influențelor mediului unei societăți. Dacă o societate spune că ceva este bun, atunci este bun pentru ei. Relativismul cultural nu judecă niciun sistem de etică dat.
Relativismul cultural îi determină pe unii antropologi să condamne activitatea misionară în rândul popoarelor indigene. Ideea este că o cultură ar trebui lăsată în pace și că evanghelizarea unui trib pierdut echivalează cu distrugerea culturii. Unii vor apăra chiar practici precum canibalismul și vânătoarea de capete în numele relativismului cultural – cine suntem noi să spunem că o altă cultură este greșită? Noi nu mâncăm oameni, iar ei o fac; totul este relativ.
Biblia permite diferențele culturale. În Faptele Apostolilor 15:19-20, Iacov i-a îndemnat pe credincioșii evrei din biserică să nu le mai impună sarcini inutile noilor convertiți dintre neamuri. Neamurile nu trebuiau să renunțe la identitatea lor culturală și să devină „evrei”. În Hristos, toți erau una. „În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu și grec; căci toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă.” (Romani 10:12) În același timp, Biblia prezintă un standard de dreptate care se extinde la toate culturile, pretutindeni. Crima este întotdeauna greșită, chiar dacă o anumită cultură spune că nu este. Așadar, pot exista aspecte ale unei culturi care pot fi acceptate și chiar celebrate de un credincios în Hristos, iar alte aspecte trebuie abandonate (dacă Biblia le numește păcătoase). Cultura nu dictează adevărul; Dumnezeu o face.
ETICA PRAGMATICĂ
Pragmatismul este convingerea că „corectitudinea” unei acțiuni este determinată de consecințele practice ale acelei acțiuni. Pragmatismul pune întrebarea „Funcționează?” Etica pragmatică spune că, dacă ceva „funcționează” pentru societate, atunci este bun. Iar etica trebuie să se schimbe pe măsură ce se fac noi descoperiri și se pun în practică teorii logice. Prohibiția este un exemplu clasic. Societatea americană a trecut de la acceptarea alcoolului la interzicerea lui și apoi la acceptarea lui din nou. Interzicerea alcoolului s-a dovedit a fi nepractică, așa că etica națiunii s-a schimbat. În prezent, legi precum legalizarea marijuanei și a căsătoriei între persoane de același sex sunt adoptate în state care, nu cu mult timp în urmă, nu ar fi luat în considerare astfel de lucruri. În același timp, descoperirile medicale au exercitat o presiune din ce în ce mai mare asupra industriei tutunului. Modificările legislative reflectă schimbările în percepția a ceea ce este mai bine pentru societate în ansamblu, precum și a ceea ce este practic.
Autoajustarea eticii unei societăți este normală – stilurile vestimentare, care reflectă etica, s-au schimbat de multe, multe ori în ultimii o sută de ani. Și este bine ca o cultură să-și corecteze etica, așa cum a făcut Occidentul cu sclavia. Biblia relatează cum s-a schimbat etica creștinilor evrei când Petru a descoperit că Biserica este liberă de legile kosher evreiești (Faptele Apostolilor 10:9-15).
Dar etica fără o bază solidă este inutilă pentru altceva decât pentru a reflecta credințele unui anumit grup de oameni la un moment dat. Dumnezeu ne cheamă să cunoaștem adevărul (Ioan 8:32) și să ne închinăm Lui în adevăr (Ioan 4:24). Este o nebunie să ne bazăm alegerile dintre bine și rău doar pe pragmatism. Cea mai ușoară cale de a face ceva poate fi eficientă și, prin urmare, pragmatică, dar cea mai ușoară cale poate să nu fie cea mai bună. De asemenea, încercarea de a determina moralitatea pe baza consecințelor este nechibzuită. În primul rând, nu putem prevedea toate rezultatele unei acțiuni; putem doar ghici. Numai Dumnezeu cunoaște sfârșitul de la început (Isaia 46:10). Pe de altă parte, unele acțiuni bune pot avea un rezultat rău și viceversa. Ce se întâmplă cu hoțul de bănci care nu este prins niciodată? Crima lui este „corectă” pentru că a avut „rezultatul bun” de a deveni bogat? Sau ce se întâmplă cu pompierul care moare salvând un copil? Sacrificiul lui este „greșit” pentru că a avut rezultatul „nepractic” al morții sale? Consecințele nu definesc adevărul; Scriptura o face.
RELATIVISMUL MORAL
Relativismul moral spune, în esență, că moralitatea unei fapte depinde în întregime de opinia celui care o săvârșește. Așadar, fiecare individ are dreptul să determine singur moralitatea. Desigur, cu șapte miliarde de opinii despre ceea ce este „moral”, moralitatea își pierde rapid semnificația.
Proverbele 16:25 spune: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” Relativismul moral – calea care pare dreaptă pentru om – duce la moarte. Perioada judecătorilor din Vechiul Testament a fost una dintre cele mai haotice și tumultoase perioade din istoria Israelului. Motivul haosului este menționat în mod explicit: „În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.” (Judecători 17:6; 21:25). Cu alte cuvinte, era o perioadă de relativism moral rampant. Fără o autoritate stabilită, fiecare individ a devenit propria sa lege. Rezultatele triste sunt documentate în cartea Judecători, în special în capitolele 17-21. Indivizii nu decid adevărul; Dumnezeu o face.
Dar credincioșii sunt încă chemați să ia decizii, și pentru aceasta avem nevoie de înțelepciune (Proverbele 3:13). Evrei 5:12-14 spune că maturitatea spirituală ne conduce la „deosebirea binelui și răului”. Acest lucru nu înseamnă că judecăm moralitatea după propria noastră opinie. Înseamnă că o judecăm pe baza Cuvântului lui Dumnezeu care trăiește în noi (Evrei 4:12).
Fundamentarea eticii în Cuvântul lui Dumnezeu va asigura relevanța ei dincolo de durata de viață a culturii gazdă. Etica ar trebui să fie mai mult decât un indicator al personalității actuale a unei societăți. Ea ar trebui să reflecte înțelepciunea veșnică a lui Dumnezeu în a ne ghida cum să trăim împreună și să-L onorăm. Etica bazată pe înțelepciunea umană este nebunească, nestatornică și trecătoare (Proverbele 14:12). Când omenirea a căzut, standardele după care trăim au căzut și ele. Noi „am schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna” (Romani 1:25). Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă (1 Petru 1:24-25).
English
Ce este relativismul etic?
