Întrebare
Cine au fost refaimii?
Răspuns
Există mai multe pasaje în Vechiul Testament care vorbesc despre Refaim (sau refaimiți), iar contextul îi descrie ca fiind uriași. Numele acestor oameni înseamnă literalmente "cei teribili".
Cuvântul ebraic Refaim are două sensuri distincte: în primul rând, în literatura poetică se referă la duhurile plecate a căror locuință era Șeolul. Este o descriere figurativă a morților, similară conceptului nostru de fantomă. Al doilea sens al lui Refaim este "un popor puternic, cu statură înaltă, care a trăit în Canaan". Cuvântul nu pare să fie etno-centric precum "evreu" sau "egiptean", ci este mai degrabă un termen descriptiv. Acest al doilea înțeles va fi subiectul acestui articol.
Prima referire la Refaim este în Geneza 14:5, când refaimii, zuzimii și emimii au fost învins într-o bătălie cu Chedorlaomer și aliații săi. Când israeliții s-au apropiat pentru prima dată de Țara Promisă după Exodul din Egipt, le-a fost teamă să intre în țară pentru că era plină de "uriași" (cuvântul folosit în Numeri 13:33 este Nefilim), fiii lui Anac. Uriașii erau larg răspândiți prin Canaan, dar erau cunoscuți sub diferite denumiri locale, inclusiv refaimiți, zamzumimi, emimi și anachimi. Deuteronomul 2:20-21 spune că refaimiții erau puternici și înalți, la fel ca anachimii. Og, regele Basanului, a fost descris ca fiind ultimul dintre refaimiții din țara sa (Deuteronomul 3:11), iar patul său avea patru metri lungime și doi metri lățime.
Este posibil ca refaimiții să fi fost giganți la propriu? Septuaginta folosește cuvintele grecești gigas și titanes (sursa cuvântului titan) pentru a traduce aceste versete și altele asemenea, deci evreii antici îi considerau cu siguranță giganți. Aceștia sunt descriși, în general, ca având între 2,5 și 3 metri înălțime și sunt numiți "oameni puternici". Egiptenii au scris despre uriașii care trăiau în țara Canaanului, iar folclorul altor națiuni este plin de astfel de referințe. Oamenii din lumea antică acceptau prezența uriașilor ca un fapt istoric, iar Biblia îi prezintă ca dușmani care au fost distruși fie prin judecata lui Dumnezeu, fie în lupte cu oamenii.
Așadar, de unde au apărut acești uriași? O teorie, bazată pe Geneza 6:1-4, este că îngerii căzuți (fiii lui Dumnezeu) au avut relații sexuale cu femeile, rezultând nașterea uriașilor. Acet lucru este remarcabil de asemănător cu miturile grecești și romane despre semizei, dar teoria are unele obstacole teologice și biologice. O altă teorie, bazată tot pe Geneza 6, este că îngerii căzuți, având cunoștințe despre genetica umană, au locuit în anumiți bărbați și femei care ar avea trăsăturile potrivite pentru a produce o rasă de giganți și i-au determinat să coabiteze între ei. O a treia teorie este că uriașii au fost pur și simplu rezultatul variabilității genetice normale în cadrul unei societăți. Indiferent de originea refaimiților, este cert că o rasă de "giganți" - oameni puternici și înalți - a existat la un moment dat și multe culturi au avut de-a face cu ei. Chiar și astăzi, există oameni care cresc până la dimensiuni extreme, fie prin tulburări genetice precum gigantismul, fie prin ereditate normală.
English
Cine au fost refaimii?