Ce este reconcilierea finală?

Conceptul de reconciliere finală - ideea că Dumnezeu va reconcilia în cele din urmă fiecare suflet la un moment dat, astfel încât să petreacă de bunăvoie veșnicia cu El - a provocat din nou o adevărată agitație în lumea teologică odată cu lansarea, în martie 2010, a cărții Love Wins a liderului Bisericii Emergente, Rob Bell. Denunțând poziția teologică istorică a unui iad literal și veșnic, Bell scrie: "Un număr uimitor de oameni au fost învățați că un număr restrâns de creștini își vor petrece veșnicia într-un loc pașnic și vesel numit rai, în timp ce restul omenirii își va petrece veșnicia în chinuri și pedepse în iad, fără nicio șansă la ceva mai bun. Multora li s-a comunicat în mod clar că această credință este un adevăr central al credinței creștine și că respingerea ei înseamnă, în esență, respingerea lui Isus. Acest lucru este eronat și toxic și, în cele din urmă, subminează răspândirea contagioasă a mesajului lui Isus de iubire, pace, iertare și bucurie pe care lumea noastră are nevoie disperată să îl audă."

Ce suport biblic oferă Bell pentru reconcilierea finală? Bell citează declarația lui Matei despre venirea lui Ilie care "va reașeza toate lucrurile" (Matei 17:11, NTR), predica lui Petru din Fapte 3 care afirmă că vor exista "vremurile restaurării tuturor lucrurilor" (Fapte 3:21, NTR) și declarația lui Pavel despre faptul că Tatăl Se folosește de Hristos pentru a "împăca totul cu Sine" (Coloseni 1:20). Bell susține, de asemenea, că Dumnezeu, fiind omnipotent, ar trebui să poată obține ceea ce dorește, iar Biblia spune clar că Dumnezeu "voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului" (1 Timotei 2:4). Bell implică faptul că Dumnezeu nu ar fi iubitor și măreț dacă nu ar putea sau nu ar dori să îi salveze pe toți: "Cât de mare este Dumnezeu? Suficient de mare pentru a realiza ceea ce Dumnezeu Își propune să facă, sau oarecum mare, mare în majoritatea timpului, dar în aceasta, soarta a miliarde de oameni, nu total mare. Un fel de mare. Un pic mare." (Love Wins, pp. 97-99)

Oare Dumnezeu îi va salva în cele din urmă pe toți, așa cum afirmă Bell? Ne învață Biblia o reconciliere finală a tuturor ființelor create la un moment dat cu Creatorul? La aceste întrebări se poate răspunde mai întâi examinând dezbaterea dintr-o perspectivă istorică, apoi înțelegând conceptele de îndurare și dreptate în Dumnezeu și, în cele din urmă, făcând un tur al Scripturii, pentru a vedea ce are de spus Biblia despre acest subiect.

Reconcilierea finală - o privire retrospectivă în istorie

Deși doctrina reconcilierii finale a fost susținută de o varietate de persoane de-a lungul istoriei, există două care ies în evidență. Primul este Origen din Alexandria (185-254 d.Hr.). Teologul african, care a adoptat o abordare alegorică a Scripturii și a fost puternic influențat de filozofia greacă, nu credea în suferința eternă a păcătoșilor în iad. Pentru Origen, toate ființele create, chiar și demonii și Diavolul, vor obține în cele din urmă mântuirea, indiferent cât de mult va dura aceasta în viața actuală sau în viața viitoare. El a argumentat că, deoarece iubirea lui Dumnezeu este atât de puternică, aceasta va înmuia în cele din urmă chiar și cea mai dură inimă. Acest gând este reluat de Bell, care spune: "Nimeni nu poate rezista la nesfârșit căutării lui Dumnezeu, deoarece iubirea lui Dumnezeu va topi în cele din urmă chiar și cele mai dure inimi." (p. 108)

În viziunea lui Origen, Biserica este marea "școală a sufletelor" în care elevii rătăciți sunt instruiți și disciplinați, dar cei care nu Îl aleg pe Dumnezeu în această viață își vor continua "tutela" în viața următoare, printr-un proces de ispășire și sfințire prin focul purificator. Origen credea că iadul nu poate fi permanent pentru niciun suflet, deoarece Dumnezeu nu ar putea abandona nicio creatură. Deoarece Dumnezeu respectă libertatea umană, procesul de cucerire a ființelor Sale create poate dura mult timp în unele cazuri, dar dragostea lui Dumnezeu, credea Origen, va triumfa în cele din urmă. Sau, așa cum spune Rob Bell, dragostea învinge.

Restaurarea tuturor ființelor, în concepția lui Origen, este cunoscută sub numele de apokatastasis, cuvântul grecesc folosit în Faptele Apostolilor 3:21 pentru "restaurare", și poate fi urmărită până la filozoful grec Heraclit, care a afirmat că "începutul și sfârșitul sunt comune". Credința lui Origen în reconcilierea finală a fost în cele din urmă infirmată de Augustin și condamnată în anul 543 d.Hr. în cadrul unui conciliu la Constantinopol.

A doua personalitate majoră din istorie care a contribuit la învățătura reconcilierii finale a fost un teolog italian numit Laelius Socinus și nepotul său Faustus, care au trăit în secolul al XVI-lea. Împreună, ei au reînviat erezia arianismului din secolul al IV-lea - condamnată oficial la Conciliul de la Niceea din anul 325 d.Hr. - și au susținut că Trinitatea era o doctrină falsă și că Hristos nu era Dumnezeu. În acest sens, ei au fost "unitarieni" în învățătura lor.

Dar Socinus a mers mai departe și a spus că unele dintre atributele lui Dumnezeu (de exemplu, omnisciența Sa, imuabilitatea etc.) erau opționale și nu necesare, ceea ce înseamnă că El nu trebuia să le manifeste dacă alegea să nu o facă. Socinus susținea că dreptatea lui Dumnezeu era opțională, însă îndurarea Sa este obligatorie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu trebuia întotdeauna să fie milostiv, dar nu trebuia întotdeauna să fie drept față de ofensele comise împotriva Sa. Prin urmare, logica lui Socinus a progresat astfel: dacă dreptatea lui Dumnezeu este opțională, dar îndurarea Sa este obligatorie și dacă Dumnezeu iubește întreaga lume și Hristos a murit pentru toți cei care vor trăi vreodată, atunci toți oamenii vor fi salvați de Dumnezeu. În această privință, Socinus și nepotul său erau universaliști.

Atât învățătura lui Origen, cât și cea a lui Socinus l-au precedat pe Rob Bell cu secole, însă textul conținut în Love Wins face perfect ecou concluziilor lor. Întrebarea devine, atunci, cum poate avea loc un astfel de lucru din punct de vedere practic? Cum pot fi toate sufletele reconciliate cu Dumnezeu? Acesta este punctul în care Bell și predecesorii săi greșesc mult în teologia lor; ei înțeleg și interpretează greșit învățăturile Scripturii cu privire la îndurarea și dreptatea lui Dumnezeu.

Reconcilierea finală - înțelegerea îndurării și a dreptății lui Dumnezeu

Este important să înțelegem că conceptele de îndurare și dreptate sunt înțelese într-un mod unic în creștinism. În oricare altă religie din lume care susține ideea unei divinități supreme, îndurarea acelei divinități este întotdeauna exercitată în detrimentul dreptății sale. De exemplu, în islam, Allah îi poate acorda îndurare unui individ, dar aceasta se face întotdeauna în detrimentul justiției sale. Cu alte cuvinte, pedeapsa infractorului care i se cuvenea în mod corespunzător este lăsată deoparte, pentru ca îndurarea să poată fi extinsă. Allah al islamului, precum și oricare altă zeitate din oricare altă religie necreștină din lume, lasă deoparte cerințele legii morale pentru a fi milostiv. Majoritatea oamenilor ar avea o plângere majoră împotriva oricărui judecător uman care ar acționa într-un astfel de mod.

Creștinismul este diferit. În creștinism, Dumnezeu Își exercită îndurarea prin dreptatea Sa. Doctrina creștină a substituției penale afirmă că păcatul și nedreptatea au fost pedepsite la crucea lui Hristos și numai pentru că pedeapsa păcatului a fost satisfăcută prin jertfa lui Hristos, Dumnezeu Își extinde îndurarea față de păcătoșii care nu merită.

Și în timp ce Hristos a murit într-adevăr pentru păcătoși, El a murit și ca o demonstrare a neprihănirii lui Dumnezeu. Apostolul Pavel clarifică acest lucru atunci când spune: "Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus." (Romani 3:24-26). Cu alte cuvinte, Pavel spune că, deși Dumnezeu nu a pedepsit imediat păcatele celor care au trăit înainte de Hristos și le-a extins îndurarea, El nu a uitat de dreptate. În schimb, neprihănirea Sa (adică dreptatea Sa) a fost demonstrată prin moartea lui Hristos pe cruce. Astfel, îndurarea lui Dumnezeu a fost și este exercitată prin dreptatea Sa.

Deși această învățătură este frumoasă și Îi dă slavă lui Dumnezeu, ea poate fi interpretată greșit de unii în sensul că toată lumea va fi mântuită prin moartea lui Hristos pe cruce. În plus față de versetele menționate de Bell în cartea sa, unii universaliști indică altele precum: "El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi" (1 Ioan 2:2), și: "Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuși ca preț de răscumpărare pentru toți; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită" (1 Timotei 2:5-6).

Problema cu gândul că toată lumea va fi mântuită este că există multe dovezi biblice care conduc în direcția opusă. În loc să se facă ecoul concluziilor lui Origen, Socinus și Bell, conform cărora toată lumea își va întoarce în cele din urmă inima spre Dumnezeu și se va împăca cu El, Biblia afirmă în mod concludent că majoritatea vor experimenta separarea veșnică de Dumnezeu și doar puțini vor fi mântuiți, deoarece nu toți vor crede și Îl vor primi pe Hristos ca Mântuitor al lor.

Reconcilierea finală - argumentul biblic în favoarea iadului

În timp ce unii teologi se străduiesc să afle dacă Isus a crezut într-un iad literal, un număr de atei nu întâmpină astfel de dificultăți. Scepticul Bertrand Russell a scris: "După părerea mea, există un defect foarte grav în caracterul moral al lui Hristos, și acesta este faptul că El a crezut în iad. Eu însumi nu cred că vreo persoană care este cu adevărat profund umană poate crede în pedeapsa veșnică. ... Găsim în mod repetat o furie răzbunătoare împotriva acelor oameni care nu au vrut să asculte predicile Sale. ... Trebuie să spun că eu cred că toată această doctrină, că focul iadului este o pedeapsă pentru păcat, este o doctrină a cruzimii."

O lectură simplă a textului arată că Russell are dreptate în concluzia sa că Hristos a crezut în iad. Să luăm în considerare discursul lui Isus, găsit în Luca 16: "Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și in subțire; și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie și strălucire. La ușa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Și dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până și câinii veneau și-i lingeau bubele. Cu vremea, săracul a murit; și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul, și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința morților, în chinuri, și-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui și a strigat: «Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.» «Fiule», i-a răspuns Avraam, «adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune, și Lazăr și-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi și între voi este o prăpastie mare, așa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.»" (Luca 16:19-26)

Bell crede că iadul este o "perioadă de tăiere" și "o experiență intensă de corecție" (pag. 91), și totuși versetul 26 din pasajul de mai sus vorbește despre o prăpastie atât de mare, încât niciunul dintre cei care sunt în iad nu poate trece dincolo. Cu alte cuvinte, iadul este permanent. Poate că acesta este motivul pentru care Isus a vorbit mai mult despre iad în relatările evanghelice decât despre rai.

Ia în considerare celelalte afirmații ale lui Isus despre pedeapsa eternă și despre modul în care cei nemântuiți vor experimenta mânia lui Dumnezeu:

- "Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află." (Matei 7:13-14)

- "Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.»" (Matei 7:22-23)

- "Și tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuința morților; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi." (Matei 11:23)

- "Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea." (Matei 13:40-41)

- "Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților." (Matei 13:49-50)

- "Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: «Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.»" (Matei 22:13)

- " Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi înconjurați marea și pământul ca să faceți un tovarăș de credință; și, după ce a ajuns tovarăș de credință, faceți din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteți voi înșivă." (Matei 23:15)

- "Șerpi, pui de năpârci! Cum veți scăpa de pedeapsa gheenei?" (Matei 23:33)

- "Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui!»" (Matei 25:41)

- "Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică." (Matei 25:46)

- " Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viață, decât să ai două mâini, și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge." (Marcu 9:43)

- "Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți." (Luca 12:5)

- "Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." (Ioan 3:36)

- "Nu vă mirați de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." (Ioan 5:28-29)

- "Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: «Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.»" (Apocalipsa 2:11)

Observă că în Apocalipsa 2:11 Isus vorbește despre o "a doua moarte", ceea ce este important de reținut. Acest termen este folosit de alte trei ori în cartea Apocalipsa pentru a vorbi despre soarta celor care sunt necredincioși:

- "Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani." (Apocalipsa 20:6)

- "Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua." (Apocalipsa 20:14)

- "Dar, cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua." (Apocalipsa 21:8)

În Scriptură, moartea denotă separare, de multe ori referindu-se la trecerea vieții dintr-un corp uman sau la despărțirea vieții spirituale de sufletul unei persoane. În aceste versete, autorul vorbește despre faptul că necredincioșii se nasc o dată, dar mor de două ori; mai întâi își pierd viața fizică și apoi își pierd speranța pentru viața veșnică cu Dumnezeu.

Nu există o a doua șansă, indiferent cât de mult și-ar dori Origen sau Rob Bell să fie altfel. Scriitorul cărții Evrei afirmă clar: "Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata." (Evrei 9:27)

Reconcilierea îndurării lui Dumnezeu cu argumentul biblic pentru iad

În argumentarea reconcilierii finale, Rob Bell afirmă că Dumnezeu nu ar fi mare, iubitor sau milostiv dacă i-ar trimite pe oameni în iad. Dar dreptatea lui Dumnezeu nu intervine nicăieri în gândirea lui Bell. În timp ce dreptatea lui Dumnezeu este descrisă și este prezentă în întregul Vechi și Nou Testament, ceea ce lipsește din Biblie este credința lui Bell într-o campanie de evanghelizare post-mortem care îi reconciliază în cele din urmă cu Dumnezeu pe cei care mor fără Hristos. Această inversare a suportului scriptural se dovedește a fi călcâiul lui Ahile teologic al lui Bell.

Cei care susțin reconcilierea finală au dificultăți în a reconcilia îndurarea lui Dumnezeu și realitatea iadului și dau dovadă de o lipsă de înțelegere a voii anterioare și ulterioare a lui Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu dorește în prealabil ca toți să fie salvați, dar în consecință dorește ca păcătosul să experimenteze pedeapsa Lui. Sau, după cum a explicat Toma de Aquino: "De aceea se poate spune despre un judecător drept că, în prealabil, el dorește ca toți oamenii să trăiască; dar, în consecință, dorește ca ucigașul să fie spânzurat. În același mod, Dumnezeu dorește în prealabil ca toți oamenii să fie salvați, dar, în consecință, dorește ca unii să fie condamnați, așa cum cere dreptatea Sa."

Redefinirea iadului așa cum o fac Origen și Bell (un loc de corecție temporară înainte de a intra în viața veșnică cu Dumnezeu) îi face o nedreptate incalculabilă fiecărei persoane care aude și acceptă învățătura lor și, într-un sens foarte real, îi face irelevanți ca teologi și învățători. Pe o navă militară americană, soldații s-au înghesuit în jurul capelanului lor, întrebându-l: "Credeți în iad?" "Nu cred", a răspuns capelanul. "Ei bine, atunci, vă rog să vă dați demisia, pentru că, dacă nu există iad, nu avem nevoie de dumneavoastră, iar dacă există iad, nu dorim să fim duși în rătăcire."

Spre deosebire de păstorii falși precum Rob Bell, creștinul care crede în Biblie ține cont de porunca dată lui Ezechiel, care se aplică și nouă astăzi: "Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieși din gura Mea, să-i înștiințezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: «Vei muri negreșit!», dacă nu-l vei înștiința și nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi viața, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înștiința pe cel rău, și el tot nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul!" (Ezechiel 3:17-19)

Charles Spurgeon a parafrazat astfel cuvintele lui Ezechiel: "Dacă păcătoșii vor fi damnați, măcar să-i lăsăm să sară în iad peste trupul nostru. Dacă vor pieri, să piară cu brațele noastre în jurul genunchilor lor. Nimeni să nu meargă acolo fără să fie avertizat și fără să se roage cineva pentru el".

Reconcilierea finală - Concluzie

Este cutremurător să ne amintim că prima doctrină care este negată în Scriptură este judecata. Biblia consemnează că Satan i-a spus Evei: "Hotărât, că nu veți muri!" (Geneza 3:4) Din păcate, mulți universaliști gândesc la fel și neagă faptul că o separare veșnică de Dumnezeu este o realitate pentru oricine Îl refuză pe Hristos ca Mântuitor. Dar, pur și simplu, cei care Îl resping pe Isus Hristos în această viață își vor vedea cererea onorată și în următoarea.

Doctrina reconcilierii finale sau a universalismului poate fi atrăgătoare pentru sensibilitatea umană, dar este pur și simplu greșită și nebiblică. Scriptura ne învață că, dincolo de această viață, nu există o a doua șansă. În schimb, Biblia declară: "Acum este ziua mântuirii." (2 Corinteni 6:2) Dragostea câștigă într-adevăr pentru cei care se întorc prin credință la Hristos în această viață și Îl primesc ca Mântuitor. Cei care nu o fac și resping conceptul de iad vor afla că veșnicia este o perioadă extrem de lungă pentru a greși. După cum spune scriitorul Os Guinness: "Pentru unii, iadul este pur și simplu un adevăr realizat prea târziu."

English

---

Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este reconcilierea finală?