Întrebare
Ce este realitatea absolută?
Răspuns
„Ce este realitatea?” este una dintre marile întrebări filozofice. Pentru a fi sinceri, s-ar putea spune că este întrebarea fundamentală a filozofiei, a religiei, a științei și așa mai departe. Pentru a rafina puțin întrebarea, „Există o realitate «absolută» și, dacă da, ce este ea mai exact?” Desigur, încercarea de a defini realitatea depășește o discuție scurtă, un singur articol sau chiar o întreagă slujire. Este un subiect care depășește literalmente capacitatea oricărei persoane. Acestea fiind spuse, există perspective creștine unice asupra naturii realității. Acestea nu răspund la toate întrebările, dar ne pot îndruma în direcții mai bune.
În primul rând, un termen comun folosit pentru a face referire la realitate este adevărul. Adevărul este ceea ce corespunde realității – este cuvântul folosit pentru a descrie lucrurile care sunt în realitate, în opoziție cu lucrurile care nu sunt. Acest lucru este important în contextul discuției despre realitatea „absolută”, care este inevitabil același lucru cu adevărul absolut. Realitatea (adevărul) trebuie, în cele din urmă, să fie absolută, altfel nu există deloc realitate. Dacă realitatea nu este absolută – dacă nu există un adevăr suprem, unic și atotcuprinzător – atunci nu mai este literalmente nimic de discutat. Toate afirmațiile de orice fel ar fi la fel de valabile sau complet nevalabile și nu ar exista nicio diferență semnificativă.
Însăși natura întrebării „ce este realitatea (adevărul)” presupune un subiect care poate fi definit prin afirmații care sunt fie adevărate, fie false – exacte sau inexacte – reale sau ireale – actuale sau inexistente. Chiar și cei care susțin că totul este relativ trebuie să facă o afirmație absolută despre felul în care sunt toate lucrurile. Cu alte cuvinte, nu există absolut nicio scăpare din realitatea absolută și nicio negare a unei forme de adevăr absolut. O persoană care alege să renunțe la această idee acționează pur și simplu în afara limitelor logicii.
Având în vedere acest lucru, putem face referire la „realitatea absolută” fie ca „realitate”, fie ca „adevăr” și să pornim de acolo. Biblia susține în mod clar credința în realitate versus ficțiune (Psalmul 119:163) și că putem de fapt să cunoaștem diferența (Proverbele 13:5; Efeseni 4:25). Acest lucru are aplicații în spiritualitate, filozofie și viața de zi cu zi. Unele lucruri sunt (sunt adevărate, sunt reale), iar altele nu sunt (sunt false, nu sunt reale), dincolo de opinia sau cunoștințele personale.
Din punct de vedere spiritual, ideea de „adevăr” implică faptul că nu toate ideile religioase pot fi adevărate. Hristos a spus că El este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6), iar această afirmație înseamnă în mod necesar că afirmațiile contradictorii cu ale Lui nu pot fi adevărate. Această exclusivitate este susținută în continuare de pasaje precum Ioan 3:18 și Ioan 3:36, care afirmă clar că cei care Îl resping pe Hristos nu pot spera la mântuire. Nu există „realitate” în ideea de mântuire în afara lui Hristos.
Din punct de vedere filozofic, faptul că Biblia face referire la adevăr este util. Anumite concepții filozofice pun sub semnul întrebării capacitatea ființelor umane de a cunoaște cu adevărat ceea ce este real. Conform Bibliei, este posibil ca o persoană să cunoască diferența dintre adevăr și falsitate (Zaharia 10:2) și dintre fapt și ficțiune (Apocalipsa 22:15). În special, aceasta este o cunoaștere la un nivel „ultim”, nu doar la un nivel personal, experiențial. De fapt, putem avea o înțelegere a unor aspecte ale realității absolute. Contrar filozofiilor care susțin că omul nu poate cunoaște, cum ar fi solipsismul, Scriptura spune că avem mijloace de a vedea cel puțin unele dintre adevărurile critice ale realității absolute.
În viața de zi cu zi, poziția Bibliei față de realitate exclude idei precum relativismul moral. Conform Scripturii, adevărul moral există, iar orice se opune lui este păcat (Psalmul 11:7; 19:9; Iacov 4:17). Una dintre cele mai vechi dezbateri filozofice se referă la diferența dintre realitățile „abstracte” și realitățile „concrete”. Conceptele precum „lungimea”, „fericirea” sau „numărul patru” nu sunt concrete în sine. Cu toate acestea, ele au o legătură semnificativă cu lucrurile concrete. Din punct de vedere biblic, același lucru este valabil și pentru concepte precum dreptatea, binele, păcatul și așa mai departe. Nu poți umple un borcan cu „bine” în același mod în care poți umple un borcan cu nisip, dar acest lucru nu înseamnă că „binele” nu este adevărat – sau „real” – într-un mod semnificativ.
Având în vedere această idee, putem face distincția între abstracțiile care există și cele care, din punct de vedere tehnic, nu există. Răul este una dintre aceste abstracții. Păcatul este „real” în același sens în care „binele” este real – dar niciunul dintre ele nu este concret. Adică, nu există nicio particulă fizică sau energie pe care Dumnezeu să o fi creat ca unitate de bine sau de păcat. Cu toate acestea, ambele sunt „reale”. Diferența este că păcatul, în sine, este definit doar în termeni de absență a binelui. Cu alte cuvinte, păcatul este „real” doar în sensul în care binele este real, iar păcatul este lipsa binelui.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate crea „binele” ca ideal sau abstracție, iar păcatul poate „exista” acolo unde există o lipsă de bunătate. Acest lucru nu este atât de complicat pe cât pare – facem aceeași distincție în fizică. „Întunericul” este o abstracție, dar corespunde cu ceva real: absența luminii, care (în funcție de sensul pe care îl folosim) este un lucru real, fizic, format din fotoni. „Frigul” este o abstracție, dar corespunde absenței căldurii – căldura fiind un lucru „real”. Nici întunericul, nici frigul nu există în sine; ambele sunt definite în întregime ca o lipsă a altceva. „Lungimea” nu este o substanță sau un lucru concret, ci este o abstracție cu implicații pentru lumea concretă. „Scurtimea”, atunci, este reală doar în măsura în care este lipsa „lungimii”.
Pentru a înțelege poziția Bibliei cu privire la realitatea absolută, este extrem de important să separăm „realitatea” experiențelor de „realitatea” care le provoacă. Oamenii au capacitatea de a-și folosi mintea pentru a analiza diferența dintre experiențe și gânduri, pentru a le compara cu o „realitate” mai obiectivă. Acest lucru nu este în întregime intuitiv; o parte din unicitatea ființelor umane este conștientizarea faptului că sentimentele și experiențele noastre nu sunt întotdeauna fiabile (Ieremia 17:9) și, prin urmare, trebuie comparate cu ceva obiectiv (Romani 12:2; 1 Ioan 4:1). Desigur, acest lucru nu este același lucru cu solipsismul, deoarece creștinismul presupune că există un punct de comparație real, concret, pe care îl putem cunoaște.
Lucrul acesta, mai mult sau mai puțin, închide cercul ideii de adevăr sau „realitate”. Conform creștinismului, „realitatea absolută” este adevărul, „adevărul” este ceea ce există de fapt și corespunde cu ceea ce este real, iar cele mai importante aspecte ale adevărului ne sunt date de Dumnezeu. Realitatea poate fi cunoscută și se aplică tuturor aspectelor vieții noastre, conform Bibliei.
Poate că nu există o definiție creștină unică a realității absolute, deoarece practic toți oamenii sunt de acord cu ceea ce înseamnă acest termen. Există însă o perspectivă creștină unică asupra realității, deoarece nu toți oamenii sunt de acord cu ceea ce este realitatea în sine.
English
Ce este realitatea absolută?
