Întrebare
Cum ar trebui un creștin să privească raționalismul în comparație cu empirismul?
Răspuns
Raționalismul și empirismul reprezintă o dezbatere filozofică despre modul în care oamenii dobândesc cunoștințe. Există o gamă largă de teze asociate cu raționalismul și empirismul. Empiricii privesc lumea din afara lor ca sursă de cunoaștere, în timp ce raționaliștii privesc lumea din interiorul lor ca sursă de cunoaștere. Empiricii susțin că nu putem cunoaște cu adevărat ceva fără a examina mai întâi dovezile empirice aferente, adică ceea ce putem vedea, mirosi, auzi, atinge sau gusta. Învățăm prin experiența concretă a lumii din jurul nostru. Raționaliștii susțin că oamenii au o cunoaștere înnăscută care nu provine din experiență, ci există pur și simplu în noi de la naștere. Pe baza acestei cunoașteri înnăscute, raționaliștii susțin, de asemenea, că oamenii pot raționa, pentru a ajunge la noi cunoștințe. Dezbaterea dintre raționalism și empirism se concentrează pe diferența dintre utilizarea metodei științifice și a propriului raționament (independent de dovezile externe) pentru a ajunge la „adevăr”.
Un raționalist celebru, Rene Descartes, a spus: „Gândesc, deci exist.” Prin aceasta, el a vrut să spună că, deoarece avem gânduri și idei care provin a priori (fără o înțelegere prealabilă), putem ști că existăm sau că suntem reali. Empiristul, pe de altă parte, trebuie să se lupte cu întrebarea dacă el – sau, de fapt, orice altceva – are o existență reală. Dacă tot ceea ce are pentru a-și baza realitatea sunt simțurile sau propriile sentimente de durere sau plăcere, nu există nicio garanție că el însuși nu este o hologramă sau o născocire a imaginației altcuiva. Ar putea trăi într-o stare de vis, prins într-o comă. Nu are cum să fie sigur. Raționalistul spune: „Prostii, știi că ești real, la fel și eu, și asta e tot. Nu ai nevoie de dovezi suplimentare pentru a-ți demonstra existența. Gândești, deci exiști.”
Când vine vorba de viziunea creștină asupra raționalismului versus empirism, un om care crede în Dumnezeu ar trebui să înceapă cu aceleași întrebări cu care începe orice filozof: cum știu că știu ceea ce știu? Când privesc lumea din jurul meu, cum pot fi sigur că înțelegerea mea asupra ei este corectă? Când îmi examinez propriile gânduri, cum mă asigur că gândurile mele – și examinarea lor – sunt corecte? Răspunsul la aceste întrebări nu se găsește în încrederea în sine sau în propria minte, ci în încrederea în Dumnezeu.
Autorul cărții Proverbele ne spune să ne încredem în Domnul din toată inima noastră și să nu ne bazăm pe propria noastră înțelegere (Proverbele 3:5). „Dar”, ar putea întreba cineva, „cum pot ști că percepția mea asupra acestei cunoașteri de la Dumnezeu nu este supusă acelorași erori umane la care este supusă restul cunoașterii?” Răspunsul se găsește chiar în versetul următor, Proverbele 3:6: „Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Ce înseamnă acest lucru – și este o temă repetată în toată Scriptura – este că singura Ființă care știe cu adevărat ceea ce știe este Dumnezeu. Deoarece suntem finiți, mintea noastră nu poate fi complet sigură de gândurile sau cunoștințele noastre, fie că suntem empirici care se uită la dovezi, fie că suntem raționaliști care se bazează pe cunoștințe înnăscute. Chiar și cei implicați în dezbaterea raționalism vs. empirism vor recunoaște că experiența umană include atât căutarea datelor empirice, cât și încrederea în cunoștințele înnăscute. Dar fiecare ființă umană este supusă erorii, și niciuna dintre aceste metode de cunoaștere nu ne va oferi o înțelegere perfectă. De aceea trebuie să avem încredere în Dumnezeu că ne va oferi răspunsurile și cunoștințele de care avem nevoie (Iacov 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul (Ioan 17:17).
Mulți oameni, în toate etapele credinței, se luptă să aibă încredere în Dumnezeu. Iov, după ce L-a provocat pe Dumnezeu și a auzit răspunsul Lui, a concluzionat: „Într-adevăr, am vorbit fără să înțeleg; am vorbit despre lucruri prea minunate pentru mine, pe care nu le-am cunoscut.” (Iov 42:3) Într-o eră atât de umanistă, este tentant să credem că, prin propria noastră putere, putem ajunge la orice nivel de cunoaștere dacă găsim pur și simplu metoda corectă. Dar Biblia ne spune că avem puteri limitate și că trebuie să avem încredere în Dumnezeu dacă vrem să avem pace (Isaia 26:3).
Dacă problema raționalismului versus empirismului sau orice altă enigmă filozofică te îngrijorează, amintește-ți îndemnul lui Pavel către credincioși: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7)
English
Cum ar trebui un creștin să privească raționalismul în comparație cu empirismul?
