Ce e râsul sfânt?


Întrebare: Ce e râsul sfânt?

Răspuns:
Termenul de „râs sfânt" a fost inventat pentru a descrie un fenomen în timpul căruia o persoană râde incontrolabil, presupunându-se că e rezultatul umplerii cu bucuria Duhului Sfânt. E caracterizat de hohote de râs necontrolat, uneori însoțit de leșin sau căderi la pământ. Relatările directe de la cei care au avut o astfel de experiență variază oarecum, dar toți par să-l considere un semn al „binecuvântării" sau al „ungerii" Duhului Sfânt.

Experiența râsului sfânt este, prin natura ei, subiectivă. Prin urmare, în încercarea de a găsi adevărul, trebuie să încercăm să fim obiectivi. Când definiția pe care o dăm adevărului depinde de felul în care experimentăm lumea, suntem la un pas de a deveni cu totul relativi în gândirea noastră. Pe scurt, simțămintele nu ne spun ce e adevărat. Ele nu sunt rele, și uneori se aliniază adevărului scriptural. Însă mai adesea se aliniază naturii noastre păcătoase. Natura schimbătoare a inimii noastre o face o busolă după care nu te poți lua. „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?" (Ieremia 17.9) Principiul inimii înșelătoare se poate aplica în mod specific fenomenului de „râs sfânt". Nu este nicio îndoială că oamenii au început într-adevăr să râdă necontrolat la întâlnirile de trezire. Acesta e un fapt. Dar ce înseamnă în realitate?

Râsul e abordat de câteva ori în Biblie. Adesea e folosit pentru a descrie un răspuns batjocoritor sau disprețuitor, cum a fost în cazul lui Avraam și al Sarei, care au râs când Dumnezeu le-a spus că vor avea un copil la vârsta lor înaintată. Unele versete îl folosesc ca semn al luării în derâdere (Psalmul 59.8, Psalmul 80.6, Proverbe 1.26), iar altele fac afirmații precise despre natura râsului în sine. Solomon, de exemplu, a făcut următoarea observație în Eclesiastul 2.2: „Am zis râsului: «Ești o nebunie!» și veseliei: «Ce te înșeli degeaba?»" Apoi continuă, în versetul 7.3: „Mai bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună." Proverbele 14.13 spune reversul: „De multe ori, chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, și bucuria poate sfârși prin necaz." Ambele versete sunt adevărate: un om trist poate râde să-și acopere tristețea și un altul poate plânge chiar dacă e fericit în interior. Așadar nu doar că emoțiile nu reușesc să ne comunice adevărul, ci vedem și că râsul nu e întotdeauna un indiciu al bucuriei, ci poate însemna mânie, tristețe sau luare în derâdere. La fel, absența râsului nu înseamnă automat tristețe. Râsul e o experiență subiectivă.

Cel mai convingător argument scriptural împotriva a ceea ce e numit „râs sfânt" se găsește în Galateni 5.22-23, unde se spune: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege." Dacă înfrânarea e o roadă a Duhului Sfânt, cum poate râsul incontrolabil să fie și el o roadă a Duhului Sfânt? Liderii trezirii pretind că a fi „umplut" cu Duhul înseamnă că suntem „aruncați încoace și încolo" de impulsurile Lui. Însă ideea că Dumnezeu i-ar face pe oameni să se manifeste ca și când ar fi beți sau să râdă incontrolabil sau să producă zgomote de animale ca rezultat al ungerii Duhului Sfânt e diametral opus felului în care acționează Duhul Sfânt potrivit cu Galateni 5.22-23. Duhul Sfânt descris în Galateni 5 promovează înfrânarea, nu opusul. În cele din urmă, nu a fost nimeni în Biblie mai umplut cu Duhul Sfânt decât a fost Isus, și niciunde în Biblie nu avem consemnat că a râs.

Ținând cont de aceste lucruri, e de folos să ne uităm la pasajul următor din 1 Corinteni 14, unde Pavel vorbește despre vorbitul în limbi. „În adevăr, fraților, de ce folos v-aș fi eu dacă aș veni la voi vorbind în alte limbi și dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoștință, nici prorocie, nici învățătură? " (v. 6)

„Și dacă trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? Atunci parcă ați vorbi în vânt." (v. 8-9)

„Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, și unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu." (v. 26-28)

„... căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților." (v. 33)

În acele zile, mulți oameni din biserici vorbeau în limbi care nu puteau fi recunoscute de alții și, prin urmare, Pavel spune că nu erau de folos în biserică, pentru că vorbitorul nu-i putea edifica pe alții cu vorbirea lui. Același lucru se poate aplica și la râsul sfânt. La ce folosește (întreabă Pavel) dacă nu ne comunicăm unii altora revelație, învățătură, cunoaștere și adevăr? Și din nou spune: „Toate să se facă spre zidirea sufletească." El își încheie argumentul spunând: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii", arătând clar că nu vrea ca atmosfera din biserică să fie una de confuzie și incoerență, ci una de cunoștință și edificare.

Din ceea ce spune Pavel, se pare că ceea ce este numit „râs sfânt" cade în categoria lucrurilor care „nu zidesc" Trupul lui Cristos și, prin urmare, trebuie evitat. Ne-am dat seama că a) râsul e un răspuns emoțional pe care nu te poți baza; b) poate fi un semn a mai multor emoții diferite; și c) nu realizează nimic folositor. Mai mult, spasmele incontrolabile de emoție sunt contrare naturii Duhului Sfânt. Prin urmare, sfatul este ca „râsul sfânt" să nu fie considerat un mijloc de a te apropia de Dumnezeu sau de experimentare a Duhului Său.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce e râsul sfânt?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu