Care sunt punctele forte și cele slabe ale punctului de vedere posttribulaționist cu privire la Răpire (posttribulaționism)?





Întrebare: Care sunt punctele forte și cele slabe ale punctului de vedere posttribulaționist cu privire la Răpire (posttribulaționism)?

Răspuns:
Când luăm în considerare orice întrebare privitoare la escatologie (studiul vremurilor sfârșitului), e important să ne amintim că aproape toți creștinii cad de acord asupra următoarelor trei lucruri:

1) Va exista un timp de mare necaz, cum lumea nu a mai văzut,

2) După Necaz, Cristos Se va întoarce să-Și întemeieze Împărăția pe pământ,

3) Va exista o Răpire – o trecere de la stadiul de muritor la nemurire – pentru credincioși, așa cum e descrisă în Ioan 14.1-3, 1 Corinteni 15.51-52 și 1 Tesaloniceni 4.16-17. Singura întrebare privește momentul Răpirii: când va avea loc în raport cu Necazul și cea de-a Doua Venire?

Există trei teorii principale cu privire la momentul Răpirii: conceptul potrivit căruia Răpirea va avea loc înainte de începerea Necazului (pretribulaționismul), conceptul potrivit căruia Răpirea va avea loc la mijlocul Necazului (midtribulaționismul) și conceptul care susține că Răpirea va avea loc la finalul Necazului (postribulaționismul). Acest articol abordează în mod specific punctul de vedere posttribulaționist.

Posttribulaționismul ne învață că Răpirea are loc la finalul sau aproape de finalul Necazului. În acel moment, Biserica se va întâlni cu Cristos în văzduh și apoi se va întoarce pe pământ, pentru începutul domniei lui Cristos pe pământ. Cu alte cuvinte, Răpirea și cea de-a Doua Venire a lui Cristos (pentru a-Şi așeza Împărăția) au loc aproape simultan. Potrivit acestui punct de vedere, Biserica trece prin toți cei șapte ani de Necaz. Romano-Catolicismul, Ortodoxia Grecească și multe denominații protestante adoptă un punct de vedere posttribulaționist cu privire la Răpire.

Un punct forte al posttribulaționismului este că Isus, în discursul Său pe larg cu privire la vremurile sfârșitului, spune că Se va întoarce după „un mare necaz" (Matei 24.21, 29). De asemenea, cartea Apocalipsa, cu toate diversele ei prorocii, menționează o singură venire a Domnului – și aceea are loc după Necaz (Apocalipsa 19-20). Pasaje precum Apocalipsa 13.7 și 20.9 conferă, de asemenea, susținere posttribulaționismului prin faptul că vor exista în mod evident sfinți în perioada necazului. Mai mult, învierea morților din Apocalipsa 20.5 este numită „prima înviere". Posttribulaționiștii susțin că, deoarece această „primă" înviere are loc după Necaz, învierea asociată cu Răpirea în 1 Tesaloniceni 4.16 nu poate avea loc până atunci.

Posttribulaționiștii indică, de asemenea, că, din punct de vedere istoric, poporul lui Dumnezeu a experimentat timpuri de persecuție intensă și încercări. Prin urmare, spun aceștia, nu trebuie să fie surprinzător ca Biserica să experimenteze și ea Necazul cel mare din vremurile sfârșitului. Legat de acest lucru, punctul de vedere posttribulaționist face distincție între „mânia lui Satan" (sau „mânia omului") și „mânia lui Dumnezeu" din cartea Apocalipsa. Mânia lui Satan e îndreptată împotriva sfinților, iar Dumnezeu o permite ca un mijloc de purificare a credincioșilor lui. Pe de altă parte, mânia lui Dumnezeu este revărsată asupra lui Anticrist și a împărăției lui nelegiuite, și Dumnezeu îi va proteja pe cei care sunt ai Lui de acea pedeapsă.

Un punct slab al posttribulaționismului este învățătura clară din Scriptură că cei care sunt ai lui Cristos nu sunt sub condamnare și nu vor experimenta niciodată mânia lui Dumnezeu (Romani 8.1). În timp ce unele judecăți din timpul Necazului îi vizează în mod specific pe cei nemântuiți, multe altele, cum sunt cutremurele, stelele care cad și foametea îi vor afecta deopotrivă pe cei mântuiți și pe cei nemântuiți. Prin urmare, dacă credincioșii vor trece prin Necaz, ei vor experimenta mânia lui Dumnezeu, în contradicție cu Romani 8.1.

Un alt punct slab al punctului de vedere posttribulaționist este că trebuie, într-o măsură, să alegorizăm Necazul. Mulți posttribulaționiști îi învață pe oameni că acum trăim în timpul Necazului; de fapt, unii spun că Necazul a început imediat după Cincizecime, în Fapte 2. O astfel de învățătură ignoră natura unică a Necazului, așa cum e prezentată în Scriptură (Matei 24.21), și anume că va fi un timp de suferință fără precedent în istoria lumii. De asemenea, posttribulaționiștii se confruntă cu dificultatea de a explica absența cuvântului „biserică" în toate pasajele biblice care au legătură cu Necazul. Chiar și în Apocalipsa 4-21, cea mai lungă descriere a Necazului din toată Scriptura, cuvântul „biserică" nu apare deloc. Posttribulaționiștii trebuie să presupună că cuvântul „sfinți" din Apocalipsa 4-21 înseamnă Biserica, cu toate că e folosit un alt cuvânt grecesc.

Și un ultim punct slab al punctului de vedere posttribulaționist este împărtășit și de celelalte două teorii, și anume că Biblia nu ne oferă o cronologie explicită în privința evenimentelor din viitor. Scriptura nu ne învață în mod expres un punct de vedere în favoarea celuilalt și de aceea există o diversitate de opinii în ceea ce privește vremurile sfârșitului și o anumită varietate privitoare la felul în care prorociile legate de aceste evenimente trebuie armonizate.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Care sunt punctele forte și cele slabe ale punctului de vedere posttribulaționist cu privire la Răpire (posttribulaționism)?