settings icon
share icon
Întrebare

Răbdarea lui Iov - de ce este Iov bine-cunoscut pentru răbdarea sa?

Răspuns


Când cineva dă dovadă de o mare rezistență în tot felul de încercări, supărări sau provocări, spunem că acea persoană are "răbdarea lui Iov". Expresia le este aplicată celor care perseverează cu noblețe în fața unor greutăți copleșitoare. Expresia își are originea în Iacov 5:10-11: "Frații mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiți pe cei ce au răbdat. Ați auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov și ați văzut ce sfârșit i-a dat Domnul și cum Domnul este plin de milă și de îndurare."

Printre numeroasele exemple de răbdare din Vechiul Testament, Iov este ales ca ilustrație principală. El este exemplul unui om răbdător. Există multe motive pentru care trebuie să fie așa.

Răbdarea lui Iov iese în evidență deoarece istoria lui Iov este extremă prin măsura de suferință pe care a îndurat-o. Iov și-a pierdut toți copiii și averea într-o singură zi. Apoi a fost acoperit de răni dureroase, iar soția sa nu i-a oferit niciun sprijin - ea l-a încurajat să renunțe, să Îl blesteme pe Dumnezeu și să moară (Iov 2:9). Când cei trei prieteni ai lui Iov au venit să-l consoleze, nu l-au putut recunoaște nici măcar de la distanță (Iov 2:12). Adăugând la durerea lui Iov, prietenii săi l-au acuzat pe nedrept de fapte rele și au pus necazurile sale pe seama inimii sale nepocăite. Prin toate acestea, Iov a îndurat cu răbdare (Iov 2:10).

Iacov l-a folosit pe Iov ca prim exemplu de răbdare în suferință din cauza a ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu cititorii lui Iacov. La momentul scrierii epistolei lui Iacov, Ștefan fusese deja ucis ca primul martir creștin (Faptele Apostolilor 6-7). Primii creștini evrei fugiseră din Ierusalim pentru siguranță (Fapte 8:1). Saul îi arestase pe creștinii din Ierusalim (Fapte 9). În Fapte 12 (aproximativ 42 d.Hr.), apostolul Iacov (nu scriitorul epistolei) fusese ucis, iar Petru abia scăpase de moarte. Iacov și-a scris epistola cândva între anii 44 și 49; era o perioadă tulbure, iar Biserica Primară se confrunta cu multe persecuții. Credincioșii aveau nevoie de stăruință.

Având în vedere numeroasele forme de suferință cu care se confruntau acești primi creștini, era important să li se reamintească faptul că ei, la fel ca Iov, nu făcuseră nimic pentru a-și merita suferința, ci trebuiau să îndure cu răbdare de dragul lui Hristos. La fel cum Iov s-a confruntat cu multe lupte, ei aveau să se confrunte cu greutăți în a trăi pentru Dumnezeu. Aceasta este una dintre temele-cheie ale lui Iacov (1:2-4, 12-15; 5:7-13).

Chiar și astăzi, răbdarea lui Iov le servește drept inspirație creștinilor care se confruntă cu momente de luptă și suferință. Indiferent de ceea ce se întâmplă, suntem chemați să urmăm exemplul lui Iov, îndurând cu răbdare în slujba și închinarea față de Domnul, amintindu-ne că Dumnezeul nostru este "plin de milă și de îndurare" (Iacov 5:11).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Răbdarea lui Iov - de ce este Iov bine-cunoscut pentru răbdarea sa?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries