Care sunt câteva puncte slabe din teoria evoluției?


Întrebare: Care sunt câteva puncte slabe din teoria evoluției?

Răspuns:
Creștinii și necreștinii deopotrivă pun adesea la îndoială acuratețea teoriei evoluției. Cei care se arată îndoielnici față de teorie sunt catalogați drept „din afara științei" sau „înapoiați" de către unii din tabăra proevoluție. Uneori percepția populară vizavi de evoluție pare să fie că a fost dovedită fără îndoială și că nu mai există obstacole științifice în calea ei. În realitate există foarte multe puncte slabe ale teoriei care te fac pe bună dreptate sceptic. Admitem că niciuna dintre aceste chestiuni nu demonstrează în mod necesar evoluția, însă ele ne arată că teoria nu e tocmai clarificată.

Sunt multe feluri în care evoluția poate fi criticată din punct de vedere științific, dar majoritatea acestor critici aduse sunt foarte specifice. Există nenumărate exemple de caracteristici genetice, sisteme ecologice, arbori evolutivi, proprietăți ale enzimelor și alte date care sunt foarte greu de pus în acord cu teoria evoluției. Descrierile detaliate ale acestora pot fi foarte tehnice și depășesc scopul unui rezumat cum e acesta. În general e potrivit să spui că știința mai are încă de oferit răspunsuri demne de încredere cu privire la felul în care evoluția operează la nivel molecular, genetic sau chiar ecologic într-un mod neîndoielnic și sustenabil.

Alte puncte slabe din teoria evoluției pot fi împărțite în trei domenii de bază. Mai întâi, există contradicția între „echilibrul punctat" și „gradualism". În al doilea rând problema proiectării „microevoluției" în „macroevoluție". În al treilea rând felul în care teoria a fost abuzată în mod neștiințific din motive filosofice.

În primul rând există o contradicție între „echilibrul punctat" și „gradualism". Sunt două posibilități de bază pentru felul în care evoluția naturalistă poate avea loc. Acest punct slab în teoria evoluției se petrece pentru că aceste două idei se exclud reciproc, și totuși există dovezi sugestive pentru ambele. Gradualismul înseamnă că organismele experimentează o rată relativ constantă de mutații, care are ca rezultat o tranziție oarecum „neperturbată" de la formele incipiente la cele de mai târziu. Aceasta a fost presupunerea originală derivată din teoria evoluției. Pe de altă parte, echilibrul punctat înseamnă că rata mutațiilor e puternic influențată de un set unic de coincidențe. Prin urmare, organismele vor experimenta perioade îndelungi de stabilitate, „punctate" de izbucniri scurte de evoluție rapidă.

Gradualismul pare să fie contrazis de registrul fosilifer. Organismele apar deodată și demonstrează mici schimbări de-a lungul unor perioade mari de timp. Registrul fosilifer a fost extins foarte mult în ultimul secol și cu cât mai multe fosile sunt găsite, cu atât mai mult gradualismul e contrazis. Această respingere clară a gradualismului din registrul fosilifer a stimulat teoria echilibrului punctat.

Registrul fosilifer pare să susțină echilibrul punctat, dar din nou întâmpinăm probleme majore. Presupunerea de bază a echilibrului punctat este că foarte puține creaturi, toate din aceeași populație vastă, vor experimenta un număr de mutații benefice, toate în același timp. Se poate vedea direct cât de improbabil e acest lucru. Apoi, acei puțini membri se separă complet de populația principală, astfel încât noile lor gene să poată fi date mai departe la generația următoare (un alt eveniment puțin probabil). Dată fiind diversitatea mare a vieții, acest fel de coincidență uimitoare ar trebui să se întâmple tot timpul.

Studiile științifice pun la îndoială beneficiile pe care echilibrul punctat le-ar conferi. Separarea câtorva membri dintr-o populație mai mare are ca rezultat cosangvinizarea, care duce la diminuarea capacității reproductive, anomalii genetice distructive și așa mai departe. În esență, evenimentele care ar trebui să promoveze „supraviețuirea celui mai apt" în schimb vatămă organismele.

În ciuda unor afirmații, echilibrul punctat nu e o versiune mai rafinată a gradualismului. Acestea pornesc de la ipoteze complet diferite cu privire la mecanismele din spatele evoluției și la felul în care acestea funcționează. Și nici nu e o explicație satisfăcătoare pentru felul în care viața a ajuns atât de diversă și de echilibrată, și totuși nu există alte opțiuni rezonabile care să explice cum evoluția poate opera.

Cel de-al doilea punct slab e problema extinderii „microevoluției" în „macroevoluție". Studiile de laborator au arătat că organismele sunt capabile de adaptare. Adică ființele vii au capacitatea de a-și modifica caracteristicile biologice pentru a se adapta mai bine la mediu. Totuși, aceleași studii au demonstrat că astfel de schimbări pot merge până într-un punct și organismele respective nu au suferit schimbări fundamentale. Aceste schimbări minore sunt numite „microevoluție". Microevoluția poate avea ca rezultat unele schimbări majore, cum sunt cele întâlnite la câini. Toți câinii aparțin aceleiași specii și se poate vedea cât de multă variație există. Însă și cea mai agresivă selecție nu a transformat niciodată câinele în altceva. Există o limită pentru cât de mare, de mic, de inteligent sau de păros poate deveni un câine prin reproducere selectivă. Pe baza experimentelor, nu avem motive să sugerăm că o specie se poate schimba dincolo de limitele sale genetice și să devină altceva.

Evoluția pe termen lung necesită totuși o „macroevoluție", care se referă la schimbările la scară mare. Microevoluția schimbă un lup într-un Chihuahua sau Marele danez. Macroevoluția ar schimba un pește într-o vacă sau o rață. Există o deosebire majoră în proporție și efect între microevoluție și macroevoluție. Acest punct slab în teoria evoluției este că experimentele nu susțin capacitatea multor schimbări minore de a transforma o specie în alta.

În cele din urmă, avem aplicația șubredă a evoluției. Nu e un punct slab în teoria științifică, bineînțeles, ci o eroare în felul în care teoria a fost abuzată pentru motive nonștiițifice. Mai sunt o mulțime de întrebări privitoare la viața biologică la care evoluția nu a răspuns. Şi totuși, vin cei care încearcă să transforme teoria dintr-o explicație biologică într-una metafizică. De fiecare dată când o persoană pretinde că teoria evoluției demonstrează falsitatea religiei, a spiritualității sau a lui Dumnezeu, ea trece teoria dincolo de limitele ei. Corect sau nu, teoria evoluției a fost folosită ca un mijloc antireligios de către cei care L-au respins pe Dumnezeu.

Per total, există multe motive solide din punct de vedere științific pentru a pune la îndoială teoria evoluției. Aceste puncte slabe pot fi rezolvate de știință sau în cele din urmă vor putea nimici teoria cu totul. Nu știm care dintre aceste două variante se va întâmpla, dar știm un lucru: teoria evoluției e departe de a fi clarificată și oamenii raționali o pot pune la îndoială din raționamente științifice.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Care sunt câteva puncte slabe din teoria evoluției?