Întrebare
Ce a fost „Procesul maimuței” din cazul Scopes?
Răspuns
„Procesul maimuței” din cazul Scopes a avut loc în 1925 în Dayton, Tennessee. Procesul este cunoscut oficial sub denumirea de „Statul Tennessee vs John Thomas Scopes”. Statul l-a acuzat pe domnul Scopes, un profesor de liceu de stat, că a predat evoluția umană, încălcând legea statului. Deși acest caz a fost înscenat în mod intenționat pentru a atrage publicitate pentru orașul Dayton, el a avut repercusiuni asupra dezbaterii dintre creaționism și evoluționism și asupra viitorului predării teoriei lui Darwin în școlile de stat.
Legea Butler din Tennessee, adoptată în martie 1925, le interzicea profesorilor din școlile finanțate de stat să predea teoria evoluției umane. În iulie 1925, John T. Scopes a fost acuzat că a făcut exact acest lucru. Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (ACLU) a aranjat ca un avocat agnostic, Clarence Darrow, să-l reprezinte pe Scopes în viitorul „Proces al maimuței”. William Jennings Bryan, de trei ori candidat la președinție și prezbiterian, a acceptat să reprezinte statul Tennessee. Liniile au fost trasate, atenția publicului a fost captată și a început un circ mediatic.
Încă de la început, cei implicați au avut motive discutabile, iar procesul s-a desfășurat în circumstanțe dubioase. De exemplu, domnul Scopes, care era doar un profesor suplinitor la ora de științe, nici măcar nu știa dacă predase evoluția, dar s-a incriminat singur pentru ca procesul să aibă un inculpat. Apărarea a avut grijă să nu-i permită lui Scopes să depună mărturie, probabil pentru că știau că el nu predase niciodată efectiv subiectul respectiv. Implicarea lui Darrow a fost contestată inițial de ACLU, din teama că acesta ar transforma procesul într-un circ personal și într-o cruciadă împotriva religiei — ceea ce a și făcut. Implicarea sa în echipa de apărare i-a determinat pe alți avocați, precum Charles Hughes și John Davis, să se retragă.
Din partea acuzării, Bryan era preocupat în primul rând de drepturile statelor. Principala sa argumentație în apărarea Legii Butler a fost apărarea dreptului unui stat de a-și alege propriul program școlar. De asemenea, era profund îngrijorat de legăturile dintre teoriile evoluționiste și eugenie. De fapt, Bryan a afirmat în mod explicit că era dispus să dezbată evoluția, dar nu credea că aceasta avea vreo legătură cu cazul lui Scopes. Cu toate acestea, Bryan îl citise pe Darwin cu ani în urmă și l-a citat în timpul procesului. Darrow, pe de altă parte, a recunoscut că renunțase la scrierile lui Darwin, considerându-le prea obscure.
Procesul s-a transformat rapid într-o dezbatere față în față între Bryan și Darrow pe tema religiei și a idealurilor religioase. Într-o mișcare pe care unii o suspectează că a fost singura sa motivație pentru a prelua cazul, Darrow l-a chemat pe Bryan să depună mărturie ca „martor” al Bibliei. Datorită relatărilor ficționalizate, se crede în mod obișnuit că Bryan s-a străduit să apere Scriptura și credința sa fundamentalistă și că a fost pus în încurcătură în boxa martorilor. De fapt, Bryan a răspuns cu ușurință la atacurile lui Darrow. El a deviat chiar unele dintre întrebări, subliniind că, strict vorbind, o persoană nu era obligată să creadă într-un pământ vechi de 6.000 de ani.
Provocările lui Darrow l-au afectat în cele din urmă pe Bryan. Acesta a devenit din ce în ce mai iritat în boxa martorilor. Din păcate, propriile cunoștințe ale lui Bryan au fost folosite împotriva lui. Abordarea lui Darrow a fost ostilă, superficială și generală — bombardându-l pe Bryan cu mai multe întrebări decât ar fi putut răspunde vreodată. Așa cum reiese din transcrierile originale, Bryan a dat dovadă de prudență și nuanțe — ceea ce, în mod ironic, a atras și mai multe critici din partea susținătorilor săi, care ar fi preferat probabil o poziție mai simplă și mai intransigentă.
Capcana lui Darrow a fost atât răuvoitoare, cât și complexă. După două ore de interogatoriu într-o sală de judecată extrem de caldă, judecătorul a pus capăt acestei farse. Apoi a ordonat ca întreaga mărturie să fie eliminată din procesul-verbal. Următoarea manevră a lui Darrow a fost renunțarea la dreptul apărării de a face o declarație finală – ceea ce, conform legii, a împiedicat și acuzarea să facă una. Aceasta era o contradicție directă cu promisiunea anterioară a lui Darrow că, la rândul său, urma să depună mărturie în favoarea darwinismului, pentru a fi interogat de Bryan. Procedând astfel, Darrow a manipulat cu abilitate situația pentru a împiedica orice posibilitate de a se oferi răspunsuri rezonabile. Bryan a fost, de fapt, redus la tăcere, fără nicio șansă de a replica.
Reporterii antireligioși precum H.L. Mencken, care nici măcar nu era prezent în timpul mărturiei lui Bryan, au interpretat evenimentele în așa fel încât să pună într-o lumină și mai proastă opiniile religioase. Bryan a murit câteva zile mai târziu — ca urmare a unei alimentații necorespunzătoare și a diabetului, nu din cauza vreunei forme de anxietate.
Deși Scopes a fost găsit vinovat de juriu în doar nouă minute, verdictul a fost în cele din urmă anulat de Curtea Supremă din Tennessee pe motive de viciu de procedură. Judecătorii au declarat în hotărârea lor că „nu se câștigă nimic prin prelungirea acestui caz bizar”.
Impactul procesului asupra dezbaterii dintre creaționism și evoluționism a fost semnificativ, chiar dacă întârziat. Această farsă a scos la iveală o ostilitate crescândă față de religie și de viziunile biblice în rândul necredincioșilor, care erau dispuși să folosească teoria evoluției ca armă împotriva credinței. Vinovăția sau nevinovăția lui Scopes nu a fost niciodată adevărata problemă. Nici, în ciuda intenției inițiale, nu a fost un test juridic al Legii Butler. Mai degrabă, a fost o manevră publicitară menită să submineze viziunile biblice și să batjocorească religia.
După ce Scopes a fost găsit vinovat, mai multe state au încercat să adopte legi similare Legii Butler, dar au eșuat. Pentru o vreme, părea că majoritatea națiunii se agăța de legile antievoluționiste. În realitate, conceptul de evoluție era încă predat în școli, chiar dacă nu se folosea terminologia exactă. Au fost necesare câteva decenii pentru a observa pe deplin efectele pe care Procesul Scopes le-a avut asupra națiunii și asupra dezbaterii dintre creaționism și evoluționism. Cultura populară, nu legea, a fost principalul motor al acestei schimbări.
Timp de aproape treizeci de ani, Procesul Scopes a fost uitat de cultura americană dominantă. Apoi a apărut o versiune ficționalizată a procesului Scopes, sub forma unei piese de teatru, intitulată „Inherit the Wind”. În acea piesă și într-un film din 1960, procurorul este descris ca un fundamentalist creștin furios, îngust la minte și neinformat, iar apărarea ca fiind formată din agnostici blânzi, cu o gândire deschisă și inteligenți.
Este o mare subestimare să spunem că „Inherit the Wind” nu este o reprezentare sinceră a istoriei. Cu toate acestea, oamenii urmăresc cu mai mult entuziasm poveștile dramatice decât citesc istoria reală. Popularitatea piesei și a filmului a adâncit decalajul perceput între știință și Biblie și a făcut ca o întreagă generație de americani să aibă o viziune eronată asupra faptelor legate de acest caz. Acest lucru este parțial responsabil pentru faptul că „Procesul Scopes” a devenit un exemplu preferat, folosit de sceptici și de cei care se opun, pentru a ilustra înapoierea religioasă.
English
Ce a fost „Procesul maimuței” din cazul Scopes?
