Întrebare
Ce este pragmatismul?
Răspuns
Pragmatismul este o filozofie care poate fi rezumată cel mai ușor prin expresia „ceea ce funcționează”. Ideea centrală a pragmatismului este că adevărul este dovedit de faptul că ideea în cauză „funcționează” sau nu, adică produce rezultatele așteptate sau dorite. Se pare însă că pragmatismul în sine „nu funcționează” și, prin urmare, trebuie privit cu un scepticism considerabil. Din punct de vedere tehnic, pragmatismul nu este același lucru cu utilitarismul, care se concentrează în mod specific pe definirea moralității în termeni de rezultate, dar cele două sunt strâns legate.
Pragmatismul suferă de trei defecte majore. În primul rând, pragmatismul ca test al adevărului este în mod evident fals – din punct de vedere filozofic, este ușor de demascat și a fost supus unor critici pe scară largă din acest motiv. În al doilea rând, pragmatismul poate duce la concluzii false ca urmare a cunoștințelor umane limitate; acest lucru este valabil atât în sens fizic, cât și spiritual. În al treilea rând, pragmatismul nu numai că nu are putere morală, dar de fapt o erodează.
Primul și al doilea defect al pragmatismului sunt strâns legate. Din punct de vedere logic, acestea oferă motive imediate pentru a respinge pragmatismul, cel puțin în formele sale cele mai simple. Doar pentru că o idee, o teorie sau o afirmație generează rezultate acceptabile nu înseamnă neapărat că este adevărată. Îu putem spune unui copil că în prizele electrice trăiesc gremlini invizibili care mușcă dacă sunt atinși. Acest lucru „funcționează”, împiedicându-l pe copil să atingă prizele. Și, dacă copilul atinge una și primește o descărcare electrică, acea experiență confirmă teoria gremlinilor invizibili.
Problema, desigur, este că nu există gremlini invizibili care trăiesc în circuite. Cu toate acestea, teoria „funcționează”, în sensul că ne oferă rezultatele dorite și chiar prezice rezultatele. Aici intervine al doilea defect al pragmatismului: singurul motiv pentru care teoria gremlinilor pare să „funcționeze” este că copilul are cunoștințe limitate. Nu este nimic greșit în a observa că ideea gremlinilor „dă rezultate”; asta este cu totul altceva decât a spune că gremlinii există cu adevărat – că ideea gremlinilor este adevărată.
Această versiune a pragmatismului este defectul filozofic major al scientismului: afirmația că știința empirică, și numai știința empirică, poate determina adevărul. În final, aceasta echivalează cu afirmația că orice „funcționează”, conform înțelegerii noastre actuale, trebuie să fie adevărat, chiar dacă înțelegerea noastră este limitată. În unele cazuri, această limitare este deliberată – scientismul ignoră adesea adevărurile potențial neștiințifice, în efortul de a se proteja.
A treia deficiență, mai periculoasă, a pragmatismului implică etica și moralitatea. Majoritatea oamenilor recunosc imediat că pragmatismul se prăbușește complet atunci când este aplicat problemelor empirice. Cu toate acestea, în cazul moralității, această prăbușire nu este atât de ușor de observat. Motivul principal pentru aceasta este că definirea a „ceea ce funcționează” devine incredibil de subiectivă atunci când rezultatele sunt definite de morală în loc de măsurători fizice. Atunci când este aplicat eticii și moralității, pragmatismul este doar relativism cu o aparență mai puțin lustruită.
De exemplu, afirmația „africanii nu sunt oameni în același mod în care europenii sunt oameni” a „funcționat” cu siguranță pentru proprietarii de sclavi din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Nu a „funcționat” atât de bine pentru sclavii înșiși. O abordare pragmatică a moralității devine, în cele din urmă, un mijloc de a scuza propriile preferințe morale în detrimentul altora.
Creștinii nu pot urma atât pragmatismul, cât și Biblia. Scriptura indică faptul că adevărul nu este definit de experiențele sau opiniile noastre (Proverbele 14:12). De fapt, Biblia ne învață că perspectiva noastră falibilă ne poate conduce la greșeli (1 Corinteni 2:14). În special când vine vorba de probleme morale, creștinismul și pragmatismul sunt complet incompatibile. Indiferent dacă ne place sau nu rezultatul (Matei 6:9-13) și indiferent dacă beneficiem sau nu personal (Filipeni 2:3; 2 Corinteni 12:8-9), binele și răul sunt definite în relație cu Dumnezeu (Iov 38:1-5; Romani 2:4). Ceea ce „funcționează” pentru noi în mintea noastră umană limitată nu este neapărat ceea ce este adevărat sau ceea ce „funcționează” dintr-o perspectivă eternă (Romani 8:17-19; Matei 7:21-23).
English
Ce este pragmatismul?
