Întrebare
Cum a fost potopul din timpul lui Noe un lucru drept?
Răspuns
Potopul global din zilele lui Noe a fost judecata directă a unui Dumnezeu drept. Biblia spune că potopul a șters „toate făpturile care erau pe fața pământului..., de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului” – tot ceea ce respira aer (Genesa 7.23). Unii oameni din ziua de azi sunt ofensați de istoria potopului, spunând că e o dovadă a nedreptății lui Dumnezeu, a despotismului sau a simplei răutăți. Ei acuză Biblia că promovează un Dumnezeu temperamental care judecă haotic și spune că numai un tiran ar îneca pe toată lumea, inclusiv copii și toate acele animale inocente.
Astfel de atacuri asupra caracterului lui Dumnezeu nu sunt un lucru nou. De când sunt păcătoși pe pământ au existat acuze că Dumnezeu e nedrept. Gândește-te la felul subtil în care Adam aruncă vina. Când e întrebat despre faptul că a mâncat din fructul interzis, Adam spune: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.” (Genesa 3.12) Adică a fost vina femeii și a lui Dumnezeu, fiindcă El a făcut-o pe femeie. Însă prin aruncarea vinei asupra lui Dumnezeu păcatul lui Adam nu s-a diminuat. Și faptul că Îl numim pe Dumnezeu „nedrept” nu va micșora nici păcatul nostru.
Potopul din zilele lui Noe are multe echivalente în istorie. Dumnezeu i-a judecat pe oamenii din Canaan, dând poruncă să fie nimiciți cu totul (Deuteronomul 20.16-18). În mod similar a judecat cetățile Sodoma și Gomora (Genesa 19.24-25), Ninive (Naum 1.14) și Tir (Ezechiel 26.4). Și judecata finală din fața scaunului de domnie mare și alb va avea ca rezultat că toți cei răi din toate timpurile vor fi aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 20.11-15). Mesajul clar al Bibliei este că Dumnezeu judecă păcatul, fie printr-o armată invadatoare, fie prin foc și pucioasă, fie printr-un potop global catastrofal.
Potopul a fost drept pur și simplu pentru că Dumnezeu a poruncit să aibă loc (și Dumnezeu este drept). „Domnul este drept. … În El nu există nedreptate!” (Psalmul 92.15 NTLR) „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie.” (Psalmul 89.14) Dumnezeu face ceea ce este drept. Decretele și judecățile Lui sunt întotdeauna drepte. Dacă a decretat că întreaga lume va fi inundată, atunci a fost îndreptățit să facă acest lucru, indiferent de ceea ce spun oamenii sceptici. Nu e surprinzător că tindem să definim dreptatea într-un mod care este în beneficiul nostru.
Potopul a fost drept pentru că omenirea era plină de răutate. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Genesa 6.5) Nu ne putem imagina pe deplin măsura răutății din zilele acelea. Nu am văzut niciodată ceva asemănător. Răul era „mare” și fiecare gând din inima fiecărui om era îndreptat numai spre rău în mod continuu. Nu exista bunătate în lume; fiecare persoană era coruptă în întregime. Nu era nimic în ei ce să nu fie rău. Oamenii din zilele lui Noe nu erau neinițiați în ale păcatului, ci erau dedați cu totul și tot ceea ce făceau era o urâciune.
Textul ne dă câteva indicii despre măsura răului dinainte de potop. O problemă era violența larg răspândită: „Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu și plin de violență.” (Genesa 6.11, NTLR) Descendenții lui Cain, primul ucigaș, erau afundați în vărsări de sânge. Un alt rău printre antediluvieni era sexualitatea ocultă. Genesa 6.1-4 îi menționează pe nefilimi, „vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume”, care au rezultat din împreunarea dintre îngeri căzuți și femeile oamenilor. Demonii care au participat în acest păcat acum „stau înconjurați de întuneric, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată” (2 Petru 2.4). Oamenii care au participat – și nefilimii înșiși – au fost nimiciți în potop. Descrierea biblică a omenirii dinainte de potop este că oamenii au ajuns cu totul împietriți și fără putință de a se pocăi. Lucrurile stăteau atât de rău, încât „I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui” (Genesa 6.6).
Dar cum stă treaba cu copiii care s-au înecat? Realitatea e că păcatul afectează întreaga societate, nu numai pe cei implicați în mod intenționat în rău. Când o societate promovează avortul, ca urmare bebeluși mor. Când un tată sau o mamă încep să consume droguri ilicite, copiii lor vor suferi ca urmare. Și în cazul generației lui Noe, când o cultură se dedă la violență și sexualitate aberantă, copiii suferă. Omenirea a adus potopul asupra ei și asupra copiilor ei.
Potopul a fost drept pentru că tot păcatul este o ofensă capitală. „Plata păcatului este moartea.” (Romani 6.23) Nu trebuie să fim șocați că Dumnezeu a măturat populația lumii cu potopul; trebuie să fim șocați că nu a făcut ceva similar cu noi! Păcătoșii tind să privească ușor păcatul, dar tot păcatul este vrednic de moarte. Luăm îndurarea lui Dumnezeu ca un lucru cuvenit, ca și când l-am merita, și ne plângem despre dreptatea Lui ca și când ar fi oarecum un lucru nedrept, ca și când nu am merita-o.
Potopul a fost drept pentru că Creatorul are dreptul să facă ceea ce vrea cu creația Lui. Așa cum olarul poate face orice vrea cu lutul de pe roata lui, în același fel Dumnezeu are dreptul să facă ceea ce vrea cu lucrarea mâinilor Sale. „Domnul face tot ce vrea în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.” (Psalmul 135.6)
Iată cea mai uimitoare parte din istoria potopului: „Noe a căpătat milă înaintea Domnului.” (Genesa 6.8) Harul lui Dumnezeu s-a manifestat în creația Sa deteriorată, pătată de păcat și l-a păstrat pe un om și familia sa. Făcând aceasta, Dumnezeu a păstrat întreaga rasă umană prin linia genealogică evlavioasă a lui Set. Și prin faptul că a adus animalele la corabie, Dumnezeu a păstrat și restul creației Sale. Așadar judecata lui Dumnezeu nu a fost o anihilare totală, ci a fost o resetare.
Judecata lui Dumnezeu din timpul lui Noe a fost însoțită de har. Domnul este „un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioşie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea...” (Exodul 34.6-7, italice adăugate) Dumnezeu ar prefera ca păcătosul să se pocăiască și să trăiască (Ezechiel 18.23). Dumnezeu a întârziat judecata asupra amoriților vreme de patru sute de ani (Genesa 15.16). Dumnezeu ar fi cruțat Sodoma chiar și pentru zece oameni neprihățiți care ar fi locuit acolo (Genesa 18.32). Însă, în cele din urmă, judecata Lui trebuie să se reverse.
Lui Noe i-a luat aproape o sută de ani să construiască corabia. Putem presupune că, dacă alți oameni ar fi vrut să urce în corabie și să fie salvați ar fi putut face acest lucru. Dar pentru aceasta ar fi fost nevoie de credință. Odată ce Dumnezeu a închis ușa, a fost prea târziu; au pierdut șansa (Genesa 7.16). Ideea este că Dumnezeu nu trimite niciodată judecata fără o avertizare anterioară. În calitate de comentator, Matthew Henry a spus: „Nimeni nu e pedepsit de justiția lui Dumnezeu, ci numai cei care urăsc să fie reformați de harul lui Dumnezeu.”
Potopul global din zilele lui Noe a fost o pedeapsă pentru păcat. Cei care spun că potopul a fost nedrept probabil nu agreează ideea judecății de la bun început. Istoria lui Noe e o aducere aminte vie a faptului că, fie că ne place, fie că nu, mai este o judecată care urmează să vină: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului.” (Matei 24.37) Ești gata, sau vei fi măturat?
English
Cum a fost potopul din timpul lui Noe un lucru drept?
