Întrebare
Ce este pariul lui Pascal?
Răspuns
Pariul lui Pascal se numește așa după filosoful și matematicianul din secolul XVII Blaise Pascal. Una dintre cele mai însemnate lucrări ale lui Pascal a fost Pensées („Cugetări”), care a fost publicată ca postum în 1670. În lucrarea aceasta întâlnim ceea ce e cunoscut ca fiind pariul lui Pascal.
Esența pariului este că, potrivit lui Pascal, numai prin rațiune nu poți ajunge la cunoștința existenței lui Dumnezeu, așadar lucrul înțelept e să-ți trăiești viața ca și când Dumnezeu există, pentru că o astfel de viață are totul de câștigat și nimic de pierdut. Dacă trăim ca și când Dumnezeu există, și El chiar există, am câștigat cerul. Dacă nu există, nu am pierdut nimic. Dacă, pe de altă parte, trăim ca și când Dumnezeu nu există și în realitate există, ne-am ales cu iadul și am pierdut fericirea cerului. Dacă cântărești opțiunile, în mod clar alegerea rațională de a trăi ca și când Dumnezeu există este cea mai bună dintre opțiunile posibile. Pascal chiar a sugerat că unii oameni pot la un moment dat să nu aibă capacitatea de a crede în Dumnezeu. Într-un astfel de caz, ar trebui să trăiască oricum ca și când ar avea credință. Poate că trăind ca și când ar avea credință, pot chiar să ajungă să aibă credință.
Acum, de-a lungul anilor au existat critici venind din diverse tabere. De exemplu, există argumentul din partea revelațiilor inconsecvente. Acest argument critică pariul lui Pascal pe baza faptului că nu există motiv să limităm alegerile la Dumnezeul creștin. Pentru că au existat multe religii de-a lungul istoriei umane, potențial pot exista mulți dumnezei. O altă critică vine din cercurile ateiste. Richard Dawkins a postulat posibilitatea unui dumnezeu care poate răsplăti necredința onestă și poate pedepsi credința oarbă sau simulată.
Fie cum ar fi, ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi este dacă pariul lui Pascal poate fi în concordanță cu Scriptura. Pariul cade la examen în următoarele puncte. În primul rând și cel mai important, nu ia în considerare argumentul apostolului Pavel din Romani 1 că cunoașterea despre Dumnezeu este evidentă pentru toată lumea, astfel că nu avem scuze (Romani 1.19-20). Rațiunea singură ne poate duce la cunoașterea despre existența lui Dumnezeu. Va fi o cunoaștere incompletă a lui Dumnezeu, dar totuși este o cunoaștere despre Dumnezeu. Mai departe, cunoașterea despre Dumnezeu este suficientă cât să ne facă să fim fără scuză înaintea judecății lui Dumnezeu. Ne aflăm cu toții sub mânia lui Dumnezeu pentru că am înăbușit adevărul lui Dumnezeu în nelegiuire.
În al doilea rând, nu se menționează costul pe care îl implică urmarea lui Isus. În Evanghelia după Luca, Isus ne avertizează de două ori să socotim costul de a deveni ucenicii Lui (Luca 9.57-62, 14.25-33). Există un cost în a-L urma pe Isus și nu e un cost ușor de plătit. Isus le-a spus ucenicilor că va trebui să-și piardă viața ca să o salveze (Matei 10.39). Urmarea lui Isus aduce cu ea ură din partea lumii (Ioan 15.19). Pariul lui Pascal nu menționează nimic din toate acestea. Prin urmare reduce credința în Cristos la simplă credulitate.
În al treilea rând, interpretează cu totul greșit depravarea naturii umane. Omul natural – cel care nu a fost născut din nou de Duhul Sfânt (Ioan 3.3) – nu poate fi convins să aibă o credință salvatoare în Isus Cristos printr-o analiză cost-beneficiu cum e în pariul lui Pascal. Credința e rezultatul nașterii din nou, și aceea e o lucrare divină a Duhului Sfânt. Aceasta nu înseamnă că cineva nu poate fi de acord cu ceea ce spun Evangheliile sau chiar să fie ascultător în exterior de Legea lui Dumnezeu. Una dintre ideile din pilda despre tipurile de pământ spusă de Isus (Matei 13) este că convertirile false vor exista până când Cristos Se va întoarce. Însă semnul adevăratei credințe salvatoare este roada pe care o produce (Matei 7.16-20). Pavel prezintă argumentul că omul natural nu poate înțelege lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.14). De ce? Pentru că trebuie discernute spiritual. Pariul lui Pascal nu menționează deloc lucrarea preliminară necesară a Duhului Sfânt pentru ajungerea la cunoașterea credinței mântuitoare.
În al patrulea și cel din urmă rând, ca unealtă apologetică/evanghelistică (așa cum a fost intenționat să fie pariul), pare concentrat pe o perspectivă risc/răsplată, care nu se potrivește cu o credință salvatoare reală în Cristos. Isus a numit ascultarea de poruncile Lui ca fiind o dovadă a dragostei pentru Cristos (Ioan 14.23). Potrivit pariului lui Pascal, alegi să crezi și să-L asculți pe Dumnezeu pe baza primirii cerului ca răsplată. Aceasta nu înseamnă să minimizezi faptul că cerul este o răsplată și că e ceva care trebuie așteptat cu nădejde și dorit. Dar dacă ascultarea noastră e motivată numai sau în principal de dorința de a ajunge în cer și de a evita iadul, atunci credința și ascultarea devin un mijloc de a obține ceea ce vrem, în loc să fie rezultatul unei inimi care a fost născută din nou în Cristos și care manifestă credință și ascultare din dragoste de El.
În concluzie, pariul lui Pascal, cu toate că este un fragment interesant de gândire filosofică, nu trebuie să aibă nicidecum loc în repertoriul evanghelistic și apologetic al unui creștin. Creștinii trebuie să împărtășească și să vestească Evanghelia lui Isus Cristos, care ea singură e „... puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede...” (Romani 1.16).
English
Ce este pariul lui Pascal?
