Întrebare
Cum ar trebui să reacționeze creștinii la cineva care părăsește credința?
Răspuns
Desigur, înțelegerea noastră a situației oricărui om este limitată, dar atunci când un "creștin" părăsește credința sau renunță la credința în Dumnezeu, avem câteva linii directoare generale cu privire la modul în care să răspundem. În multe cazuri de persoane de profil înalt care părăsesc credința, observăm că plecările lor de la credință nu au fost "desconvertire", cât mai degrabă "înțelegerea unui fapt".
Pe măsură ce persoanele care și-au abandonat credința își spun poveștile, observăm adesea că, treptat, au început să se simtă inconfortabil și, în cele din urmă, au respins aspecte ale culturii și ale credinței creștine. Ei au știut pentru o perioadă destul de lungă de timp că nu făceau decât să simuleze și că pur și simplu "se prefăceau că sunt de acord" cu creștinismul. După un timp, aceste persoane au acceptat că nu aveau un simț profund al adevărului și nu erau conectați la el. Ei nu și-au schimbat ideologia, în sine, ci doar identificarea.
Pentru cei mai mulți dintre cei care Îi întorc spatele lui Dumnezeu, pierderea credinței înseamnă de fapt recunoașterea faptului că nu au avut-o niciodată. Ceea ce au avut a fost un acord intelectual vag cu unele dintre principiile Evangheliei, unele tradiții de familie, unele legături sociale și (în cazurile cele mai mediatizate) o carieră strălucită. Dar, atunci când au apărut întrebări, nu au avut credință sau încredere reală în Mântuitorul. În general, acesta este motivul pentru care oamenii care s-au identificat odată ca fiind creștini își schimbă părerea. Nu este vorba de faptul că au fost credincioși adevărați, apoi au încetat; este vorba de faptul că au ajuns să accepte că nu au fost niciodată credincioși reali.
Parabola lui Isus despre cele patru tipuri de sol ilustrează ceea ce se întâmplă în inima celor care se îndepărtează de credință (Matei 13:1-23). Sămânța răsare în solul pietros și, pentru o vreme, lucrurile arată bine, dar nu a existat niciodată vreo rădăcină. Lipsite de adevărata adâncime, plantele se ofilesc și mor; lipsite de o adevărată schimbare a inimii, așa-numita credință dispare.
Dar există o altă posibilitate legitimă de a explica comportamentul celor care părăsesc credința - într-o altă parabolă a lui Isus. S-ar putea ca cei care par să se îndepărteze să treacă printr-o experiență de tip fiu risipitor (a se vedea Luca 15:11-32). Dacă sunt cu adevărat salvați, atunci ceea ce vedem ca fiind îndepărtarea lor de credință este o victorie tragică a păcatului în viața lor. O astfel de îndărătnicie va fi rezolvată, în cele din urmă. Creștinii legitimi pot păcătui și se pot lupta cu îndoiala, dar vor ieși din asta, adesea după o perioadă de disciplinare divină (vezi Galateni 6:1-5 și Evrei 12:4-13).
Oricare ar fi situația - fie că cei care părăsesc credința sunt ca pământul pietros, fie că sunt ca fiul risipitor –, este una sfâșietoare. Astfel de situații ar trebui abordate cu dragoste și sinceritate. Este aproape imposibil pentru noi să știm, cu certitudine, ce se întâmplă în inima cuiva (1 Samuel 16:7). Dar Scriptura spune clar că cei care sunt născuți din nou nu își pot pierde acest statut (Ioan 10:28). De asemenea, este clar că și cei care sunt salvați pot risca consecințe grave pentru neascultare (a se vedea 1 Corinteni 5:5 și Galateni 6:7).
Cel mai bun lucru de făcut atunci când avem îndoieli este să recunoaștem că Dumnezeu ne lasă spațiul necesar pentru a le exprima (Marcu 9:24; Habacuc 1:2-4). El știe că ne vom lupta cu experiențele noastre (Ioan 16:32-33). Este esențial să știm că El ne oferă răspunsuri atunci când le căutăm (Matei 7:7-8). Scriptura (Ioan 20:31; 2 Petru 1:16; Luca 1:1-4) și natura (Romani 1:18-20; Psalmul 19:1) servesc ambele pentru a oferi dovezi și motive să credem. Aceasta nu face ca răspunsurile să fie simple, dar ele există (1 Ioan 4:1). Putem și trebuie să cerem sfatul celor cu mai multă experiență și înțelepciune, pentru a ne ajuta să răspundem la aceste întrebări (Proverbele 11:14; Filipeni 3:14-15). Poate mai mult decât orice, este esențial să ne amintim că "nu înțeleg" nu este același lucru cu "acest lucru nu poate fi adevărat". Majoritatea oamenilor care se "desconvertesc" ajung la un punct de criză în care nu sunt de acord cu Dumnezeu și refuză să accepte că s-ar putea înșela; pe baza acestui fapt, ei decid că Dumnezeu nu există. Mai devreme sau mai târziu, ceea ce o persoană vrea să creadă devine mai important decât orice dovadă contrară (vezi Ioan 5:39-40).
Unele întrebări sunt dificile și nu toate au răspunsuri fericite. Dar există răspunsuri. Mulți căutători și sceptici le-au găsit (1 Petru 3:15). Rugăciunea noastră este ca cei care părăsesc credința să se întoarcă la adevăr. Dacă nu o fac, acest lucru nu face decât să demonstreze că simpla afirmație "Sunt creștin" nu este autentică în mod automat, chiar și atunci când o persoană este sinceră (Matei 7:21-23; Marcu 13:13).
English
Cum ar trebui să reacționeze creștinii la cineva care părăsește credința?
