Întrebare
Dacă mă lupt cu un păcat obișnuit, înseamnă că nu sunt mântuit?
Răspuns
De această parte a cerului, fiecare creștin se va lupta cu păcatul. Apostolul Ioan le scrie credincioșilor din fiecare generație: "Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi." (1 Ioan 1:8, vezi și 1 Ioan 1:10) Dacă creștinii ar fi fost destinați să nu se lupte niciodată cu păcatul, atunci Isus nu i-ar fi învățat pe urmașii Săi să se roage: "Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri." (Matei 6:12) Vestea bună este că, deși încă mai păcătuim, ne putem mărturisi păcatele Domnului, putem primi iertarea și curățirea Lui și putem rămâne în părtășie cu Dumnezeu (vezi 1 Ioan 1:9).
Biblia arată clar că, după mântuire, creștinii continuă să păcătuiască. Nimeni nu este perfect. Iacov scrie: "Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul." (Iacov 3:2; vezi și Filipeni 3:12; Iacov 3:8; 4:17). Autorul cărții Evrei descrie lupta credinciosului cu păcatul obișnuit și nevoia de "[a da] la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte" (Evrei 12:1). În Romani 7:14-25, apostolul Pavel scrie deschis și sincer despre lupta sa cu păcatul: "Dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc." (versetele 14-15)
Păcatul obișnuit nu ne va face să ne pierdem mântuirea sau nu ne va ține departe de rai, dar ne poate împiedica părtășia cu Dumnezeu dacă nu mărturisim cu umilință și nu căutăm în mod continuu restaurarea. Pe măsură ce ne luptăm cu păcatul în umblarea noastră de creștini, nu trebuie să renunțăm niciodată la luptă sau să cedăm în fața dorințelor noastre păcătoase. Dacă vrem să fim înarmați corespunzător pentru luptă, este util să înțelegem ce se întâmplă cu noi atunci când suntem mântuiți. De îndată ce ne punem credința în Isus Hristos și primim mântuirea Sa, devenim creații noi în Isus Hristos. Vechea noastră viață de păcat a murit și a dispărut, și o viață nouă începe (2 Corinteni 5:17; Romani 6:4). În același timp, suntem la începutul unui proces de creștere spirituală numit sfințire.
În momentul mântuirii, Dumnezeu ne dă Duhul Sfânt pentru a iniția o lucrare internă de conformare a noastră cu chipul Fiului Său (a se vedea Romani 8:29; 1 Tesaloniceni 4:3). El începe să ne facă din ce în ce mai asemănători cu Isus și continuă lucrarea de-a lungul vieții noastre (Filipeni 1:6). Este o progresie lentă de "schimbare în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului" (2 Corinteni 3:18). Procesul nu va fi complet până când nu-L vom vedea pe Isus față în față (1 Ioan 3:2). Abia atunci va înceta lupta noastră cu păcatul.
Dumnezeu face lucrarea, dar noi trebuie să ne supunem în mâinile Lui și să cooperăm cu El. (Matei 26:41; Luca 12:15; 1 Petru 5:6-11; Iacov 4:7). Pavel îi încurajează pe toți credincioșii să „alerge spre ținta" maturității creștine (Filipeni 3:12-14). Urmărirea unui stil de viață bazat pe păcatul obișnuit ne va împiedica capacitatea de a trăi în lumina, harul și libertatea pe care Isus Hristos le-a dorit pentru noi (a se vedea Romani 6:11-14; 13:12-14). Nu putem lăsa vinovăția pentru păcat să ne scoată din luptă (Romani 8:1-17) și nici nu trebuie să permitem ca disponibilitatea plină de har a lui Dumnezeu de a ne ierta păcatele să ne adoarmă într-o apatie insensibilă, simțind că putem continua să păcătuim (Romani 6:1-14).
Ioan îndeamnă: "Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi." (1 Ioan 2:1-2)
Dumnezeu ni L-a dat pe Isus Hristos ca Avocat al nostru. Chiar și atunci când facem tot posibilul să nu păcătuim, uneori nu reușim. Când eșuăm, trebuie să ne amintim că nu este totul pierdut. Isus stă în fața Tatălui, pledând cauza noastră. "Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat." (Evrei 4:15) Putem veni la Isus și să găsim îndurare și har pentru a ne ajuta în lupta noastră împotriva păcatului obișnuit (vezi Evrei 4:16). El a plătit prețul și pedeapsa pentru păcatele noastre, inclusiv pentru cele comise după ce am fost salvați (2 Corinteni 5:21; Romani 3:25; Coloseni 2:13-14; Evrei 9:28; 1 Petru 2:24).
Scriptura ne învață să fim sinceri cu noi înșine și cu Dumnezeu cu privire la lupta noastră împotriva păcatului, recunoscând că suntem incapabili să învingem lupta prin forțele și puterea noastră. Putem fi biruitori doar bazându-ne pe puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, lăsându-L să ne călăuzească viața (Galateni 5:16), umblând și trăind prin El (Galateni 5:25), încercând să nu înăbușim lucrarea Duhului (1 Tesaloniceni 5:19; Efeseni 4:30), ci căutând în schimb să fim plini de Duhul Sfânt, predându-ne în întregime controlului Său (Efeseni 5:15-20).
Îi putem cere Domnului să ne disciplineze în orice mod necesar, pentru a depăși orice păcat obișnuit din viața noastră. Putem fi înțelepți și în gardă în lupta noastră cu păcatul (2 Petru 3:17; Romani 6:12-14), rezistând ispitelor (Evrei 12:4; Iacov 4:7), evitându-le (1 Tesaloniceni 5:22), bazându-ne pe Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4:4; 2 Timotei 3:16) și căutând calea de scăpare pe care Dumnezeu o oferă (1 Corinteni 10:13). Poate dura o viață întreagă, dar, prin harul lui Dumnezeu, vom experimenta o biruință continuă și în creștere asupra păcatului.
English
Dacă mă lupt cu un păcat obișnuit, înseamnă că nu sunt mântuit?
