Întrebare
Cum explică creaționismul organele vestigiale?
Răspuns
Notă: pentru simplitate, acest articol folosește termenii „creat” și „creaționism” cu referire la crearea specială și imediată a organismelor în formele lor actuale, spre deosebire de dezvoltarea treptată a organismelor de-a lungul timpului din forme anterioare. Unele concepte ale creaționismului implică atât intervenția divină, cât și macroevoluția, dar, din motive de concizie, termenii sunt folosiți așa cum sunt descriși.
Dacă animalele au fost create și nu au evoluat, de ce au organe vestigiale? Adică, de ce ar crea Dumnezeu un animal cu părți de care nu are nevoie? Unele organe sunt denumite „vestigiale” deoarece se presupune că sunt o „urmă” — un reziduu — dintr-o formă evolutivă anterioară. Termenul „vestigial” implică o lipsă actuală de utilizare, scop sau funcție. Exemple frecvent citate la om de organe „vestigiale” sunt apendicele, coccisul și mameloanele la bărbați. Criticii creaționismului sugerează că aceste părți ale corpului sunt inutile și sunt mai probabil rezultatul unei forme biologice anterioare decât al unei creații speciale.
Prima întrebare care se pune este dacă organele în cauză sunt într-adevăr vestigiale. Dacă un organ îndeplinește o funcție, atunci nu este vestigial. Studierea efectivă a unui așa-zis organ vestigial arată adesea că, până la urmă, acesta nu este chiar atât de inutil.
Timp de ani de zile, apendicele uman a fost considerat exemplul clasic de organ vestigial sau, cel puțin, o parte a corpului cu un design defectuos. Apendicele este uneori îndepărtat, fără efecte secundare vizibile, din cauza inflamațiilor sau a tumorilor. Se presupune că aceasta este o dovadă că apendicele este un organ superfluu. Cu toate acestea, studii mai recente au sugerat că rolul apendicelui este acela de a stoca bacterii benefice folosite pentru repopularea sistemului digestiv după o boală. Îndepărtarea chirurgicală este încă necesară în caz de infecție, dar organul nu este, de fapt, lipsit de un scop în structura corpului. (Vezi Martin, L.G., „Care este funcția apendicelui uman? A avut odată un scop care s-a pierdut de atunci?” Scientific American, 21 octombrie 1999, www.scientificamerican.com/article/what-is-the-function-of-the-human-appendix-did-it-once-have-a-purpose-that-has-since-been-lost.)
În mod similar, coccisul a fost adesea considerat vestigial — o rămășiță atrofiată a „cozii” pe care o aveau strămoșii noștri (de aici și denumirea populară de „osul cozii”). Dar coccisul este departe de a fi inutil; de fapt, acesta servește ca un important punct de legătură pentru diverse tendoane și mușchi. De asemenea, stabilizează corpul atunci când o persoană se află într-o poziție șezândă cu spatele drept. Osul cozii prezintă un design bine gândit, iar fără el ne-ar fi foarte greu. (Vezi Smallwood, L., M.D., et al., „Coccydynia: An Overview of the Anatomy, Etiology, and Treatment of Coccyx Pain”, Ochsner Journal, primăvara 2014; 14(1): 84-87, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC39630.)
Dacă acest organ „vestigial” pare să nu ofere niciun beneficiu real, următoarea întrebare este dacă există un motiv convingător pentru a-l include ca parte a structurii corpului. Criticii creaționismului indică uneori prezența mameloanelor la bărbați ca fiind lipsită de sens în cadrul creației speciale. Bărbații nu produc lapte, așa că de ce ar avea organe vulnerabile care nu servesc niciunui scop util? Un răspuns la această întrebare este eficiența sporită a proiectării.
Aproape fiecare model de mașină este disponibil în mai multe variante de echipare sau pachete de accesorii. La un cost mai mare, se pot adăuga caracteristici îmbunătățite — cu comutatoare, butoane sau cadrane suplimentare pe tabloul de bord. Ar fi costisitor și risipitor pentru producător să fabrice un tablou de bord unic pentru fiecare set de opțiuni. Pentru a face acest lucru ar fi necesar un set complet diferit de unelte, mașini și piese pentru fiecare versiune, fără a mai menționa înregistrările suplimentare și controalele de calitate. Cea mai eficientă utilizare a utilajelor este fabricarea unui singur tablou de bord pentru fiecare mașină, indiferent de versiune, iar cele fără opțiunile mai sofisticate vor avea pur și simplu orificiile neutilizate de pe tablou acoperite.
Utilizarea unui singur șablon pentru a produce diverse versiuni ale aceluiași model de mașină ilustrează motivul pentru care bărbații au sfârcuri. „Mașinăria” care creează corpul uman, ADN-ul, nu are nevoie de complicația suplimentară a unor structuri toracice complet diferite pentru bărbați și femei. Este mai eficient, mai puțin complicat și mai puțin predispus la erori genetice să existe pur și simplu un singur „șablon” pentru ambele sexe, deși unul dintre ele va dezvolta o funcție suplimentară pentru mamelon. Ceea ce poate părea o risipă este, de fapt, mai eficient decât a avea organe personalizate pentru fiecare sex. (Pentru o discuție privind un alt scop al mamelonului masculin, vezi Bergman, J., „Is the human male nipple vestigial?” Journal of Creation 15(2):38-41, august 2001, https://creation.com/is-the-human-male-nipple-vestigial.)
Multe dintre organele considerate inutile de generațiile anterioare se dovedește acum că au un scop. Iar unele trăsături capătă sens din perspectiva unui cod genetic optimizat. În mare, aceste două considerente explică existența organelor „vestigiale”, din perspectiva creației speciale. Având în vedere înțelepciunea lui Dumnezeu, știm că fiecare trăsătură a corpului are un scop, indiferent dacă îl înțelegem pe deplin sau nu (vezi Psalmul 139:14).
English
Cum explică creaționismul organele vestigiale?
