Ce sunt opririle din drumul crucii și ce putem învăța din ele?





Întrebare: Ce sunt opririle din drumul crucii și ce putem învăța din ele?

Răspuns:
Opririle din drumul crucii, cunoscut și ca Via Dolorosa, este o narațiune a ultimelor ore din viața pământească a lui Isus Cristos care continuă să asigure convingere de păcat pentru fiecare creștin și aplicații pentru viața noastră. Opririle din drumul crucii slujesc ca o aducere-aminte puternică a felului smerit în care Isus a fost dispus să-Și lase la o parte orice privilegiu al divinității Sale, ca să ne asigure o cale spre mântuire prin jertfa Sa.

Sunt câteva versiuni larg acceptate care descriu acele ultime ore, una este biblică și celelalte sunt relatări mai tradiționale ale evenimentelor care s-au petrecut în ultimele ore ale vieții lui Isus. Forma tradițională a opririlor din drumul crucii este cum urmează.

1. Isus este condamnat la moarte.
2. Lui Isus I se dă crucea.
3. Isus cade pentru prima dată.
4. Isus Își întâlnește mama, pe Maria.
5. Simon din Cirene este obligat să care crucea.
6. Veronica șterge sângele de pe fața lui Isus.
7. Isus cade pentru a doua oară.
8. Isus le întâlnește pe femeile din Ierusalim.
9. Isus cade pentru a treia oară.
10. Isus este dezbrăcat de hainele Sale.
11. Isus este pironit pe cruce – Crucificarea.
12. Isus moare pe cruce.
13. Trupul lui Isus este luat de pe cruce – Depunerea sau Bocirea.
14. Trupul lui Isus este depus în mormânt.

Totuși, așa cum sunt în forma tradițională a opririlor din drumul crucii, opririle 3, 4, 6, 7 și 9 nu sunt pe de-a-ntregul biblice. Prin urmare, a fost formulată o „cale a crucii scripturală”. Mai jos se află descrierile biblice ale celor 14 opriri din drumul crucii și aplicația pentru viață a fiecăreia dintre ele.

Prima oprire din drumul crucii: Isus pe Muntele Măslinilor (Luca 22.39-46)
Pe Muntele Măslinilor, Isus S-a rugat ca Tatăl Său să ia cupa din mâna Lui, care însemna moartea Sa pe cruce; lucrul acesta a demonstrat umanitatea lui Isus (Luca 22.39-46). Nu e greu să ne imaginăm ce proporții avea anticiparea, având în vedere evenimentele prin care urma să treacă. Vine un timp în viața tuturor creștinilor când și ei trebuie să aleagă între voia lui Dumnezeu și voia lor, și acea alegere, la fel ca a lui Isus, arată gradul de devotament și de ascultare față de Dumnezeu, cât și adevărata stare a inimii. Cu toate că Isus era conștient de soarta cu care tocmai avea să Se confrunte atunci când S-a rugat pe Muntele Măslinilor ca Dumnezeu să modifice evenimentele, rugăciunea Lui a fost ca voia Tatălui să se facă indiferent de ce rezerva viitorul pentru El. Chiar țintuit pe cruce, cu suflarea de viață pe terminate, Isus încă ne învăța importanța ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și importanța de a avea încredere în El în orice situație.

Cea de-a doua oprire din drumul crucii: Isus este trădat de Iuda și arestat (Luca 22.47-48)
Când L-a trădat pe Isus, Iuda nu a devenit numai unul dintre cele mai disprețuite personaje din istorie, ci a devenit și o aducere-aminte persistentă pentru fiecare creștin că au fost momente în care a căzut în ispita de a păcătui. Pentru creștin, căderea în păcat este asemenea cu a-L trăda pe Cel care Și-a dat viața pentru noi. Cu cât mai mare este trădarea atunci când păcatul este un comportament ales, întorcând în mod deliberat spatele mustrării spirituale (Luca 22.47-48)? Iuda a trăit în preajma lui Isus și a stat la picioarele Lui, învățând de la El mai mulți ani. Dar pentru că inima lui nu a fost transformată de puterea Duhului Sfânt, când a fost ispitit de Satan, a căzut. În calitate de credincioși, ni se spune să ne „verificăm pe noi înșine”, să vedem dacă suntem cu adevărat în credință (2 Corinteni 13.5).

Cea de-a treia oprire din drumul crucii: Isus este condamnat de Sanhedrin (Luca 22.66-71)
Consiliul Sanhedrinului, alcătuit din șaptezeci de preoți și scribi și un mare preot, a cerut ca Pilat să Îl execute pe Isus. Acest episod servește ca o avertizare pentru toți creștinii să fim atenți să nu ne înălțăm pe noi înșine prin a-i judeca pe alții cu o neprihănire de sine. Cunoașterea biblică și funcțiile înălțate din această lume încă eșuează în mod lamentabil în a fi în mod perfect sfinte și un mod de gândire plin de mândrie poate însemna prăbușirea chiar și a celui mai pios om. Biblia ne învață să respectăm pozițiile de autoritate, dar la urma urmei voia lui Dumnezeu și Cuvântul Lui trebuie să domnească în mod absolut în viața noastră. Creștinii au primit în dar botezul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu ca să-i mângâie, să-i învețe și să-i călăuzească în orice situație, dându-le posibilitatea de a lua fiecare decizie potrivit cu voia perfectă a lui Dumnezeu, negând în esență nevoia cuiva de a avea conducători religioși precum Sanhedrinul. Faptul că evreii au încredințat autoritatea religioasă supremă Sanhedrinului a dus la corupție în rândul multor preoți și scribi din Sanhedrin, și când Isus a început să-i învețe pe oameni o învățătură care submina autoritatea lor, au complotat împotriva Lui și, în cele din urmă, au cerut crucificarea Lui de către guvernul roman (Luca 22.66-71).

Cea de-a patra oprire din drumul crucii: Petru se leapădă de Isus (Luca 22.54-62)
Atunci când Isus a fost arestat, câțiva dintre cei prezenți atunci l-au acuzat pe Petru că este unul dintre cei care Îl urmează pe Isus (Luca 22.54-62). După cum a prevestit Isus anterior, Petru a negat că-L cunoaște pe Isus de trei ori. Petru era ucenicul pe care Isus îl iubea și în care avea încredere, care a fost martor în rândul întâi la multe minuni, și chiar a umblat pe apă împreună cu Isus (Matei 14.29-31). Chiar și așa, Petru a demonstrat slăbiciunea umanității prin faptul că s-a lepădat de Isus de frica de a nu fi arestat și el. Pretutindeni în lume creștinii încă întâmpină persecuție și umiliri din partea celor necredincioși din societate, de la abuz verbal până la bătăi și moarte. Oamenii îl pot judeca pe Petru cu o neprihănire de sine pentru că s-a lepădat de Isus și pentru că i-a fost frică de ce i-ar face romanii dacă ar descoperi relația lui cu Isus, dar cât de mulți creștini scripturali pot spune că niciodată nu au păstrat tăcerea cu privire la credința lor în fața discriminării în public sau în privat? O astfel de tăcere demonstrează slăbiciunea omenirii. Credința lui Petru a fost una imperfectă în primul rând pentru că, la acea vreme, Duhul Sfânt nu locuia în el. După ce, în ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a venit să locuiască în inima credincioșilor (Fapte 2), Petru a fost un leu viteaz al credinței, căruia nu i-a mai fost frică să-L vestească pe Domnul său.

Cea de-a cincea oprire din drumul crucii: Isus e judecat de Pilat din Pont (Luca 23.13-25)
După standardele legale de astăzi, e puțin probabil ca Isus să fi fost condamnat de vreo curte judecătorească, mai ales de vreme ce nu a putut fi adusă nicio dovadă reală împotriva Sa. Pilat din Pont nu a putut găsi nicio greșeală în tot ceea ce a făcut Isus și a vrut să-L elibereze (Luca 23.13-24), dar Sanhedrinul a cerut ca Pilat să ordone executarea Lui. Sanhedrinul, care conducea după legea și tradiția mozaică strictă, L-a considerat pe Isus ca fiind o amenințare majoră la adresa autorității stăpânirii lor peste evrei. Isus i-a învățat pe oameni că mântuirea este prin harul lui Dumnezeu, nu prin aderarea la multele învățături emise de Sanhedrin, și o astfel de învățătură nu numai că submina autoritatea conducătorilor religioși, ci însemna și o amenințare serioasă pentru mijlocul lor de trai. Chiar și astăzi, mesajul mântuirii prin puterea și alegerea lui Dumnezeu, nu prin eforturile noastre este nepopular. Ființele omenești, în natura lor căzută, întotdeauna vor să-și câștige propria lor mântuire, sau cel puțin să aibă o parte în ea, ca să putem pretinde cel puțin o parte de glorie. Dar mântuirea e a Domnului, care nu Își împarte slava cu nimeni (Isaia 42.8).

Cea de-a șasea oprire din drumul crucii: Isus este biciuit și încununat cu spini (Luca 23.63-65)
Vindecarea la care se face referire în acest pasaj este una spirituală, sau vindecarea din păcat. Iertarea de păcat și restaurarea în poziția în care să ai parte de favorul lui Dumnezeu sunt adesea reprezentate ca fiind un act de vindecare. Cu peste 500 de ani înainte ca Maria să-I dea naștere lui Isus, Isaia a profețit că Isus va fi străpuns (rănit) pentru păcatele noastre (Isaia 53.3-6) și zdrobit pentru fărădelegile noastre și că prin rănile Lui vom fi vindecați.

Cea de-a șaptea oprire din drumul crucii: Isus Își ia crucea (Marcu 15.20)
Atunci când Isus Și-a luat crucea, căra mai mult decât un lemn. Lucrul necunoscut de numeroșii spectatori din acea zi este că Isus purta păcatele omenirii, înfruntând pedeapsa cuvenită acelor păcate, pe care urma să o sufere în locul omului. În Matei 16.24, Isus ne îndeamnă: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Ne face cunoscut și că aceasta nu este o opțiune: „Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10.38) Să ne luăm crucea, un instrument al morții, înseamnă să murim față de noi înșine, ca să trăim ca făpturi cu totul noi (2 Corinteni 5.17) în slujire și ascultare de Cristos. Aceasta înseamnă să ne supunem lui Dumnezeu voia noastră, afecțiunile, ambițiile și dorințele noastre. Nu trebuie să căutăm fericirea noastră ca pe cel mai înalt obiectiv, ci trebuie să fim gata să renunțăm la tot și, la nevoie, să ne dăm și viața.

Cea de-a opta oprire din drumul crucii: Simon din Cirene Îl ajută pe Isus să Își ducă crucea (Luca 23.26)
Simon din Cirene poate fi socotit o victimă a circumstanțelor. Cel mai probabil e că a venit la Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelor și probabil că nu știa multe lucruri despre evenimentele care erau în desfășurare. Știm foarte puține lucruri despre Simon din Cirene, devreme ce nu mai este menționat în Biblie după ce a ajutat la cărarea crucii pe care urma să fie răstignit Isus (Luca 23.26). Fiindu-i poruncit să ajute de către soldații romani, Simon nu a opus rezistență, temându-se probabil pentru viața lui, având în vedere situația în care se afla. Spre deosebire de Isus, care Și-a dus de bunăvoie crucea, Simon din Cirene a fost „constrâns” sau forțat să o ducă. În calitate de creștini, trebuie să ne alăturăm lui Isus în suferințele Lui de bunăvoie, așa cum ne îndeamnă Pavel: „Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.” (2 Timotei 1.8)

Cea de-a noua oprire din drumul crucii: Isus le întâlnește pe femeile din Ierusalim (Luca 23.27-31) Când Isus le-a întâlnit pe femeile care boceau și pe unii dintre ucenicii Săi în drumul către crucificare, i-a avertizat să nu plângă pentru El, ci preocuparea lor să fie pentru ei înșiși și viața copiilor lor, având în vedere creșterea răului în tot Ierusalimul (Luca 23.27-31). Și în timp ce suferea durere mare și umilire personală, preocuparea lui Isus nu a fost pentru El Însuși, ci pentru viața și sufletul acelora care erau în pericolul condamnării eterne datorită păcatului din viața lor. Aceeași avertizare este relevantă și astăzi pentru creștini, că trebuie să fim atenți să nu permitem ca preocupările pentru această lume să fie mai importante decât devoțiunea și ascultarea de Dumnezeu. Isus a spus: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18.36) și, ca cetățeni ai cerului, preocuparea și atenția noastră trebuie să fie acolo.

Cea de-a zecea oprire din drumul crucii: Isus este crucificat (Luca 23.33-47)
Este dificil, la peste două mii de ani de la eveniment, să ne imaginăm oroarea momentului așa cum au trăit-o cei mai apropiați de Isus, care au fost forțați să asiste în timp ce piroanele erau trecut prin mâinile și picioarele Sale și țintuite în lemnul pe care Își va da ultima suflare din trupul Său omenesc (Luca 23.44-46). Totuși, cei dragi și ucenicii Săi nu au înțeles pe deplin semnificația a ceea ce se petrecea în acel moment. Încă nu puteau înțelege că aceste fapte rele ale oamenilor erau rezultatul scopului și planului de mântuire a tuturor celor care vor crede în Cristos. În ceea ce ne privește pe noi astăzi, „cum vom scăpa dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare”? (Evrei 2.3) „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Fapte 4.12)

Cea de-a unsprezecea oprire din drumul crucii: Isus îi promite Împărăția Sa tâlharului care a crezut (Luca 23.43)
Este posibil că tâlharul răstignit lângă Isus a fost în stare să înțeleagă ideea generală că pentru Isus viața nu se termina, ci trecea dincolo de lumea fizică în veșnicia de care a venit să facă parte omenirii. Tâlharul avea să devină unul dintre primii oameni care au intrat în paradis prin har, prin credința în Isus Cristos (Efeseni 2.8-9). Isus i-a spus tâlharului că va fi în paradis în acea zi împreună cu El, pentru că L-a acceptat și a crezut în Fiul lui Dumnezeu. În mod clar, acesta este un exemplu al faptului că omul e mântuit prin har, prin credință, nu prin fapte, așa cum cei care L-au persecutat și condamnat pe Isus voiau ca oamenii să creadă.

Cea de-a douăsprezecea oprire din drumul crucii: Pe cruce, Isus vorbește cu mama și ucenicii Lui (Luca 23.48-49)
Isus, în ceasul morții Sale, încă punea nevoile celorlalți în fața nevoilor Sale și, cu abnegație, încredințează grija mamei Sale preaiubitului Lui ucenic, Ioan (Ioan 19.27). Întreaga Lui viață, inclusiv moartea ne-au învățat prin exemplu că trebuie să punem nevoile altora în fața propriilor noastre nevoi, supunând totul voii perfecte a lui Dumnezeu. Voința de a rămâne în Cuvântul Lui și de a demonstra acest lucru prin fapte, sacrificând cu credincioșie pentru alții în fața adversităților sunt caracteristici definitorii ale vieții creștine autentice.

Cea de-a treisprezecea oprire din drumul crucii: Isus moare pe cruce (Luca 23.44-46)
În momentul morții lui Isus, perdeaua din Templu, care îi separa pe oameni de Sfânta Sfintelor s-a rupt de sus în jos. Acest lucru a fost terifiant pentru toți evreii care au fost martori la eveniment, care nu au înțeles că acel lucru însemna sfârșitul vechiului legământ și începutul noului legământ. Omul nu mai trebuia să sufere despărțirea de Dumnezeu din cauza păcatului, ci acum putea să se apropie de tronul harului cu îndrăzneală în rugăciune pentru iertarea păcatelor. Viața și moartea ca jertfă a lui Isus Cristos au îndepărtat bariera păcatului, făcând posibil ca omul să obțină mântuirea prin har.

Cea de-a paisprezecea oprire din drumul crucii: Isus este depus în mormânt (Luca 23.50-54)
După ce Isus a murit și a fost luat jos de pe cruce, a fost înmormântat într-un mormânt pus la dispoziție de un om numit Iosif, din cetatea evreiască Arimateea (Luca 23.50-54). Iosif s-a întâmplat să fie de asemenea membru în Sanhedrin, dar s-a opus judecării și crucificării lui Isus. Iosif credea în secret că Isus era Mesia, potrivit Scripturii, dar s-a temut de consecința recunoașterii în public a credinței sale (Ioan 19.38). După ce Isus a murit, Iosif s-a dus în secret la Pilat și a cerut trupul lui Isus, ca să-I asigure o îngropare cuvenită.

Jertfa măreață a lui Isus nu a devenit numai ispășirea pentru păcatele omului, ci a devenit și victoria care va înfrânge și va zdrobi moartea, care altfel ar fi fost soarta de neevitat a tuturor oamenilor care sunt născuți sub blestemul păcatului. Păcatul aduce cu sine propria pedeapsă de neevitat, și acea pedeapsă este moartea. Creatorul nostru este drept și echitabil, așa că a cerut ca plata pentru păcat să fie plătită. Pentru că Dumnezeu e iubitor și plin de milă, dar și drept, Și-a trimis singurul Fiu născut ca să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre, știind că altfel am fi fost condamnați pentru toată veșnicia. (Ioan 3.16). Dragostea și mila lui Dumnezeu sunt demonstrate în mod grandios în cuvintele lui Isus rostite când atârna pe cruce înainte să moară, când I-a cerut lui Dumnezeu să-i ierte pe aceia care, în ignoranța lor, Îl omorau (Luca 23.34). E ușor să presupunem că refuzul omului de a se supune în întregime ascultării de Cuvântul și Legea lui Dumnezeu este datorat lipsei sale de cunoaștere și înțelepciune. Ironia acestei concluzii este că moartea pe care a produs-o asupra lui Isus pe cruce devine moarte spirituală pentru aceia care nu sunt în stare să biruiască aceeași ignoranță care năpăstuiește și astăzi mare parte din omenire. Omul păcătos care refuză să accepte darul mântuirii pe care Isus l-a făcut posibil prin jertfa Sa este în mod sigur rezultatul ignoranței plină de răzvrătire și păcatului care îl separă pe om de înțelepciunea lui Dumnezeu.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Ce sunt opririle din drumul crucii și ce putem învăța din ele?