Întrebare
Dacă Isus era Dumnezeu, de ce a spus El: „Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu singur”?
Răspuns
Cei care resping divinitatea lui Hristos susțin adesea că, în Marcu 10:17-22, Isus Își neagă divinitatea prin respingerea ideii că El este bun. Textul sună astfel:
„Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui și L-a întrebat: "Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?" "Pentru ce Mă numești bun?", i-a zis Isus. "Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Cunoști poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.’" El I-a răspuns: "Învățătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinerețea mea." Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit și i-a zis: "Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea și urmează-Mă." Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuții.”
Îl mustră oare Isus aici pe om pentru că L-a numit bun și, prin urmare, Și-a negat divinitatea? Nu. Mai degrabă, El folosește o întrebare pătrunzătoare pentru a-l împinge pe om să reflecteze asupra implicațiilor propriilor sale cuvinte, să înțeleagă conceptul de bunătate al lui Isus și, mai ales, lipsa de bunătate a omului. Tânărul bogat „a plecat întristat” (Marcu 10:22) pentru că și-a dat seama că, deși se dedicase respectării poruncilor, nu reușise să respecte prima și cea mai mare dintre porunci – să-L iubească pe Domnul Dumnezeul său din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea sa (Matei 22:37-38). Bogățiile omului aveau mai multă valoare pentru el decât Dumnezeu și, astfel, el nu era „bun” în ochii lui Dumnezeu.
Lecția fundamentală a lui Isus aici este că bunătatea nu izvorăște din faptele omului, ci mai degrabă din Dumnezeu Însuși. Isus îl invită pe om să-L urmeze, singurul mijloc de a face binele după standardul suprem al lui Dumnezeu. Isus îi descrie tânărului bogat ce înseamnă să-L urmeze – să fie dispus să renunțe la tot, punându-L astfel pe Dumnezeu pe primul loc. Când ne gândim că Isus face o distincție între standardul omului de bunătate și standardul lui Dumnezeu, devine clar că a-L urma pe Isus este un lucru bun. Porunca de a-L urma pe Hristos este proclamarea definitivă a bunătății lui Hristos. Astfel, chiar prin standardul pe care Isus îl îndeamnă pe tânărul bogat să-l adopte, Isus este bun. Și rezultă în mod necesar că, dacă Isus este într-adevăr bun după acest standard, Isus Își declară implicit divinitatea.
Astfel, întrebarea lui Isus adresată omului nu are scopul de a-I nega divinitatea, ci mai degrabă de a-l determina pe om să recunoască identitatea divină a lui Hristos. O astfel de interpretare este susținută de pasaje precum Ioan 10:11, în care Isus Se declară a fi „Păstorul cel bun”. În mod similar, în Ioan 8:46, Isus întreabă: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” Desigur, răspunsul este „nimeni”. Isus era „fără păcat” (Evrei 4:15), sfânt și fără pată (Evrei 7:26), Singurul care „n-a cunoscut niciun păcat” (2 Corinteni 5:21).
Logica poate fi astfel rezumată după cum urmează:
1: Isus afirmă că numai Dumnezeu este bun.
2: Isus afirmă că este bun.
3: Prin urmare, Isus susține că este Dumnezeu.
O astfel de afirmație are sens perfect în lumina desfășurării narațiunii lui Marcu privitoare la revelația identității reale a lui Isus. Abia în fața marelui preot, în Marcu 14:62, problema identității lui Isus este clarificată în mod explicit. Povestea tânărului bogat face parte dintr-o serie de povestiri menite să-i îndrume pe cititori spre Isus ca Fiu al lui Dumnezeu etern, divin și întrupat.
English
Dacă Isus era Dumnezeu, de ce a spus El: „Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu singur”?
