settings icon
share icon
Întrebare

Care este cheia pentru a crește ca un nou credincios?

Răspuns


Dacă citești acest articol ca nou credincios în Hristos, bine ai venit în familia lui Dumnezeu! Așa cum un nou-născut trebuie să continue să crească după naștere, la fel și noii credincioși trebuie să continue să crească în credință, în înțelepciune și în sfințenie, pentru a deveni mai mult ca Isus (2 Petru 3:18). Dacă un bebeluș nu crește după ce s-a născut, ceva este în neregulă. Orice naștere duce la creștere. Noi creștem în ritmuri diferite și în moduri diferite, dar creșterea este o dovadă a vieții.

Când Isus i-a spus lui Nicodim că "trebuie să se nască din nou" pentru a vedea Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:3), El a folosit o metaforă pe care o înțelegem cu toții. Bebelușii nu se străduiesc să crească în fiecare zi. Ei cresc pentru că sunt vii. Când ne naștem din Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu Se mută în inima noastră și începe să ne schimbe din interior spre exterior.

Creșterea ca nou credincios nu este, în cele din urmă, o chestiune de schimbare a comportamentelor exterioare. Este o lucrare a Duhului în interior. La exercitarea credinței noastre (Romani 10:9-10), El începe să ne transforme gândurile, atitudinile, dorințele și perspectiva, pentru a semăna mai mult cu ale Sale. Creșterea nu este provocată de un efort trupesc de a ne curăța faptele. Este lucrarea Duhului Sfânt în noi care ne face să dorim să urmărim evlavia. Dacă nu există astfel de dorințe, atunci este probabil că nu a avut loc o nouă naștere (Iacov 2:17-18).

O altă cheie pentru a crește ca nou credincios este recunoașterea importanței Cuvântului lui Dumnezeu în această nouă viață de credință. Așa cum consumul regulat de lapte este esențial pentru creșterea și dezvoltarea unui bebeluș, tot așa Cuvântul lui Dumnezeu este esențial pentru noii credincioși. "Ca niște copii nou-născuți, tânjiți după laptele curat al Cuvântului, pentru ca prin el să creșteți în ceea ce privește mântuirea." (1 Petru 2:2, treaducere directă din Biblia în limba engleză, traducerea NASB)

Există multe modele de gândire care trebuie înlocuite, atitudini care trebuie reformate și comportamente care trebuie modificate pe măsură ce un păcătos neevlavios devine un sfânt pios. Romani 12:1-2 spune: "Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită." Mintea noastră este reînnoită pe măsură ce îi permitem adevărului lui Dumnezeu să înlocuiască minciunile lumii. Această reînnoire continuă produce creștere spirituală.

O altă cheie pentru a crește ca nou credincios este căutarea părtășiei evlavioase. Cea mai mare parte a Noului Testament este scrisă pentru biserici, nu pentru indivizi. Importanța părtășiei creștine nu poate fi supraestimată. Dar părtășia implică mai mult decât simpla participare la biserică ca spectator. Credincioșii sunt Biserica (Efeseni 1:23; Coloseni 1:18). Fiecare membru este o parte a Trupului lui Hristos pe pământ (Efeseni 1:22). Împreună ajungem la lumea pierdută, ne slujim reciproc și practicăm unitatea care ne pregătește pentru o eternitate în cer. Noii credincioși trebuie să găsească o biserică unde oamenii sunt învățați Cuvântul lui Dumnezeu, să se implice în slujire și să dezvolte relații sănătoase cu alți credincioși (Proverbele 27:17).

Practicarea ascultării îi ajută, de asemenea, pe noii credincioși să crească și creează modele comportamentale sănătoase. Înainte de a-L cunoaște pe Isus, făceam ceea ce voiam să facem, conform poftelor și patimilor noastre trupești (1 Petru 1:14). Ne supuneam cărnii noastre. A învăța să răstignești acea carne și să trăiești conform Duhului este o parte crucială a vieții de creștin (Efeseni 5:16, 25). Biblia numește acest lucru "umblarea prin Duhul". Credincioșii în creștere predau continuu din ce în ce mai multe domenii ale vieții lor supunerii lui Hristos și renunță la dreptul lor de a controla lucrurile.

Un alt pas important în creșterea unui nou credincios este să fim atenți la ceea ce permitem să intre în mintea și în inima noastră. Proverbele 4:23 spune: "Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții." Atunci când ne predăm viața lui Hristos, devenim cetățeni ai unei alte Împărății. Cu cât umblarea noastră cu Dumnezeu este mai strânsă, cu atât ne vom simți mai mult ca "străini și călători" aici pe pământ (1 Petru 2:11). Apetitul nostru începe să se schimbe; ne evaluăm alegerile în materie de divertisment, prieteniile, obiceiurile și viața noastră de gândire, întrebându-ne: "Îmi înalță aceasta inima în lauda lui Dumnezeu sau mă trage în jos în mondenitate?" În creșterea noastră ca noi credincioși, ne saturăm viața cu închinare, laudă, rugăciune, Scriptură, relații evlavioase, puritate și divertisment sănătos (vezi Filipeni 4:8).

Creșterea ca credincioși în Hristos este un proces care durează toată viața. Nu ajungem niciodată în punctul în care putem spune: "Am ajuns. Nu mai am nevoie să cresc." Nici măcar apostolul Pavel nu se considera "ajuns" (Filipeni 3:12). Creșterea în înțelepciune și maturitate ne menține lucrând în armonie cu planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Și învățăm că, cu cât cunoaștem mai multe despre Dumnezeu, cu atât mai multe sunt de cunoscut.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Care este cheia pentru a crește ca un nou credincios?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries