Întrebare
De ce permite Dumnezeu ca cei nevinovați să sufere?
Răspuns
Există atât de multă suferință în lume, iar aceasta este resimțită de toată lumea într-o măsură sau alta. Uneori, oamenii suferă ca rezultat direct al propriilor alegeri greșite, acțiuni păcătoase sau iresponsabilitate intenționată; în aceste cazuri, vedem adevărul din Proverbe 13:15: "Calea celor stricați este pietroasă." Dar cum rămâne cu victimele trădării? Cum rămâne cu nevinovații care suferă? De ce ar permite Dumnezeu așa ceva?
Este în natura umană să încercăm să găsim o corelație între comportamentul rău și circumstanțele nefavorabile și, invers, între comportamentul bun și binecuvântări. Dorința de a lega păcatul de suferință este atât de puternică, încât Isus a abordat problema de cel puțin două ori. "Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: «Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?» Isus a răspuns: «N-a păcătuit nici omul acesta nici părinții lui." (Ioan 9:1-3) Ucenicii au făcut greșeala de a presupune că cei nevinovați nu vor suferi niciodată și au atribuit vina personală orbului (sau părinților săi). Isus le-a corectat gândirea, spunând: "S-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu." (versetul 3) Orbirea omului nu a fost rezultatul unui păcat personal; în schimb, Dumnezeu a avut un scop mai înalt pentru această suferință.
Altă dată, Isus a comentat moartea unor oameni uciși într-un accident: "Acei optsprezece inși, peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel." (Luca 13:4-5) În acest caz, Isus a respins din nou ideea că tragedia și suferința sunt rezultatul păcatului personal. În același timp, Isus a subliniat faptul că trăim într-o lume plină de păcat și de efectele acestuia; prin urmare, toată lumea trebuie să se pocăiască.
Acest lucru ne aduce la întrebarea dacă, tehnic vorbind, chiar există un "inocent". Conform Bibliei, "toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Prin urmare, nimeni nu este "nevinovat" în sensul de a fi fără păcat. Cu toții ne-am născut cu o natură păcătoasă, moștenită de la Adam. Și, după cum am văzut deja, toată lumea suferă, indiferent dacă suferința poate fi legată sau nu de un anumit păcat personal. Efectele păcatului pătrund peste tot; lumea este căzută, iar întreaga creație suferă ca urmare (Romani 8:22).
Cea mai sfâșietoare dintre toate este suferința unui copil. Copiii sunt cei mai aproape de inocență dintre cei pe care îi vedem vreodată în această lume, iar suferința lor este cu adevărat tragică. Uneori, copiii nevinovați suferă din cauza păcatului altora: neglijare, abuz, conducere sub influența alcoolului etc. În aceste cazuri, putem spune cu siguranță că suferința este rezultatul păcatului personal (doar că nu al lor) și învățăm lecția că păcatul nostru îi afectează întotdeauna pe cei din jurul nostru. Alteori, copii nevinovați suferă din cauza a ceea ce unii ar putea numi "acte ale lui Dumnezeu": dezastre naturale, accidente, cancer infantil etc. Chiar și în aceste cazuri, putem spune că suferința este rezultatul păcatului, în general vorbind, deoarece trăim într-o lume păcătoasă.
Vestea bună este că Dumnezeu nu ne-a lăsat aici ca să suferim fără rost. Da, cei nevinovați suferă (vezi Iov 1-2), dar Dumnezeu poate răscumpăra această suferință. Dumnezeul nostru iubitor și milostiv are un plan perfect de a folosi această suferință pentru a-Și îndeplini triplul scop. În primul rând, El folosește durerea și suferința pentru a ne atrage la Sine, astfel încât să ne agățăm de El. Isus a spus: "În lume veți avea necazuri" (Ioan 16:33). Încercările și necazurile nu sunt ceva neobișnuit în viață; ele fac parte din ceea ce înseamnă să fii om într-o lume căzută. În Hristos avem o ancoră care ține bine în toate furtunile vieții, dar, dacă nu navigăm niciodată în aceste furtuni, de unde am ști asta? În momentele de disperare și tristețe ajungem la El și, dacă suntem copiii Lui, Îl găsim întotdeauna prezent, așteptând să ne aline și să ne susțină în toate. În acest fel, Dumnezeu Își dovedește credincioșia față de noi și ne asigură că vom rămâne aproape de El. Un beneficiu suplimentar este că, pe măsură ce experimentăm mângâierea lui Dumnezeu prin încercări, suntem apoi capabili să îi mângâiem și pe alții în același mod (2 Corinteni 1:4).
În al doilea rând, El ne dovedește că credința noastră este reală prin suferința și durerea care sunt inevitabile în această viață. Modul în care reacționăm la suferință, în special atunci când suntem nevinovați de vreo faptă rea, este determinat de autenticitatea credinței noastre. Cei care au credință în Isus, "Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre" (Evrei 12:2), nu vor fi zdrobiți de suferință, ci vor trece prin încercare cu credința intactă, după ce a fost "încercată prin foc", astfel încât aceasta "să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos" (1 Petru 1:7). Cei credincioși nu-și agită pumnii împotriva lui Dumnezeu și nici nu pun la îndoială bunătatea Sa; în schimb, "privesc ca o mare bucurie" (Iacov 1:2), știind că încercările dovedesc că sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu. "Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc." (Iacov 1:12)
În cele din urmă, Dumnezeu folosește suferința pentru a ne lua ochii de la lumea aceasta și a-i îndrepta spre lumea viitoare. Biblia ne îndeamnă în mod continuu să nu ne lăsăm prinși în lucrurile acestei lumi, ci să privim cu nerăbdare la lumea viitoare. Cei nevinovați suferă în această lume, dar această lume și tot ceea ce este în ea va trece; Împărăția lui Dumnezeu este veșnică. Isus a spus: "Împărăția Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18:36), iar cei care Îl urmează nu văd lucrurile din această viață, bune sau rele, ca fiind sfârșitul poveștii. Chiar și suferințele pe care le îndurăm, oricât de teribile ar putea fi ele, " nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi" (Romani 8:18).
Ar putea Dumnezeu să prevină toate suferințele? Bineînțeles că ar putea. Dar El ne asigură că "toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său" (Romani 8:28). Suferința - chiar și suferința celor nevinovați - face parte din "toate lucrurile" pe care Dumnezeu le folosește pentru a-Și îndeplini scopurile Sale bune, în cele din urmă. Planul Său este perfect, caracterul Său este impecabil, iar cei care au încredere în El nu vor fi dezamăgiți.
English
De ce permite Dumnezeu ca cei nevinovați să sufere?
