Întrebare
Când le e îngăduită creștinilor nesupunerea civilă?
Răspuns
Împăratul Romei între anii 54 și 68 d.Cr. a fost Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, cunoscut și simplu ca Nero. Împăratul nu a fost cunoscut ca fiind o persoană evlavioasă, ci a s-a implicat într-o varietate de fapte ilicite, printre care o căsătorie homosexuală. În anul 64 d.Cr., a avut loc Marele incendiu din Roma, iar Nero însuși e suspectat de incendiere. În scrierile lui, senatorul și istoricul roman Tacit consemnează: „Ca să scape de raport [că a pornit focul], Nero a atribuit vina și a impus cele mai cumplite torturi asupra unei clase de oameni urâți pentru urâciunile lor, numiți creștini de către plebe.” (Anale, XV)
Sub domnia lui Nero și-a scris apostolul Pavel epistola adresată romanilor. Deși unii s-ar putea aștepta ca el să-i încurajeze pe creștinii din Roma să se ridice împotriva conducătorului lor opresiv, în schimb, în capitolul 13 găsim scris:
„Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Dați tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.” (Romani 13.1-7)
Chiar sub domnia unui împărat nemilos și fără teamă de Dumnezeu, Pavel, scriind sub inspirația Duhului Sfânt, le spune cititorilor săi să fie supuși stăpânirii. Mai mult, el afirmă că nu există nicio autoritate în afară de cea stabilită de Dumnezeu și că domnitorii Îl slujesc pe Dumnezeu în slujba lor politică.
Petru scrie aproape același lucru în una dintre cele două scrisori ale sale din Noul Testament:
„Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupați gura oamenilor neștiutori și proști. Purtați-vă ca niște oameni slobozi, fără să faceți din slobozenia aceasta o haină a răutății, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu. Cinstiți pe toți oamenii; iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului!” (1 Petru 2.13-17)
Atât scrierile lui Pavel, cât și cele ale lui Petru au dus la câteva întrebări din partea creștinilor în ceea ce privește nesupunerea civilă. Vor Pavel și Petru să spună că creștinii trebuie să se supună întotdeauna oricăror dispoziții guvernamentale, indiferent de ceea ce li se cere?
O scurtă privire asupra diverselor concepții referitoare la nesupunerea civilă
Sunt cel puțin trei poziții generale cu privire la subiectul nesupunerii civile. Conceptul anarhist spune că o persoană poate alege să nu asculte de conducere ori de câte ori dorește și ori de câte ori simte că e justificată să facă acest lucru. O astfel de poziție nu are niciun suport biblic, așa cum e arătat clar în scrierile lui Pavel, în Romani 13.
Patriotul extremist spune că o persoană trebuie să își urmeze și să își asculte întotdeauna țara, indiferent care sunt ordinele. Așa cum vom arăta imediat, nici acest concept nu are suport biblic. Mai mult, nu are susținere în istoria națiunilor. De exemplu, în timpul proceselor de la Nürnberg, avocații criminalilor de război naziști au încercat să folosească în apărare faptul că clienții lor pur și simplu urmau ordinele directe ale conducerii și, prin urmare, nu puteau fi trași la răspundere pentru acțiunile lor. Totuși, unul dintre judecători a respins argumentul lor printr-o simplă întrebare: „Dar, domnilor, nu există o lege mai presus de legile noastre?”
Poziția susținută de Scriptură e una de supunere biblică, creștinului fiindu-i permis să acționeze în nesupunere civilă față de conducere dacă ceea ce ordonă aceasta este rău, în așa fel încât cere de la un creștin să facă lucruri contrare învățăturilor și cerințelor clare ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Nesupunerea civilă – Exemple din Scriptură
În Exodul 1, Faraonul Egiptului a dat o poruncă clară pentru două moașe ale evreilor că trebuie să-i omoare pe toți bebelușii evrei de sex masculin. Un patriot extrem ar fi îndeplinit ordinul conducerii, și totuși, Biblia spune că moașele nu au ascultat de Faraon și „s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască” (Exodul 1.17). Biblia spune mai departe că moașele l-au mințit pe Faraon cu privire la motivul pentru care îi lăsau pe copii să trăiască; totuși, chiar dacă au mințit și nu au ascultat de conducere: „Dumnezeu a făcut bine moașelor și poporul s-a înmulțit și a ajuns foarte mare la număr. Pentru că moașele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.” (Exodul 1.20-21)
În Iosua 2, Rahav încalcă direct un ordin din partea împăratului Ierihonului care solicita să-i dea pe față pe spionii israeliți care intraseră în oraș să strângă informații pentru bătălie. În schimb, i-a coborât cu o funie, să poată scăpa. Chiar dacă Rahav a primit un ordin clar din partea înaltului funcționar guvernamental, s-a împotrivit poruncii și a fost scăpată de la distrugerea cetății atunci când armata israelită a nimicit-o.
Cartea 1 Samuel consemnează o poruncă dată de împăratul Saul în timpul unei campanii militare, că nimeni nu putea mânca până când Saul nu biruia în lupta lui cu filistenii. Însă Ionatan, fiul lui Saul, care nu a auzit ordinul, a mâncat miere pentru a prinde puteri în timpul luptei grele în care era implicată armata. Când Saul a aflat acest lucru, a poruncit ca fiul său să fie omorât. Dar poporul s-a împotrivit lui Saul și poruncii lui și l-a salvat pe Ionatan de la moarte (1 Samuel 14.45).
Un alt exemplu de nesupunere civilă în conformitate cu supunerea biblică se găsește în 1 Împărați 18. Capitolul acesta prezintă pe scurt un om pe nume Obadia, care „se temea mult de Domnul”. Când împărăteasa Izabela îi omora pe prorocii lui Dumnezeu, Obadia i-a luat pe o sută dintre ei și i-a ascuns de ea, ca să-i scape cu viață. Un astfel de act era o sfidare clară a dorințelor autorității aflate la conducere.
În 2 Împărați, e consemnată singura revoltă aparent aprobată împotriva unui oficial guvernamental care domnește. Atalia, mama lui Ahazia, a început să nimicească sămânța regală din casa lui Iuda. Însă Ioas, fiul lui Ahazia, a fost luat de fiica împăratului Ioram și ascuns de Atalia, pentru ca linia sângelui să fie păstrată. Șase ani mai târziu, Iehoiada a strâns oameni în jurul lui, l-a proclamat pe Ioas împărat și a pus ca Atalia să fie omorâtă.
Daniel consemnează câteva exemple de nesupunere civilă. Primul se găsește în capitolul 3, unde Șadrac, Meșac și Abed-Nego refuză să se plece înaintea idolului de aur, în neascultare de ordinul împăratului Nebucadnețar. Al doilea e în capitolul 6, unde Daniel încalcă decretul împăratului Darius de a nu se ruga nimănui în afara împăratului. În ambele cazuri, Dumnezeu Își salvează oamenii de la pedeapsa cu moartea care a fost impusă asupra lor.
În Noul Testament, cartea Faptele Apostolilor consemnează nesupunerea civilă a lui Petru și a lui Ioan față de autoritățile aflate la putere în acea vreme. După ce Petru a vindecat un om olog din naștere, Petru și Ioan au fost arestați pentru că predicau despre Isus și au fost aruncați în închisoare. Autoritățile religioase erau hotărâte să-i oprească să-i mai învețe pe oameni despre Isus; însă Petru a spus: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” (Faptele Apostolilor 4.19-20) Mai târziu, conducătorii i-au confruntat pe apostoli din nou și le-au amintit de porunca pe care le-au dat-o să nu-i mai învețe pe oameni despre Isus, însă Petru a răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele Apostolilor 5.29).
Un ultim exemplu de nesupunere civilă se găsește în cartea Apocalipsa, unde Anticristul le poruncește tuturor celor vii în vremurile sfârșitului să se închine unui chip al său. Dar apostolul Ioan, care a scris cartea Apocalipsa, afirmă că cei care vor deveni creștini în acel timp nu vor asculta de Anticrist și de guvernul lui și vor refuza să se închine chipului (Apocalipsa 13.15) așa cum prietenii lui Daniel au încălcat decretul lui Nebucadnețar de a se închina idolului său.
Nesupunerea civilă – Concluzie
Ce concluzii pot fi trase din exemplele biblice de mai sus? Instrucțiunile pentru nesupunerea civilă a unui creștin pot fi rezumate după cum urmează:
• Creștinii trebuie să se împotrivească unei conduceri care poruncește sau îi constrânge pe oameni să înfăptuiască răul și trebuie să se folosească în mod nonviolent de legile locului pentru a schimba o conducere care permite răul.
• Nesupunerea civilă este permisă atunci când legile sau ordinele venite de la conducere încalcă în mod direct legile și poruncile lui Dumnezeu.
• Dacă un creștin nu ascultă de o conducere rea, în afară de cazul în care poate fugi de acea conducere, trebuie să accepte pedeapsa din partea conducerii pentru acțiunile lui.
• Creștinilor le este permis cu siguranță să lucreze la a instaura noi conducători, în limitele stabilite ale legii.
În cele din urmă, creștinilor li se poruncește să se roage pentru conducătorii lor și pentru ca Dumnezeu să intervină la timpul Lui, pentru a schimba orice cale pe care aceștia o urmează fără teamă de Dumnezeu: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.” (1 Timotei 2.1-2)
English
Când le e îngăduită creștinilor nesupunerea civilă?
