Întrebare
Este posibil pentru un credincios să nu creadă?
Răspuns
Întrebarea dacă un credincios poate deveni necredincios apare de obicei în încercarea de a explica situații enigmatice care implică persoane pe care le cunoaștem. Cineva care la un moment dat a făcut o mărturisire de credință își neagă credința. După toate aparențele exterioare, el era un credincios implicat în viața bisericii și poate chiar în slujire. Așadar, ce s-a întâmplat? Este acesta un caz în care un credincios devine necredincios?
Există o serie de sceptici proeminenți care au început prin a fi credincioși declarați. Dan Barker, ateu și președinte al Freedom from Religion Foundation, a început ca preot și muzician creștin. Charles Templeton (în prezent decedat) a fost un evanghelist care a participat la un moment dat la un turneu cu Billy Graham, dar care a devenit ulterior un agnostic declarat. Bart Ehrman este un autor bestseller New York Times și un sceptic bine-cunoscut care pune continuu la îndoială fiabilitatea Noului Testament. Ehrman se descrie drept un fost fundamentalist renăscut. A studiat la Moody Bible Institute și a absolvit Wheaton College.
În afară de aceste cazuri importante, există mii, poate milioane de oameni care și-au mărturisit credința, de multe ori în copilărie, dar care ani mai târziu nu mai cred în Hristos. Fie că se numesc atei, agnostici sau pur și simplu neinteresați, ei au părăsit credința. Ce trebuie să facem cu acești oameni? Au fost la un moment dat credincioși născuți din nou, dar acum sunt necredincioși?
Există o serie de posibilități care sunt adesea sugerate.
Prima posibilitate este să afirmăm că acești oameni au fost și încă sunt mântuiți, născuți din nou, făcuți parte din Trupul lui Hristos, locuiți și pecetluiți de Duhul Sfânt. Deoarece mântuirea lui Dumnezeu este ireversibilă, odată ce o persoană a fost mântuită, ea va fi întotdeauna mântuită, indiferent de orice stare viitoare de necredință sau neascultare. Se pare că părinții se consolează adesea cu această idee, deoarece, chiar dacă un copil poate merge departe de Domnul, părintele se agață de un moment și un loc specific în care copilul "L-a acceptat pe Hristos".
A doua posibilitate este să fim de acord că acești oameni au fost odată credincioși adevărați, dar că, atunci când au încetat să mai creadă, și-au pierdut mântuirea. Toate binecuvântările lui Dumnezeu au fost anulate. Foștii credincioși au devenit necredincioși și nemântuiți.
A treia posibilitate este că, deși acești oameni au dat semne exterioare de credință autentică, alegerile și declarațiile lor ulterioare arată că nu au fost niciodată credincioși adevărați. Indiferent de ceea ce spun, ei nu au fost niciodată născuți din nou și pecetluiți de Duhul Sfânt. Adevărații credincioși pot trece prin momente de îndoială, nesiguranță, neascultare și necredință momentană, dar nu vor renunța niciodată la credința lor. Această idee este cunoscută sub numele de perseverarea sfinților - toți cei care sunt cu adevărat mântuiți vor persevera (continua) în credința lor, păstrați de puterea lui Dumnezeu. Putem ști doar dacă o "decizie pentru Hristos" a fost autentică prin roadele pe care le-a produs. Aceasta este abordarea care este cea mai susținută de Scriptură.
Scriptura și istoria sunt pline de exemple de oameni care au avut un răspuns inițial pozitiv față de Hristos, pentru ca mai apoi să cadă. În Pilda semănătorului și a seminței, unele dintre semințe au răsărit rapid, doar pentru a se ofili sau a fi sufocate de buruieni. "Sămânța căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie, dar nu are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor." (Matei 13:20-22) Dar sămânța (Evanghelia) semănată pe pământ bun aduce roade pentru recoltă. În stadiile inițiale, s-ar putea să fie foarte greu de spus care plante vor izbuti și care nu. Timpul dezvăluie adevărul.
În Ioan 6, Isus se autointitulează Pâinea care S-a coborât din cer și face unele afirmații care erau foarte greu de înțeles. Versetul 66 spune: „Din clipa aceea mulți dintre ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El." Au existat oameni care s-au identificat drept urmași ai lui Isus, dar s-au întors atunci când Isus a spus ceva ce nu le-a plăcut. Nu că și-ar fi pierdut mântuirea; nu au avut-o niciodată de la început, iar acest incident este cel care le-a arătat adevărata față.
În continuare, în Ioan 6, Isus comentează despre Petru și Iuda Iscarioteanul. "Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: «Voi nu vreți să vă duceți?» «Doamne», I-a răspuns Simon Petru, «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.» Isus le-a răspuns: «Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.»" (versetele 67-70) În momentul în care Isus a rostit aceste cuvinte, Petru și Iuda semănau foarte mult - amândoi erau ucenici. În noaptea în care Isus a fost arestat, Petru și Iuda semănau foarte mult - amândoi L-au negat pe Domnul. Câteva zile mai târziu însă, ei s-au arătat foarte diferiți. Iuda, cuprins de remușcări, nu a căutat pocăință și iertare, ci s-a sinucis (Matei 27:5). Petru a fost cuprins de rușine și a plâns (Matei 26:75). Trei zile mai târziu, Petru este încă cu ucenicii și devine apostol al Domnului înviat.
Nici Iuda, nici Petru nu și-au pierdut mântuirea. Adevărata natură a lui Iuda era aceea a unui necredincios. Îl plăcea destul de mult pe Isus și a încercat să creadă pentru o vreme, dar nu a crezut niciodată cu adevărat - am putea spune că doar se prefăcea că este credincios. Iuda era trezorierul ucenicilor, iar Ioan 12:6 ne spune că el băga mâna în bani pentru el. Petru, pe de altă parte, pentru o perioadă scurtă de timp, "s-a prefăcut" a fi un necredincios, dar în decursul timpului adevărata sa natură răscumpărată s-a arătat.
1 Ioan abordează direct problema credincioșilor declarați care par să devină necredincioși. Unii învățători falși, care păruseră a fi credincioși adevărați la un moment dat, tulburau Biserica. 1 Ioan 2:19 explică: "Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri." Deși cei care au părăsit credința păreau să fie autentici, Ioan arată clar că, de fapt, ei nu au fost niciodată "dintre ai noștri"; unul dintre semnele unui credincios este că el "rămâne cu noi". Oamenii pot fi capabili să "se prefacă" pentru o vreme, dar nu pot susține rolul la nesfârșit. Adevărul va rezista în cele din urmă mai mult decât prefăcătoria lor. 1 Ioan 3:9 spune: "Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu." Un credincios autentic este împiedicat să cadă în păcat continuu pentru că a fost născut din Dumnezeu - Dumnezeu îl ține în siguranță.
Un credincios adevărat poate cădea în neascultare și se poate lupta cu îndoiala, dar un credincios adevărat nu se va lepăda niciodată de Hristos. O persoană care s-a lepădat de Hristos prin cuvintele sau faptele sale nu și-a pierdut mântuirea; mai degrabă, ea demonstrează că nu a avut niciodată o credință autentică. Acesta este unul dintre motivele pentru care disciplina bisericească este atât de importantă. În Matei 18, Isus prezintă pașii. Dacă o persoană din biserică păcătuiește, ar trebui să fie confruntată și să i se ofere șansa de a se pocăi. Odată ce toți pașii procesului au fost urmați și încă nu există pocăință, atunci păcătosul nepocăit trebuie scos din biserică și tratat ca un necredincios (versetele 15-17). Acest proces este conceput pentru a-l face pe păcătos să se răzgândească. Fie își va da seama de greșelile sale și își va reveni, fie va decide că biserica și viața creștină nu sunt atât de importante și va pleca - în orice caz, disciplina bisericii forțează adevărata natură a unei persoane să iasă la iveală.
Un credincios autentic nu poate deveni niciodată un necredincios, deoarece a fost născut din nou de Duhul lui Dumnezeu. Nu credința cuiva îl ține în siguranță, ci puterea lui Dumnezeu care permite credința continuă.
English
Este posibil pentru un credincios să nu creadă?
