Întrebare
Cum ar trebui să răspundă un creștin la nava lui Tezeu?
Răspuns
Filmul din 2012, Ship of Theseus, scris și regizat de Anand Gandhi, prezintă vechiul experiment mental care se întreabă dacă un obiect ale cărui părți au fost toate înlocuite mai este același obiect. Enigma filozofică a fost abordată și în episodul 9 din WandaVision din 2021.
Paradoxul corabiei lui Tezeu a fost propus pentru prima dată de doi filozofi greci, Heraclit și Platon. Variații recente includ întrebarea „toporul bunicului”: dacă atât capul, cât și mânerul toporului au fost înlocuite, este acesta în continuare, în esență, toporul bunicului?
Au fost propuse o serie de soluții la paradox. Cea care pare să aibă cel mai mult sens practic este că, atunci când toate componentele originale ale unui obiect au fost înlocuite, acesta nu mai este originalul. În ceea ce privește nava cu care Tezeu s-a întors la Atena, „păstrată” timp de secole prin înlocuirea pieselor, se pare că răspunsul cel mai realist este că nu mai era nava originală. Placă cu placă, adevărata navă a lui Tezeu a fost înlocuită treptat cu o replică.
Pentru a ilustra acest lucru, dacă roata navei lui Tezeu ar fi fost originală, s-ar putea spune: „Aceasta este roata cu care Tezeu a condus nava”. Dar, odată ce roata este înlocuită, acest lucru nu mai este adevărat. Poate că are aceeași dimensiune și formă ca cea originală, dar nu este cea pe care Tezeu și-a pus mâinile. Deci, când toate părțile navei lui Tezeu au fost înlocuite, aceasta nu mai era nava pe care Tezeu a navigat.
Întrebarea capătă importanță în legislația privind drepturile de autor și drepturile legale de denumire. Trupa engleză de rock progresiv Yes a fost înființată în 1968, dar toți membrii originali au fost înlocuiți cu alți muzicieni. Mai este aceasta trupa Yes? Are același nume, dar nu aceiași membri. Din punct de vedere legal, ei și-au asigurat drepturile asupra numelui și, probabil, asupra catalogului muzical, dar este vorba, în esență, de o trupă diferită.
Problema navei lui Tezeu ridică întrebări etice interesante, care se concentrează pe aspectele permanenței și ale identității. Un om continuă să existe ca individ dacă toate părțile sale defecte sunt înlocuite? Este el sau ea încă aceeași persoană? Sau există un moment în care s-au schimbat suficiente părți încât persoana originală se pierde?
Când știința devine regină și umanismul secular este îmbrățișat, așa cum se întâmplă în cultura occidentală, oamenii pierd simțul transcendenței, recunoașterea faptului că există ceva dincolo de lumea fizică. Fără simțul transcendenței, lumea devine „plată”; oamenii nu mai privesc lumea ca pe un mediu în care să înflorească, ci ca pe un obiect care trebuie gestionat, utilizat și consumat. Creația își pierde frumusețea, iar oamenii din ea pierd simțul încântării pe care Dumnezeu vrea să îl avem.
Când oamenii se văd pe ei înșiși ca pe o simplă colecție de părți interschimbabile, lumea capătă o nuanță alb-negru, iar fiecare persoană pare a fi doar un organism biologic care trebuie cultivat și gestionat. Morala, etica, justiția, arta și imaginația devin aberații ale procesului evolutiv și nu mai au nicio legătură cu nimic din afara noastră. Cu o viziune asupra lumii lipsită de spiritualitate, oamenii își pierd simțul transcendenței și se îndreaptă către tehnologie pentru a umple golul.
Oamenii tânjesc după ceva dincolo de fizic și finit, ceva dincolo de banal, care nu poate fi înțeles pe deplin. Teologul Augustin din secolul al IV-lea a recunoscut această dorință când a scris: „Tu, Dumnezeule, ne-ai creat pentru Tine, și inimile noastre sunt neliniștite până când nu găsesc odihna în Tine”. Suntem creați după chipul lui Dumnezeu. Chiar dacă sacrifică minunea supranaturalului pe altarul materialismului, raționalismului și științei empirice, oamenii tânjesc să-și împlinească o dorință profundă, înnăscută, de scop, sens și permanență.
Unii se îndreaptă către tehnologie pentru a obține permanență și chiar „viață veșnică”, într-un fel. Unii visează să-și „încarce” mintea sau conștiința într-o realitate virtuală și să existe pentru totdeauna ca ființe umane virtuale. Așa cum spune futuristul Ray Kurzweil: „Identitatea noastră se va baza pe fișierul minții noastre în continuă evoluție. Vom fi software, nu hardware. Ca software, mortalitatea noastră nu va depinde de supraviețuirea circuitelor, ci de grija de a face copii de rezervă frecvente” (The Age of Spiritual Machines, Penguin Books, 1999, citat în Gould, P., Cultural Apologetics, Zondervan, 2019, p. 89). Evident, soluția acestor gânditori la paradoxul corabiei lui Tezeu este că putem renunța la majoritatea părților noastre.
Ofertele tehnologice de transcendență fac apel la dorințele noastre cele mai profunde, dar eșuează deoarece nu ne ajută să vedem și să ne bucurăm de lumea reală pentru care am fost creați. Suntem mai mult decât un simplu corp și suntem mai mult decât o simplă minte sau suflet. Suntem alcătuiți din corp și suflet-duh și suntem creați atât pentru a trăi într-o lume fizică, cât și pentru a comunica cu un Dumnezeu spiritual. Dar pot oamenii să scape vreodată de natura temporară a existenței fizice? Dacă răspunsul se bazează pe tehnologia umană și pe o lume a materialismului care continuă până la saturație, răspunsul este „nu”.
Dar dacă răspunsul se bazează pe viziunea creștină asupra unui Creator transcendent care promite să înlocuiască într-o zi trupul nostru muritor cu un trup potrivit pentru eternitate, atunci răspunsul este un „da” răsunător. În centrul Evangheliei se află promisiunea vieții peste moarte, a permanenței peste temporal. Trăim într-o lume în care blestemul morții este activ în fiecare minut al fiecărei zile. Dar Evanghelia este vestea bună că moartea și înțepătura ei, păcatul, au fost biruite de Isus pe cruce.
Isus i-a spus Martei după moartea fratelui ei: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată.” (Ioan 11:25-26) Mai devreme, Isus îi spusese lui Nicodim: „Cine crede în Fiul are viața veșnică” (Ioan 3:36). Aceste promisiuni s-au dovedit adevărate când Isus a ieșit viu din mormântul Său.
Vom continua să trăim într-o lume căzută, în care moartea este o certitudine, până la revenirea lui Hristos. Putem să ne prelungim viața cu ajutorul științei medicale? Da, într-o anumită măsură. Medicamentele, operațiile chirurgicale și transplanturile de organe sunt progrese tehnologice minunate. Dar ele nu sunt răspunsul final, iar pericolul de a crede că sunt poate duce doar la un fals sentiment de pace care nu va satisface niciodată.
Răspunsul creștin la paradoxul corabiei lui Tezeu este „da” – cu unele rezerve. Dumnezeu promite învierea trupului. „Trupul stării noastre smerite” va fi „asemenea trupului slavei [lui Hristos]” (Filipeni 3:21). Trupul nostru înviat va fi spiritual, nepieritor și înviat în glorie și putere (1 Corinteni 15:42-44). Vom fi diferiți, dar totuși aceiași. Fiecare dintre noi va fi aceeași persoană, dar desăvârșită, trăind fără păcat într-un trup care nu va cunoaște niciodată boala, descompunerea, deteriorarea sau moartea (1 Corinteni 15:54; Apocalipsa 21:4; 22:3). În starea veșnică, vom reflecta slava Fiului și desăvârșirea chipului lui Dumnezeu pe care am fost întotdeauna destinați să o arătăm.
English
Cum ar trebui să răspundă un creștin la nava lui Tezeu?
